Linkuri accesibilitate

Mihai MĂNIUŢIU. Frontiera


Odată intrat în universul autorului clujean prima senzație e că te afli într-un caleidoscop ale cărui imagini se recompun cu o viteză uluitoare...

Mihai Măniuţiu şi-a făcut un nume în lumea teatrului, montând peste 90 de spectacole în ţară şi străinătate, încununate unele cu Premiul pentru Cea Mai Bună Regie, pentru Originalitate sau pentru Cel Mai Bun Spectacol al Anului. Două monografii – Dansând pe ruine, de Dan. C. Mihăilescu (2006) şi Mihai Măniuţiu. Ipostaze esenţiale de Mircea Morariu (2008) –, dar şi trei albume – Trilogia Dublului (1997), MĂNIUŢIU. Imagini de spectacol (2002) şi Mihai Măniuţiu. Spaţiul cameleonic (2010) – îl au în centrul atenţiei; la rându-i, semnează mai multe volume de poezie, proză, eseuri şi un roman, Memoriile hingherului.

Frontiera, Charmides, 2014, regrupează trei povestiri, două de proporţii şi una de doar opt pagini – prima senzaţie, odată intrat în universul autorului clujean e că te afli într-un caleidoscop ale cărui imagini se recompun cu o viteză uluitoare, astfel încât într-o primă secvenţă personajele sunt prinse la frontiera Balkanyei, peste doar câteva pagini iată-le pe râul Moscova din capitala Rusiei în ziua de 5 martie 1953, apoi sub pleoapa lui Ginghis Han la Bolgotha ş.a.m.d. până în Coreea de Nord („Şi-acum, hai să vă execut. Conform regulamentului, punct cu punct”, îi ia din scurt un gradat). Deloc întâmplătoare, această schimbare permanentă de decor, căci „graniţa e mişcătoare, ca orice constantă strategică de importanţă vitală, şi se poziţionează, în mod variabil, când într-o parte, când într-alta. Şi-aşa, trebuie să fim cu ochii în patru, ca să ştim, de la o clipă la alta, cu cine ne învecinăm”. (În ce priveşte proza propriu-zisă, eu zic că se învecinează – oniric! – cu Înconjurul zilei în optzeci de lumi de Julio Cortazar.)

La cât de titrat este M.M., doar premiul Akutagawa îi mai lipseşte („M-a izbit evidenţa: premiul acesta n-o să-l iau niciodată”) – şi atunci, urmând „logica în 3 timpi a coşmarului”, însuşi „Akutagawa se aşază tacticos (…) pe fotoliul din tavan şi mă fixează cu ochi lunari” şi „mă întreabă: De ce naiba vrei premiul unui sinucigaş, pentru că n-ai organ pentru suicid”.

Bună întrebare, urmată de un răspuns pe măsură: „Cine are (vă las să descoperiţi singuri ce) pe care îl ai tu poate să-şi dorească orice”.

18 aprilie ’16

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG