Linkuri accesibilitate

Evgheni VODOLAZKIN. Laur


Premiile „Bolşaia Kniga” şi „Iasnaia Poleana” şi un renume mondial, cartea fiind tradusă în peste 20 de limbi în mai puţin de doi ani...

Redactat în cheie de житие (alias, vieţile sfinţilor), „romanul neistoric” al lui Evgheni Vodolazkin, Laur, Humanitas, 2014, i-a adus autorului nu doar două trofee importante – Premiul Bolşaia Kniga şi Premiul Iasnaia Poleana –, ci şi un renume mondial, cartea fiind tradusă în peste 20 de limbi în mai puţin de doi ani.

„…la 8 mai 6948 de la Facerea lumii, anul 1440 de la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în ziua pomenirii lui Arsenie cel Mare”, se naşte în satul Rukina un băieţel „botezat cu numele lui Arsenie”. Din primii săi ani se constată că „apariţia copilului răspândea o stare de spirit mai bună”; abia ajuns în pragul adolescenţei, „ştiinţa de a pune mâna, de a uşura întrucâtva durerea prin punerea mâinii, i-a adus cea dintâi poreclă lui Arseni: Rukineţul”. Atunci o cunoaşte pe Ustina, şi astfel „pentru Arseni a început o viaţă nouă, plină de dragoste şi de teamă. Ustina era totuna cu iubirea lui pentru ea. Ustina era iubire, iar iubirea era Ustina”. Şi tocmai pe ea o va pierde, după ce fata dă naştere unui copil mort, şi se stinge la rându-i. Venit s-o privegheze, dar mai ales să-l îmbărbăteze pe tânăr, stareţul mânăstirii Sfântul Kiril nu-l cruţă: „eşti vinovat de moartea ei pământească”, dar tot el îi arată calea ispăşirii: „Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe. Acum totul o să atârne de puterea dragostei tale. Şi, fireşte, şi de puterea rugăciunii tale”.

Celelalte trei sferturi ale romanului îl poartă pe Arseni – care-şi zice ba Vraciul, ba Ustin – pe drumurile Rusiei, apoi ale Europei, până la Sfântul Mormânt, ca să revină în cele din urmă tot la mânăstirea Sfântul Kiril din Rukina, unde se şi călugăreşte primind numele de Ambrozie, iar un alt stareţ îl luminează: „Vechiul Testament îl deschide Adam, iar Noul Testament îl deschide Hristos. Dulceaţa mărului mâncat de Adam se transformă în acreala oţetului băut de Hristos. Pomul cunoaşterii duce omenirea spre moarte, dar lemnul crucii dăruieşte omenirii nemurirea”.

Înainte să ajungă titlu de carte, Ambrozie se retrage-n schimnicie, schimbându-i-se o ultimă oară numele: „Laur e un nume bun, căci planta fiind veşnic verde, simbolizează viaţa veşnică”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG