Linkuri accesibilitate

Un referendum eșuat între „județe” și „raioane”


Colectarea semnăturilor pentru referendum, Chișinău, 1 noiembrie 2015
Colectarea semnăturilor pentru referendum, Chișinău, 1 noiembrie 2015

După audierea președintelui CEC, parlamentarii au promis să modifice articolul buclucaș din Constituție.

Președintele Comisiei Electorale Centrale a fost audiat în Parlament în legătură cu respingerea referendumului Platformei DA despre alegerea șefului statului de către popor, micșorarea numărului de deputați și lipsirea lor de imunitate. Iurie Ciocan a apărat decizia de miercuri care a trezit mari nemulțumiri și amenințări cu proteste în masă, repetând că grupul de inițiativă nu ar fi adunat cum trebuie sutele de mii de semnături pentru organizarea referendumului.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:40 0:00
Link direct

Audierea preşedintelui CEC în Parlament a fost propusă de fracţiunea socialiştilor şi a fost susţinută de majoritatea deputaţilor. Socialiştii, alături de liberal-democraţi şi comunişti au criticat decizia CEC de a a nu admite referendumul Platformei „DA”, pe motiv că nu poţi respinge o voinţă exprimată de peste 400 de mii de cetăţeni.

„E egal cu o pătrime din alegătorii republicii la scrutin naţional. Ei au fost refuzaţi. Pe mine mă doare acest moment”, a spus deputatul socialist, Andrei Neguţă.

Preşedintele CEC, Iurie Ciocan, şi-a apărat decizia spunând că s-a bazat pe norma constituţională care prevede că pentru iniţierea unui plebiscit e nevoie de minim 200.000 de semnături şi că acestea ar trebui în mod obligatoriul colectate, câte 20.000, din jumătate de unități teritorial-administrative, adică un total de 360 de mii de semnături.

Iurie Ciocan
Iurie Ciocan

Iurie Ciocan le-a reproşat de mai multe ori parlamentarilor că nu au modificat articolul respectiv din Constituţie care a dus la respingerea plebiscitului. Ciocan le-a amintit deputaţilor că şi Curtea Constituţională s-a expus de două ori că e de competenţa Parlamentului să modifice articolul buclucaş:

„De aceea, onorat Parlament, poate e cazul eu să vă întreb de ce nu aţi făcut acest lucru până acum. De ce ne-aţi lăsat pe noi, o instituţie a statului sub control constituţional, să fim supuşi unei asemenea presiuni civice. Noi am rămas unul la unul cu o normă care ne-a contrapus pe noi ca şi instituţie în serviciul poporului unui grup de cetăţeni, mare grup, un grup important – 400 de mii. Noi am fost nevoiţi să le spunem nu pentru că ne-am bazat pe Constituţie.”

Reprezentanţii partidelor majorităţii parlamentare au apărat decizia CEC, deşi unii din ei au recunoscut că e vorba de o inadvertenţă legală. Iar pentru a evita pe viitor această ambiguitate liberalul Veaceslav Untilă a îndemnat parlamentul să modifice articolul care era gândit pentru judeţe şi nu a fost schimbat după ce s-a revenit la raioane:

„Haideţi să avem o voinţă politică şi să luăm o decizie, să modificăm Constituţia fiindcă o să mai avem probleme la acest capitol.”

Rezultatul acestor audieri a fost până la urmă că deputaţii au promis că vor modifica în timpul apropiat articolul care a dus la descalificarea celor peste 400 de mii de semnături. Ceea ce nu are însă nici o relevanţă pentru plebiscitul care a şi fost respins.

Liderii Platformei „DA” au anunţat anterior că vor organiza un nou protest amplu la Chișinău pe 24 aprilie, urmare a deciziei CEC pe care au calificat-o ca fiind o comandă politică a puterii.

Previous Next

XS
SM
MD
LG