Linkuri accesibilitate

Ion Sturza: „Mă tem că lucrurile vor ieşi de sub control şi va începe o confruntare mai dură”


Proteste la Chișinău față de nominalizarea lui Vlad Plahotniuc
Proteste la Chișinău față de nominalizarea lui Vlad Plahotniuc

Un interviu cu omul de afaceri și fostul candidat la funcția de premier despre eșecul desemnării lui Vlad Plahotniuc.

Fostul candidat la funcția de premier în dialog cu Valentina Ursu.

Europa Liberă: Candidatura domnului Plahotniuc la funcția de șef al executivului a fost respinsă de șeful statului, Nicolae Timofti. Domnul președinte consideră că ar exista suspiciuni că domnul Plahotniuc nu întrunește criteriile de integritate necesare desemnării sale în funcția de premier. Au fost astăzi manifestații din ambele tabere: și cei care îl susțineau pe domnul Plahotniuc și cei care îi cereau domnului Timofti să nu accepte această funcție. Putem spune că a câștigat cineva?

Ion Sturza
Ion Sturza

Ion Sturza: „Până la urmă a câștigat Republica Moldova. Domnul Timofti, în calitatea dumnealui de președinte, este un om informat. După câte cunosc eu, dumnealui a avut acces nu numai la dosarele despre care s-a vorbit în presă, dar a avut acces și la alte informații, inclusiv despre ultimele escapade ale domnului Plahotniuc în Dubai, după niște „argumente” pentru Republica Moldova.”

Europa Liberă: Ce fel de „argumente”?

Ion Sturza: „Nu cred eu că a venit doar cu bronzul de pe față de acolo. E tot un lucru care e cunoscut și a fost mediatizat la Chișinău. Domnul președinte are informații destul de serioase vizavi de candidatura respectivă. Și cel mai important, cred că are nedumeriri și temeri că nu se va încadra cerințelor și nu va semna acea declarație de integritate, pe proprie răspundere.”

Europa Liberă: De ce s-a aventurat domnul Plahotniuc în acest iureș al politicului moldovenesc? De ce și-ar fi dorit atât de mult această funcție de premier?

Ion Sturza: „El are un cuvânt care îi place foarte mult și îl folosește, un cuvânt parazit, „disperat”. Poate că e disperat. Pentru mine e o enigmă. Sincer vorbind, a fost o mare-mare surpriză că a apărut numele lui astăzi, deși toți mă informau că el va fi candidatul. Nu e posibil pur și simplu așa ceva, pentru că un om care este cât de cât rațional, având un background în spatele lui, atât de dezastruos, trebuia să cedeze, nu trebuia să meargă, să treacă linia roșie.”

Europa Liberă: Totuși, el avea 56 de voturi din partea majorității.

Ion Sturza: „Nu le avea. Nimeni din cei 56 nu știau despre candidatura lui, veți vedea că foarte mulți dintre ei astăzi sunt într-o situație extrem de dificilă. Poate știa Ghimpu, poate știau cei 14 trepăduși sau nu știu cine mai știa, știa Lupu, dar nici în PD nu se știa lucrul acesta. Nici cei de la PLDM nu știau, au semnat un „cec în alb”, cum a spus foarte corect Iurie Leancă. Adevărul e că numele lui Plahotniuc, care se vehicula, cu multe alte artificii, prin spațiile politice de la Chișinău, a fost sonorizat astăzi dimineață, cu atâta suspans, cu sechestrări de jurnaliști. Este un lucru care depășește orice rațiune umană.”

Europa Liberă: Totuși, domnul Plahotniuc a ieșit în mulțime, a rostit cuvintele „stabilitate”, „credință”, „prosperitate”, le-a folosit, a încercat să insufle încredere în rândul populaţiei.

Ion Sturza: „Da. Bine, aceasta e o parte din ceea ce cred că i-au recomandat cei de la PR, numai că nu i-au spus: „Ai cheltuit atâţia bani, ai adus atâţia oameni aici, dar de fapt cam degeaba”. Pentru că oamenii din stradă erau mai degrabă jenaţi şi oricum ruşinaţi de ceea ce se întâmplă, că apare în faţa lor un om înconjurat de zeci de bodyguarzi, cu sisteme de protecţie şi să le spună lor despre stabilitate. Deci, este de-a dreptul penibil, jenant. Eu nici nu am cuvinte ca să-mi exprim ceea ce s-a întâmplat. Este o enigmă ce se întâmplă în capul omului acesta.”

Europa Liberă: Şi ce scenarii pot fi puse acum în aplicare în continuare? PD oricum îşi revendică dreptul să înainteze candidatul la funcţia de premier. Preşedintele, pe de altă parte, a respins această candidatură. Acum va fi nevoit să accepte o altă candidatură? Şi se mai vorbeşte şi despre un eventual impeachment care poate fi impus preşedintelui Timofti.

