Programul următor


Blog / Traian Ungureanu

Ucraina: construcţia declinului - II

20.01.2010
În ce priveşte varianta preşedinţiei Tymoshenko, bănuiala la modă care scontează pe o reorientare pro-occident nu e nimic mai mult decît o iluzie reziduală. Fosta emblemă a revoluţiei portocalii e în viogoare doar pentru nostalgici şi naivi.

Traiectoria politicii generale a Yuliei Timoshenko ar putea parcurge coregrafia inversă: o preşedintă cu reputaţie pro-occidentală migrînd spre o politică de acomodare cu Federaţia Rusă. Tymoshnko e un personaj rău înţeles, una din marile erori de interpretare ale percepţiei occidentale. Tymoshenko e cazul politicianului fundamental oportunist. Virajul naţionalist şi prodemocratic executat de Tymoshenko în timpul aşa numitei Revoluţii Portocalii a fost un spectacol demagogic orbitor pentru minoritatea pro-occidentală din Ucraina şi, mai ales, pentru o lume politică occidentală mereu sensibilă la proiecţiile mass-media. Tymoshenko a procedat, atunci, la o schimbare radicală de recuzită: costumul, coafura şi limbajul naţionalist au fost un calcul iar calculul era perfect adecvat la momentul alegeri prezidenţiale 2004.

Fosta „power woman” de educaţie şi cruzime sovietică a schimbat costumul şi s-a transformat în fecioara fantasmei naţionaliste ucrainiene, un soi de Jean D’Arkova pentru consum politic imediat. Mai aprope de realitate e cealaltă titulatură cucerită de Tymoshenko în cercurile de cunoscuţi: „Prinţesa de Gaz”. Formula are o alcătuire mult mai simplă decît suratele ei din chimia organică: mega afaceri frauduloase cu rezervele de gaz ale statului. Descifrată pînă la ultima moleculă, Yulia Tymoshenko nu e nici îngerul prodemocratic blond (culoarea e de împrumut) şi nici eroina folclorică ucrainiană (costumul popular a înlocuit, din motive politice, taiorul închis al activistei).

Yulia Tymoshenko e, într-un fel bine cunoscut estului şi mult prea puţin cunoscut occidentului, demagogul post-comunist fără limite, fără adversar şi fără aliaţi. Tymoshenko e expresia unei rapacităţi cu atît mai periculoase într-o socitetate moale, confuză, sensibilă la legende politice şi dominată de anxietatea postcomunsimului. În sfîrşit, încurajată de fragilitatea societăţii, Tymoshenko pare să fi dezvoltat o paranoie politică de mare kitsch, în care Yulia planează pe post de Eva Peron. Dacă e adevărat că Tymoshenko se crede Eva Peron, ne reîntîlnim, pe această cale, cu vechea instabilitate psihică a autoritarilor comunişti est-europeni, mari consumatori secreţi de grandomanie. Fireşte, aplecarea spre strălucirea lumii de „firmă”, în care se varsă orice simbol de prestigiu, de la Gucci la hoteluri, yaht-uri şi figuri epatante în genul Peron, a jucat un rol însemnat.

Fie cu Yanukovich, fie cu Tymoshenko, Ucraina va reveni la realismul fix al influenţei ruse. Alegerile au importanţă doar în măsura în care celebrează încheierea scurtei şi naivei deraieri de intenţie democratică a fenomenului Yuschenko. Viitorul fost preşedinte ucrainain e plasat, cu sub 5%, încă din primul tur de scrutin, în postura marelui refuzat. Despărţirea masivă de Yuschenko nu semnalaează, însă, o reorientare politică.

Ea e, mai curînd, semnul unei epuizări colective, tipică pentru spaţiul de la perfieria sovietică. 20 de ani de tensiune politică internă şi presiune rusă dar, mai ales, 20 de ani de ezitare şi contradicţie plenară au dat proiectului democratic o credibilitate mereu în scădere. Populaţia marii periferii sovietice e, din punct de vedere, moral în cu totul altă situaţie decît populaţiile „europene” ale fostului bloc socialist. Dezorientarea politică şi criza economică cvasi-permanentă au creat o stare solidă de nedeterminare, o derută care s-a consolidat prelungindu-se. Consecinţele sînt epuizarea şi, mai departe, abandonul. Populaţiile supuse acestui tratament istoric sfîrşesc prin a renunţa la orice opţiune politică. Societatea se retrage înainte de a fi avansat şi îşi reduce pretenţiile la baremul minim: stabilitatea, în orice formulă şi cu orice risc politic. Lumea politică devine o zonă indiferentă şi, în acest fel, scutită de orice răspunderi. Guvernele şi partidele primesc dreptul de a cînta la nesfîrşit pe un libret scris fără participarea societăţii (cu excepţia zilei de vot).

