Linkuri accesibilitate

Condițiile și legislația referendumului


O nouă ediție a Dicționarului European cu Dan Alexe și Alla Ceapai.

Se crede în general că referendumul ar fi remediul universal al tuturor problemelor democrațiilor, într-atât am fost obișnuiți cu ideea importanței voinței majorității. La scara UE, însă, nu exista reguli europene pentru un referendum, de-ar fi si pentru simplul motiv ca cel puţin o țară, Belgia, interzice prin lege orice fel de referendum.

In asta, tarile Uniunii Europene diferă total una de alta atunci când se ajunge la practica referendumului. Astfel, Irlanda impune sistematic câte un referendum naţional pentru cea mai mica modificare a Constituţiei. In schimb, in Belgia referendumurile sunt pur și simplu interzise. Exista explicaţii istorice pentru situaţii atât de opuse. In Belgia, totul vine de la referendumul asupra regalității, dupa al Doilea Război Mondial, când, data fiind colaborarea regelui de atunci cu ocupaţia nazista, populaţiei i s-a pus întrebarea daca sau nu doreşte ca Belgia sa rămână un regat, sau ca monarhia sa fie abolita. Dat fiind ca s-a ajuns atunci aproape la un război civil, s-a decis ca in Belgia sa nu se mai organizeze niciodată referendumuri.

Si prin alte părţi referendumurile sunt criticate, nu doar pentru faptul ca rezultatul lor nu are o valoare legala, dar si pentru ca, pe deasupra, ele pot face să iasă la suprafaţă cele mai rele porniri colective. Astfel, toţi statisticienii sunt de acord ca până și în tarile europene care interzic, cu toatele, pedeapsa cu moartea, un referendum ce ar pune întrebarea: „doriți introducerea pedepsei cu moartea pentru violatorii de copii?” s-ar încheia cu un majoritar si răsunător DA.

La scară mai mica, lucrul a fost verificat recent in Slovenia, unde guvernul a pus prin referendum populaţiei întrebarea daca e de acord cu construirea unei moschei in capitală, Ljubljana. Evident ca răspunsul populaţiei, invalidat de altfel de curtea suprema, a fost negativ.

Desigur, practic peste tot referendumul nu are o valoare legala, însă el îi poate influenta pe legislatori, mai ales acolo unde sunt cunoscute datele votului regional. Exista si tari, precum Elveţia, in care referendumul e un pivot central al vieţii politice. In general, însă, politicienii sunt de acord ca referendumul, chiar atunci când nu are o valoare legala, poate deveni o manevră populistă.

Una din cele mai aspre critici împotriva utilității referendumului a venit de la politicianul britanic, fost Comisar European si ultimul guvernator britanic al Hong-Kongului, Chris Patten. Acesta a spus, textual: „Guvernele care organizează referendumuri sunt guverne slabe. Referendumul este fundamental anti-democratic, si nu e de mirare ca a fost folosit atât de des de Mussolini si de Hitler.”

***

Platforma civică „Demnitate şi Adevăr” spune că a reuşit să colecteze, în aproape două luni, mai mult de jumătate din numărul minim necesar de 360 de mii semnături pentru iniţierea unui referendum republican constituțional. Organizatorii susţin că au cuprins aproape toate raioanele chiar dacă în legislaţie se spune ce e suficient doar 18. S-a reuşit cu forţele proprii ale voluntarilor, zic ei, chiar şi în pofida mai multor piedici puse artificial în intenţia că organizatorii vor rata şansa de a aduna suficienţi susţinători.

La plebiscit, care ar putea avea loc după cel puțin jumătate de an din ziua inițierii, cetățenii ar urma să răspundă da sau nu la câteva întrebări, privind reducerea numărului de deputați şi lipsirea acestora de imunitate, revenirea la alegerea directă a șefului statului, dar și posibilitatea ca acesta să fie suspendat de către Parlament şi demis - de către electorat.

În cazul că va fi organizat, referenumul iniţiat de Platforma „DA” ar fi al patrulea la număr din istoria Republicii Moldova, dacă le excludem pe cele declarate neconstituţionale din regiunea transnistreană şi autonomia găgăuză.