Ion Sturza: „Procedura de impeachment este una destul de laborioasă şi nu e atât de simplă. Nu poate să se strângă Parlamentul în seara aceasta şi să o anunţe, acolo trebuie să aibă o majoritate calificată ş.a.m.d.”

Europa Liberă: Două treimi din voturile deputaţilor.

Ion Sturza: „Da. Dar eu nu cred că Plahotniuc astăzi controlează o majoritate. Şi eu aş fi vrut să văd acele două treimi care se vor strânge noaptea aceasta în Parlament să anunţe impeachment preşedintelui. Dacă vor să-l facă erou naţional sau să fie păzit mai a dracului ca Obama, să o facă. Ei pur şi simplu se joacă de-a focul. Ar fi normal să considerăm că au o variantă de rezervă. Deşi aşa cum s-a acţionat, am impresia că e doar Plahotniuc şi atât, cel puţin de câteva ori domnul Candu s-a scăpat cu vorba aceasta. Cea mai bună şi fericită ar fi varianta alegerilor anticipate, unde toţi s-ar fi retras în găocile lor, în partide şi s-ar pregăti şi ar face o campanie electorală. Şi atunci electoratul i-ar judeca, cum se spune. Dar mă tem că lucrurile vor ieşi de sub control şi se va începe o confruntare mai dură.”

Europa Liberă: Cine cu cine se va confrunta?

Ion Sturza: „Să nu credeţi că cei care au venit astăzi cu autobuzele îşi vor rupe măcar un nasture pentru Plahotniuc. Aceasta să fie absolut clar şi cert. Ei au luat ce au luat de la patiseriile de la Chişinău şi s-au întors în satele lor, cum au venit pe raznareadkă aşa şi au plecat pe raznareadkă, dacă nu au băut o bere în plus şi nu au rămas în urmă de autobuz. Însă este o parte foarte activă şi foarte conştientă de populaţie care era în altă piaţă.”

Europa Liberă: Vă referiţi la protestatarii care îi simpatizează pe cei din Platforma DA?

Ion Sturza: „Exact. Dar nu îi simpatizează pe cei din Platforma DA, ei sunt doar organizatorii. Sunt zeci de mii de oameni care sunt gata să apere alte valori, deci, ei au fost la limită de câteva ori de a începe nişte lucruri mai serioase. Doamne fereşte, eu sper că nu se vor întâmpla lucrurile acestea. Dar de ce acest om vrea neapărat un război? Pentru că aceasta eu văd, el vrea o confruntare din care nu cred că va ieşi cel puţin el neşifonat.”

Europa Liberă: Dumneavoastră credeţi că s-a consumat procedura de învestire a guvernului Sturza sau ar putea domnul Timofti să revină la candidatura dumneavoastră?

Ion Sturza: „Nu ştiu. Eu am primit câteva analize juridice şi legal vorbind nu s-a consumat. Dar noi avem o Curte Constituţională care eu cred că noaptea aceasta poate să se strângă să dea o decizie în acest sens. Ei, ca de obicei, sunt foarte rapizi la decizii şi sper că acum şi ei vor veni în suportul preşedintelui şi constituţionalităţii în Republica Moldova. Au o şansă.”

Europa Liberă: Dar dacă şeful statului insistă ca să nominalizeze candidatura domnului Sturza, acceptaţi?

Ion Sturza: „Să vedem şi aceasta. Nu ştiu. Aceasta e deja din domeniul speculaţiilor.”

Europa Liberă: Preşedintele acum e între ciocan şi nicovală. Dumnealui într-un fel trebuie să ia act şi de decizia majorităţii, dacă s-a constituit în Parlament, dar şi are dreptul după consultări cu fracţiunile să decidă de unul singur.

Ion Sturza: „Dumnealui poate să decidă, luând în consideraţie cum s-a format această majoritate, în ce condiţii foarte suspecte de corupere politică, de traseism, care nici pe departe nu este legitimă şi nu respectă voinţa poporului de la alegeri. Deşi parlamentarii sunt la noi independenţi, dar nu suverani de propriul popor. Dumnealui are variante. Nu-l cunosc atât de aproape pe domnul preşedinte, dar cred că după evenimentele cu nominalizarea mea, a recăpătat încrederea şi în sine, şi a oamenilor în dumnealui.”

Europa Liberă: Partidele din Parlament au însuşit lecţia după ziua de astăzi? Şi care e acea lecţie pe care trebuie să o însuşească?

Ion Sturza: „Cred că trebuie să-l întrebăm pe domnul Ghimpu, că el la noi e mare strateg, el a promovat cu atâta insistenţă noua majoritate cu comuniştii, inclusiv candidatura domnului Plahotniuc la funcţia de prim-ministru, el să şi-o asume de rând cu comuniştii şi să iasă să ne explice care e lecţia învăţată, neînvăţată. Pentru că eu sunt un outsider mai mult.”

Europa Liberă: Ziua de mâine va fi mai fierbinte decât cea de azi?

Ion Sturza: „Din păcate, da.”

XS
SM
MD
LG