Un mare conducător autohton ieşi, într-una din zilele neguroşilor ani '90, în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi, văzînd torentul de maşini-troleibuze-autobuze-autobasculante, a avut brusc o revelaţie. „Păi, n-o ducem chiar atît de rău! Cum să fie sărăcie într-o ţară în care atîtea maşini există? Avem economie!” exclamă marele conducător. Iar ale sale cuvinte au fost apoi mediatizate cu rîvnă ca un exemplu de mare înţelepciune şi ca o dovadă că ţara se dezvoltă.
Deunăzi, un conducător recent a constatat că într-o altă ţară, dacă s-ar fi furat sume uriaşe, n-ar merge troleibuzele şi s-ar închide magazinele. La noi însă, a adăugat cu satisfacţie conducătorul, lucrurile n-au degenerat dată fiind prestaţia profesioniştilor. Adică, totul e OK şi nu mai căutaţi nod în papură!
Nici nu prea ai ce să comentezi aici. Atitudinea asta a guvernanţilor autohtoni e veche ca Oceanul Pacific. Singura dilemă ar fi asta: aceşti conducători chiar nu înţeleg gravitatea situaţiei sau nu pot s-o vadă, optica lor fiind limitată? Ce se vede, de fapt, din straturile superioare ale lumii lor paralele?
Cum e posibil să fii vesel şi optimist după atîtea hoţii şi mişmaşuri?
De fapt, e suficient să mergi numai pe strada Armenească într-o zi ca să vezi sărăcia în toată hidoşenia ei. O stradă plină cu cerşetori, cu bătrîni sărmani, cu vînzători disperaţi care îţi propun cipici, ouă, pantaloni, miere.
Oare conducătorii autohtoni merg pe strada Armenească? Oare discută ei cu oamenii nevoiaşi care vin mereu acolo? Ar mai fi ei veseli şi optimişti dacă ar vinde ouă pe strada Armenească?