Analistul politic Igor Volniţchi, directorul portalului „Tribuna.md”, observă că în Republica Moldova referendumurile se desfăşoară doar atunci când sunt iniţiate de guvernanţi. Referendumul din 1994 a fost iniţiat de preşedintele de atunci Mircea Snegur, cel consultativ din 1999 privind trecerea la un sistem prezidenţial - de preşedintele Petru Lucinschi, iar cel constituţional din 2010 privind alegerea şefului statului prin vot direct – de partidele din alianța de guvernare.

Igor Volnițchi
Igor Volnițchi

„În Republica Moldova au loc referendumuri doar atunci când îşi doresc cei de la guvernare. E întâmplător sau nu, dar aşa este. Toate celelalte iniţiative de desfăşurare a referendumurilor care au venit de la opoziţie au fost blocate, nu au avut nici măcar şansă să ajungă până la o etapă avansată în care să se discute la modul serios despre declanşarea lor. Astfel de iniţiative de referendumuri am avut multe.”

Igor Volniţchi aminteşte cel puţin trei iniţiative de referendumuri blocate în perioada guvernării comuniste:

„La începutul guvernării comuniste cu iniţiativă de desfăşurare a două referendumuri importante a venit iniţial partidul domnului Braghiş (Alianţa Social Democrată). Au colectat peste 200 de mii de semnături s-a ajuns până la CEC însă procedura a fost blocată în Parlament, majoritatea comunistă a refuzat să numească data de desfăşurare a referendumului. un alt referendum, care tot în acea perioadă urma să aibă loc, a fost iniţiat de PPCD. Era vorba de un referendum privind aderarea Republicii Moldova la NATO. Acest referendum nici nu a ajuns să fie discutat în Parlament. A fost blocat la o etapă iniţială în cadrul CEC. A urmat apoi iniţiativa de declanşare a referendumului cu care a venit PLDM în 2008. S-au colectat semnături, dar nu au fost depuse pentru că iniţiatorii spuneau că va fi folosită această bază de date care reprezenta semnăturile colectate în favoarea referendumului pentru ca guvernarea să se răfuiască cu cei care susțineau referendumul.”

Această practică a continuat şi după 2009, când la putere au venit partidele declarat pro-europene şi democratice, spune Igor Volniţchi:

„Referendumul iniţiat de social-democraţi. Problema era eventuala aderare a Republicii Moldova la Uniunea vamală şi la Comunitatea economică eurasiatică. S-au colectat peste 230 de mii de semnături, cel puţin aşa spuneau iniţiatorii. CEC a considerat că majoritatea semnăturilor nu corespundeau prevederilor legale şi nu a dat curs acestei iniţiative.”

În ce priveşte referendumul iniţiat de liderii protestelor antiguvernamentale din Platforma „DA” şansele de reuşită par mai mari cel puțin din două aspecte, spune Volniţchi. Primul - pentru că într-o interpretare recentă Curtea Constituţională a spus că o inițiativă populară de asemenea amploare nu poate fi blocată în parlament. Cel de-al doilea aspect, de ordin politic, este declaraţia recentă a spicherului democrat Adrian Candu care sugera că majoritatea parlamentară ar putea analiza modalitatea prin care poporului să i se redea dreptul de a alege direct preşedintele.

„Judecând din aceste două puncte de vedere, sigur că de data aceasta şansele opoziţiei de a obţine dacă nu un referendum cel puţin modificarea Constituţiei care se dorea prin referendum sunt mult mai mari decât anterior. Dar ştiţi că Moldova este o ţară cu o politică mai specifică şi până când nu vezi că ceva s-a realizat nu poţi face afirmații certe.”

Chiar dacă se va reveni, într-o formă sau alta, la alegerea şefului statului prin vot direct, mai mulţi experţi se arată convinși că cel puțin succesorul preşedintelui Nicolae Timofti, a cărui mandat expiră în martie, va fi ales tot de deputaţi în Parlament.

Previous Next

XS
SM
MD
LG