Linkuri accesibilitate

Minilogue


Minimal techno sau progressive techno, dar mai degrabă jazz.

Bicicleta Galbenă atacă din nou. Bine, nu neapărat ea, ci Alex Moldovan, omul din spatele acestui blog, cel care a scris pe frontispiciul lui următoarele cuvinte: „Oamenii își închipuie că, dacă ai un blog, poți scrie pe el toate tâmpeniile care-ți trec prin cap. Nimic mai fals. E limpede că nu poți scrie toate tâmpeniile, ci doar o mică parte.”

Această invitație directă la infinit e dublată de cel mai „deșănțat” minimalism - fiecare text publicat pe Bicicleta Galbenă e scurt, concis, la obiect, foarte clar - într-un cuvînt e minimalist.

Iată de ce îl urmăresc pe Alex Moldovan pe rețeaua de socializare cunoscută sub numele de Facebook - pentru că e minimalist în ceea ce scrie, dar și pentru preferințele sale muzicale.

Ș în preferințele sale muzicale își face apariția uneori, meteoric, ceea ce în limba engleză se numește minimal techno.

Și tocmai l-am „prins” cu o postare pe Facebook care dovedește asta, o postare despre Minilogue.

Minimal techno sau progressive techno, dar mai degrabă jazz.
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:12 0:00

Minilogue sînt doi suedezi din Malmö, Sebastian Mullaert and Marcus Henriksson, iar numele trupei este combinația dintre minimal (care se referă la stilul muzical) și dialogue (care se referă la muzică drept formă de comunicare).

Cei doi vin din contexte total diferite. Mullaert are studii de muzică clasică, și cântă, între altele, la pian, orgă și vioară. Henriksson a făcut parte din circuitul petrecerilor techno din anii 1990, și e unul din DJ-ii cu mare căutare la public din sudul Suediei.

Au decis să facă un grup după ce s-au întîlnit la un chef în 1996. Au lansat cîteva zeci de viniluri de 12”, dar au doar două albume la activ, suprinzător de puține, la numărul de ani de când cântă împreună: „Animals” din 2009 (acesta dublat de un excelent film de animație), și „Blomma” din 2013.

Noi ascultăm acum „View of a Juggling Ball” de pe „Animals”.

O ultimă precizare totuși: deși muzica asta e descrisă pe internet drept minimal techno sau progressive techno, în opinia mea ea este mai degrabă jazz.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

Previous Next

XS
SM
MD
LG