În orice caz, problema lumii umane din vecinătatea Rusiei, problema pe care Ucraina o ilustrează grandios şi mizer, e tocmai stagnarea politică. Acea demisie pe care variaţiile brutale de bogăţie o maschează, reducînd-o la o chestiune de succes şi oportunism economic. În realitate, marea deficienţă a acestei lumi e strict politică, în sensul cel mai larg şi mai important al cuvîntului. Societatea are puls slab, abia sesizabil. Resemanrea dictează orientarea colectivă şi acceptă recompense minore. Lumea se mulţumeşte cu şperţurile electorale care mai coafează pensiile şi salariile sau mituiesc una sau alta din categoriile profesionale. În sfîrşit, mult comentata „clasă de mijloc” nu e o producătoare ci o consumatoare. Ea recoltează privilegii mărunte (gadget-uri hi-tech, turism occidental, maşini şi modă de firmă) în schimbul pasivităţii.

Modelul a fost pus la punct cu o extensie colosală de China. Discuţia e complicată dar diferenţa e fundamentală: în varianta periferei sovietice, modelul vieţii politice răscumpărate prin recompense stă pe un gol enorm. El nu consolidează o formulă, fie ea şi autoritară ca în varianta chineză, ci grăbeşte căderea. Demografia în regres, pierderea forţei de muncă prin migraţie, modelul economic precar şi lichidarea participării sociale trag aceste societăţi spre o zonă de regresie necunoscută.
Acest forum a fost închis
Comment Sorting
     
Comentarii
de: Marilena Puscas de la: Bucuresti
24.01.2010 01:00
Buna seara,domnule Ungureanu.
Conform DEX-ului (pentru ca m-am dus la DEX sa-mi explic mai clar termenul ) feminismul este un curent social de promovare a egalitatii in drepturi intre barbati si femei in toate domeniile de activitate.
Egalitatea in drepturi,indiferent de sex ,este un drept fundamental al oamenilor ,castigat ,e drept ,mai dificil ,de femei .Pe tema asta se pot spune multe lucruri .Ideea in sine a pornit de la un punct bun ,care pe parcurs a luat amploare si a evoluat in directii neasteptate si ,poate ,gresit intelese si la fel de gresit aplicate.
Explicatia din DEX este ,teoretic,corect formulata si fara discriminare (?) fata de unul dintre sexe dar cand luam explicatia din text si incercam sa o aplicam in realitatea imediata pot spune ca lucrurile stau putin diferit .
Sigur ,in prezent ,in general,femeile sunt egale in drepturi cu barbatii si pot opta sa lucreze in orice domeniu de activitate ar dori .
Si totusi ,personal cred ca sunt lucruri anume care sa fie facute de femei si altele sa fie facute de barbati .Si o anume directie ,gresita as spune ,a fost folosita excesiv (nu stiu daca cu intentie sau nu) in perioada comunista cand a fost promovat la fel de excesiv ,pe langa clasa muncitoare ,tipul de femeie comunista cu munca de raspundere(?)dar in special cu munca fizica si nu intelectuala ,un fel de femeie -barbat dar mai ales mama eroina cu cel putin 4 copii daca nu chiar mai multi sau oricat de multi numai natalitatea sa creasca conform planificarii plenarelor si directivelor de partid .
Revenind in prezent,feminismul asa cum este prezentat nici nu cred ca reprezinta un curent care sa sustina egalitatea intre barbati si femei in legatura cu ce ? De fapt ,in ultima vreme(n-as putea mentiona cand anume )a aparut "un curent"care promoveaza(?)femeia independenta fata de orice ,inclusiv fata de barbati si comportamental si ,din pacate ,ca limbaj ,ca exprimare,de multe ori si poate si ca un stil (?)de viata .
Comportamentul pe care il descreti tine tot de educatie iar pe aici ,prin Romania(dar si in alte parti),au fost "promovate"dupa anii '90mai multe tipologii feminine dar care s-au indepartat mult (nu stiu cu cata intentie sau fara) de la ce este,in general ,sau ar trebui sa fie o femeie .Si mai exista ,totusi ,categoria asta ;nu este pe cale de disparitie ,chiar daca este "o specie"mai rara.
Ascultand tableta mi-am amintit, printr-o conexiune ,de "Ghidul nesimtitului"aparut cu vreo 4 ani in urma .Dupa ce l-am cumparat si l-am citit ,prin vara, am avut de facut un drum ,cu trenul,la Oradea cu probleme de familie.
Nu mi-a venit sa cred ca e adevarat ce mi se intampla ,in tren ,ca trec exact prin situatia descrsa de Radu Paraschivescu despre calatorul feroviar dar mai ales nesimtit .Cel care intra in compartiment,se aseaza vis-a -vis ,trece putin timp,se descalta si isi tranteste piciorul pe bancheta din fata lui ,respectiv in dreapta mea.Iar eu am avut tupeul de a-i atrage atentia motiv pentru care m-a intrebat daca ma deranjeaza si am raspuns afirmativ ,dupa care piciorul s-a retras la locul lui unde ar fi trebuit sa ramana.
Sa aveti o noapte buna si o duminica placuta.
"Anonima Necunoscuta"

