Linkuri accesibilitate

Sergiu Sîrbu: „Nu exclud ca președinția CEC-ului să revină opoziției”


Interviul dimineții cu un membru al Comisiei parlamentare Juridice, Numiri şi Imunităţi.

Mandatul membrilor Comisiei Electorale Centrale va expira peste câteva zile, la 11 februarie. Preşedinţia şi Parlamentul ar fi trebuit deja să urmeze procedurile prevăzute, astfel încât o nouă componenţă a comisiei să fie votată de deputaţi. Se va reuşi oare în termen? Sau, cu obişnuinţa certitudinii în acest sens, va fi – cel puţin - o întârziere?.

Sergiu Sîrbu
Sergiu Sîrbu

Tema discuţiei de astăzi cu deputatul democrat Sergiu Sîrbu, membru al Comisiei parlamentare Juridice, Numiri şi Imunităţi.

Europa Liberă: La 11 februarie mandatul actualei componenţe a Comisiei Electorale Centrale va expira. Ce ar trebui să urmeze în acest caz?

Sergiu Sîrbu: „Într-adevăr, expiră mandatul Comisie Electorale Centrale și evident că organul care desemnează membrii CEC-lui urmează să înainteze o altă componență conform legislației electorale din acei nouă membri. Un membru este desemnat de către președintele Republicii Moldova, alți opt membri sunt desemnați de către Parlament reprezentând proporțional atât majoritatea, cât și opoziția. Reieșind din calculele matematice, cinci membri trebuie să fie desemnați de către majoritate, trei membri trebuie să fie desemnați de către opoziție.

Comisia juridică ar trebuie imediat după data de 11 februarie să inițieze procesul de selectare a candidaților propuși atât de majoritate, cât și de opoziție. Candidații urmează să treacă toate verificările conform legii cu privire la verificarea titularilor de funcții publice, candidații trebuie să corespundă condițiilor legale, să aibă o reputație ireproșabilă, evident să fie cetățeni ai Republicii Moldova. Și, după toate procedurile, Comisia va propune Parlamentului desemnarea acestor membri și ulterior vor fi confirmați iarăși de către de Parlament cu votul la 51 de deputați - asta este procedura legală.”

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:03 0:00
Link direct

Europa Liberă: Modalitatea de constituire a Comisiei a fost alta până în vara lui 2010: până a o schimba Alianța pentru Integrare Europeană, un membru al CEC era nominalizat de preşedintele ţării, unul de guvern şi şapte de Parlament, cu condiţia ca cinci să fie reprezentanţii ai opoziţiei. Atunci, dle Sîrbu, erați în alt partid, în opoziţie. Aţi agreat modificarea operată de Alianţă atunci, în sensul că s-a diminuat rolul opoziției în formarea Comisiei?

Sergiu Sîrbu: „Atunci nu am susținut aceste modificări din câte țin mine. Codul Electoral a fost modificat, noi avem niște recomandări ale Consiliului Europei în special, există și recomandări ale Comisiei de la Veneția ce ține de rolul opoziției într-un organ electoral și evident experții le recomandă ca în această Comisie obligator să existe și exponenți ai opoziției parlamentare. Slava

Majoritatea este dispusă să acorde dreptul ca opoziția să-și înainteze candidatul de președinte al Comisie Electorale Centrale ...

Domnului că totuși opoziția a rămas. Poate opoziția, la moment, nu va deține majoritatea în Comisia Electoral Centrală, dar vreau să vă spun că din câte știu majoritatea este dispusă să acorde dreptul ca opoziția să-și înainteze candidatul de președinte al Comisie Electorale Centrale. Există astfel de discuții și nu exclud că președinția CEC-lui va reveni anume opoziției.

Vreau să vă spun că această funcție este una foarte importantă, cu pârghii destul de importante care ține la control toate procesele din această instituție și atunci cred că asta va compensa pe de plin faptul că opoziția nu va avea o majoritate în Comisia Centrală precum am avut-o anterior. Din practica mea, deoarece particip în procesele electorale de mulți ani, vreau să vă spun că acea majoritate din opoziție care a fost instituită chipurile în anii 2005 în realitate nu era opoziție, dar tot erau exponenții majorității, dar înaintate chipurile din partea atunci a celei opoziții.”

Europa Liberă: S-ar putea repeta același lucru acum?

Sergiu Sîrbu: „Acum nu cred că se va repeta, deoarece expres legea prevede că majoritatea oricum propune membrii în proporțiile respective, de aceea nu cred că va fi nevoie de careva șiretlicuri. Majoritatea își va asuma toată responsabilitatea, dar evident în limitele legii, deoarece candidații trebuie să corespundă tuturor rigorilor legii.”

Europa Liberă: În calculele Dvs., cum va arăta viitoarea componență a Comisiei Electorale Centrale? Este chiar dispusă majoritatea, înțeleg că se discută, dar este dispusă majoritatea să ofere președinția acestei Comisii socialiștilor, pentru că ei constituie cel mai mare grup parlamentar al opoziţiei?

