Pînă la alegerea noului Președinte al Statelor Unite mai sînt zece luni, cîteva mii de mitinguri, zeci de confruntări electorale de parcurs, cine știe cîte campanii de presă, și dreptul la surprize de care restul lumii nu va ezita să se folosească. Cu toate astea, cîteva lucruri sînt deja așezate și, din această poziție, vorbesc despre lucruri noi.
E vorba despre ceva ce s-a întîmplat în lumea așa numitei clase de mijloc albe din Statele Unite. Există semne că această categorie socială, altădată stabilă și stăpînă pe situație, e, acum, cuprinsă de neliniște. Primul și cel mai important semn al problemelor clasei de mijloc albe e vizibil din felul în care acești oameni s-au angajat în desemnarea candidaților la Președinția Statelor Unite.
Două figuri au confiscat atenția generală. Amîndouă au lovit, de la stînga și de la dreapta, sistemul politic tradițional. Amîndouă au adus în dezbatere un discurs furios, împins pînă la insultă și încărcat cu propuneri revoluționare, dacă nu chiar nechibzuite. Donald Trump, care încearcă să devină candidatul Republicanilor, și Bernie Sanders, care încearcă să devină candidatul Democraților, au apărut, cum s-ar zice de nicăieri și au adunat în jurul lor o energie populară formidabilă.
Trump e o figură cunoscută, dar reputația lui vine din afara politicii și a crescut dintr-un amestec de apariții publice bizare și, în orice caz, de foarte puțin bun gust. Trump e un miliardar al lumii antreprenorilor de construcții, un obișnuit al televiziunilor, și un mare amator de celebritate. O gură mare și, deseori, spurcată, Trump a intrat în politică, fără să fi deținut vreodată un post de partid. Trump a explodat într-o jerbă de declarații scandaloase, propuneri radicale și injurii rostite fără reținere. Mediile de informare au primit șocul în plin. În ultimele 2-3 luni, spectacolul incendiar promovat de Trump a ocupat ecranele și netul. Un public frenetic l-a urmat și a început să simtă că și-a găsit, în sfîrșit reprezentantul. Trump a călcat în picioare public și sistematic toate tabuurile și toate clișeele care asigurau eticheta vieții politice americane.
De celalată parte, Bernie Sanders, un senator puțin cunoscaut în vîrstă de 73 de ani, a generat un alt cutremur. Sanders a avut curajul să se prezinte ca socialist pur și adversar al capitalismului în țara capitalismului. Odată cu Sanders au reapărut teme și cuvinte demult uitate sau evitate în dezbaterile politice americane: viitorul socialist, economia de stat, impozitele anti-corporație, sancționarea fiscală a bogaților și retragerea americană din politica externă activă în teatrele de conflict. Sanders a adunat în jur un public la fel de pornit și militant ca susținătorii lui Trump. Politica americană a fost surprinsă nu de o figură marginală ci de două voci bubuitoare. Apariția acestor două tubulențe și susținerea pe care au găsit-o nu pot fi un accident. În fond, și Trump și Sanders fac același lucru: zgîlțîie sistemul în aplauzele frenetice ale susținătorilor pe care îi desparte coloratura ideologică și îi unește frustrarea. Cursa pentru Președinția americană nu mai e, în acest moment, doar competiția obișnuită între dreapta Republicană și stînga Democrată ci și o ciocnire frontală între susținătorii sistemului și adversarii lui. Iar susținătorii sistemului au de ce să fie surprinși, pentru că s-au trezit asediați de americani care se simt excluși, umiliți și sătui.