de: Marilena Puscas de la: Bucuresti
23.01.2010 00:04
Buna seara,domnule Ungureanu.
Dupa cum scrieti ,politica externa este complicata iar analiza detaliata a evenimentelor si conjuncturilor in care se desfasoara dar si legaturile dintre ele sunt ,daca pot face o comparatie specifica domeniului meu,ca analiza microscopica a unei portiuni de tesut dintr-un organ ,tesut format din celule legate intre ele si fiecare avand in alcatuirea sa anumite componente cu structura si rolul sau propriu .
Amanuntele ,detaliile sunt importante pentru ca impreuna formeaza intregul care nu poate fuctiona in parametrii normali decat impreuna.
Asa si cu politica externa dar si cu cea interna .Iar amanuntele ,detaliile privind evenimentele care se succed scapa de multe ori celor mai multi ,mai ales celor care nu citesc decat printre randuri sau doar titlurile mari din ziare,eventual.
Putini sunt cei care pot vedea cum stau lucrurile "dincolo de scena"asa cum le vedeti dumneavoastra si le si expuneti in scris sau in dezbateri .
Ieri seara ascultam la VOX NEWS discutia dintre moderatorul emisiunii Zece Plus ,Cristian Gava si ziaristul Ion Cristoiu .Tema era legata de politica interna ,politicienii romani ,medii de informare ,ziare ,jurnalisti si daca presa de la noi este dependenta economic,politic si mai ales capitalista(?)sau nu.In anumite puncte inclin sa mai fiu de acord cu ceea ce sustinea, cu altele mai am unele dubii si chiar semne de intrebare.
Dar legat de audio-vizual as avea unele intrebari :de ce Televiziunea Nationala sustinuata financiar de la buget si nu numai mai trebuia sa deschida inca doua posturi (TVR3 ,TVRInfo)care nu prea stiu ce audienta au si daca au dar se consuma bani cu ele.Dar pe TVR 1 si pe TVR 2sunt difuzate emisiuni mai bune sau filme mai bune la ore tarzii in noapte cand nu toata lumea sau mai putina este dispusa sa stea sa le priveasca .In schimb ,la ore de mare audienta, sunt difuzate emisiuni proaste -ca sa ma exprim elegant.Pe TVR 2 sau pe TVR 1-nu mai stiu exact- am mai vazut ,accidental,intr-o perioada in care nu era nici un fel de campanie electorala ,"Tribuna Partidelor" (?) emisiune care nu stiu ce rol si ce rost ar avea mai ales ca nu se uita nimeni la asemenea emisiuni si la ore la care,de regula ,populatia activa se afla la sreviciu ,in functie de program.
Despre presa ,ce sa mai spun ca stiti prea bine cum stau lucrurile .
Ca la inceputul anului si-au incetat aparitia (temporar ?)cateva ziare ,printre care si Cotidianul ,cred ca intr-o economie de piata adevarata se mai intampla si asa ceva ,la un moment dat, si este probabil un lucru normal si firesc .Dar nu si la noi.Iar cu presa scrisa ,dupa cum ati spus si ati scris de mai multe ori, sunt probleme in sensul ca ar fi mult mai sanatos ,clar si limpede daca jurnalistii de la un ziar sau altul si-ar sustine si afirma optiunile politice sustinand un partid sau altul .
Despre feminism si adeptele ei (?),am sa fac un mic comentariu ,maine seara .
O noapte buna si un sfarsit placut de saptamana .
"Anonima Necunoscuta "
     

Produse și Servicii

PodcastRSSTelefon mobil