Sergiu Sîrbu: „Decizia finală cu siguranță rămâne a fi luată ulterior. Și vreau să vă spun că, de fapt, președintele CEC-lui nu este numit de Parlament sau de președinte. Președintele, vicele și secretarul se aleg de către membrii CEC-lui. Noi poate că nu avem încă decizia finală, dar cu siguranță eu cred că vom sugera membrilor, care vor fi desemnați de majoritate, să ia în considerație această doleanță și să-l aleagă pe președinte din rândurile opoziției. Dacă va fi membrul desemnat din partea Partidului Socialiștilor sau din partea Partidului Comuniștilor sau din partea Partidului Liberal Democrat care tot s-a declarat în opoziție la moment, chiar nu vă pot explica și nu cred că poate cineva garanta un anumit exponent, deoarece în opoziție s-au declarat cel puțin trei partide actualmente. Deja rămâne să vedem. Important e să avem un nou profesionist, deoarece chiar dacă este de la opoziție, este exponentul partidului nu înseamnă că habar nu trebuie să aibă de procesele electorale. Dacă nu va fi un profesionist, atunci noi putem discredita întreaga instituție.”

Europa Liberă: „Cu respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei”. De dragul precizării dl Sîrbu, de fapt, acum ce fel de majoritate va fi luată în consideraţie? Cea, de exemplu, constituită şi pecetluită prin semnături conform deciziei Curții Constituțională, cea care a votat Guvernul sau cea constituită, formalizată?

Sergiu Sîrbu: „Cu siguranță conform deciziei Curții Constituționale și conform documentului semnat oficial înaintat președintelui țării, noi anume acea majoritate o avem de 57 de deputați care au votat Guvernul. Codul Electoral nu prevede spre cum se formează această majoritate. Majoritatea e declarată de Parlament, noi nu putem să analizăm o altă majoritate care poate a fost cândva, ani în urmă nu ar fi corect, cred că asta va fi.”

Europa Liberă: Chiar Dvs., din opoziția comunistă, vorbeaţi odinioară despre faptul că, pe atunci, „vreo 50 la sută din membrii actuali ai Comisiei Electorale Centrale actuale atunci ar putea să rămână. Dar altă jumătate au dovedit, spuneați Dvs., că s-au angajat politic şi vom insista să fie schimbaţi”. Deci, există suspiciunea că unii membri ai Comisiei ar fi cu agendă mai specială partinică. În general, cine constată această agenda politică a unui membru al CEC?

Sergiu Sîrbu: „Cu părere de rău într-adevăr avem un precedent neplăcut când fostul vicepreședintele al CEC-lui, membru CEC a făcut foarte multe declarații politice, s-a angajat în activități politice și a participat la adunări de partid, la diferite întruniri de susținere a unor anumiți viitori concurenți electorali. Iar Codul Electoral interzice expres acest lucru.”

Europa Liberă: La cine anume vă referiți, dle Sîrbu?

Sergiu Sîrbu: „La Ștefan Urîtu. Cu siguranță, el a încălcat flagrant prevederile Codului Electoral prin declarațiile sale și prin acțiunile sale, a încălcat cel puțin vreo 3-4 articole din Codul Electoral, care interzice acest lucru. Există o procedură prin care el poate fi demis de către organul care l-a desemnat în Parlament, dar nu are sens acum, pentru că mandatul expiră. Această încălcare poate fi constatată și de către Curtea Supremă de Justiției, conform procedurii, dar iarăși poate dura foarte mult acest proces și atâta timp cât mandatul deja expiră, nu mai este relevant. Dar astfel de cazuri, de declarații politice cu părere de rău avem și ele ar trebui eliminate cu siguranță în viitor, astfel credibilitatea instituției poate foarte mult să fie afectată.”

Europa Liberă: Totuși una e declarațiile politice și alta e partizanat politic, în fapte.

Sergiu Sîrbu: „Codul Electoral nu prevede așa noțiune ca partizanat, prevede anume acțiuni și declarații, și anume asta s-a făcut partizanatul care încă trebuie demonstrat și este foarte greu să-l demonstrăm.”

Europa Liberă: Întârziere ca aproape clară la constituirea noii Comisii. Va fi o problemă sau membrii actuali își vor continua munca până se va decide totul?

Sergiu Sîrbu: „Nu cred că este o mare problemă. Ar putea fi o problemă dacă am fi în perioadă electorală.”

Europa Liberă: Și Dvs. excludeți orice fel de alegeri acum în timpul cel mai apropiat?

Sergiu Sîrbu: „Da, cu siguranță exclud orice fel de alegeri. Nu avem premize pentru alegri, dar chiar și să fi avut Codul Electoral prevede posibilitatea prelungirii automate cu drept de 90 de zile a componenței CEC în caz de perioadă electorală. În cazul în care nu suntem în perioada electorală, atunci nu este o problemă.”

XS
SM
MD
LG