69 jurnaliști au fost uciși doar în anul 2015, iar din 1992 (de când organizația americană Comitetul pentru protecția jurnaliștilor urmărește situația), 1177. Nume ca „Charlie Hebdo” sau Ana Politkovskaya readuc în memorie tragedii sau jertfe pe altarul libertății presei.
Cele mai multe studii ale organizațiilor de profil arată că în ciuda progreselor democratice, în ciuda legislației pentru protecția presei, a jurnaliștilor și a libertății de expresie, situatia jurnaliștilor nu este una de invidiat: muncesc mult și în condiții de risc pe bani puțini, unii sunt plătiți la negru sau în baza unor contracte care mai mult îi obligă decât îi protejează, iar această precaritate îi face șantajabili și vulnerabili în fața mai marilor zilei, fie că este vorba de puterea politică sau de oligarhi. Toate acestea pe de o parte. Pe de alta, a reapărut un fenomen crezut uitat: propaganda. Iată semnale de alarmă care au determinat apariția unor inițiative precum Platforma pentru protecția jurnaliștilor, înființată la finele anului trecut de Consiliul Europei.
Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland: „Am pornit la drum cu cinci organizații media, acum avem șapte organizații partenere și luptăm pentru aceeași cauza: libertatea de expresie. Luptăm pentru jurnaliști, pentru că fără jurnaliști nu poate exista media liberă și nici exprimare liberă. Jurnalismul este indispensabil în lumea noastră. O treime dintre statele membre UE nu au un mediu propice pentru libertatea media, iar jurnaliștii sunt amenințați din varii motive. Există țări unde aceste amenințări sunt extrem de serioase, fapt care ne îngrijorează. De aceea am înființat această platformă în care jurnaliștii ne pot alerta, iar fiecare caz va fi adus la cunoștința guvernului respectiv. Vom urmări cum se poate rezolva cazul semnalat pe termen lung.”
Că în Turcia, Rusia, Azerbaijan sau Armenia jurnaliștii nu au viață ușoară, că sunt hărțuiți de puterea politică pentru curajul de a se exprima liber sau de a dezvălui cazuri de corupție, iar pentru toate acestea își pot pierde și viața, nu mai este, din păcate, o surpriză pentru nimeni. Astfel de țări sunt cele unde Consiliul Europei și partenerii săi (European Federation of Journalists, International Federation of Journalists, Association of European Journalists, Article 19, Reporters without borders, Committee to Protect Journalists, Index on Censorship) vor încerca, prin intermediul Platformei, să îndrepte lucrurile.
Jodie Ginsberg, de la organizatia Index on Censorship, spune: „Ne-am alăturat acestei inițiative pentru a ne asigura că toate reglementările elaborate de Consiliul Europei în domeniul protecției jurnaliștilor sunt respectate de țările care s-au angajat că o vor face. În același timp, Consiliul Europei trebuie să vegheze ca în unele dintre aceste țări, Turcia, Rusia etc să existe pluralism media. Trebuie abordate situațiile generale și nu amenințările punctuale. Trebuie identificate tendințele, situațiile repetitive, fenomenele și abordate ca atare. Altfel nu vom avea un peisaj media înfloritor și libertate de expresie pentru toți actorii.
Index on Censorship a monitorizat amenințări la adresa jurnaliștilor și organizațiilor de jurnaliști în intreaga Europă, atât în țări UE cât și non-UE. În primul nostru an de activitate am elaborat peste 700 de rapoarte în care am identificat diferite tipuri de amenințări la adresa jurnaliștilor. De aceea ne-am aliat cu parteneri precum Consiliul Europei, care este capabil să ia măsuri concrete împotriva guvernelor care încalcă drepturile jurnaliștilor. Dincolo de faptul că e vorba de viețile unor oameni, ideea din spatele acestei inițiative este aceea că, atunci când jurnaliștii sunt reduși la tăcere, noi, publicul suntem cei care avem, de fapt, de suferit. Fără jurnaliști, cetățenii de rând nu mai au informațiile necesare pentru a lua parte ladezbaterea publică, și nici puterea de a influența deciziile politice care le pot schimba viața.”
Thorbjørn Jagland: „Exploatarea situației precare a jurnaliștilor, care lucrează în baza unor contracte slabe, care nu obligă instituția la nimic, în care instituția are o putere aproape deplină asupra jurnalistului, inclusiv să se descotosească de acesta imediat ce a încălcat politica editorială sau economică a companiei, toate aceste situații, așadar sunt acoperite de Platformă. În baza Convenția Europene a Drepturilor Omului, Statele membre nu doar că au obligația de a nu viola drepturile jurnaliștilor, potrivit art. 10, dar au și obligația de a crea mediul propice pentru libertatea de expresie.”
Sfârșitul de anului 2015 a adus in vizorul organizațiilor media o țară membră a Uniunii Europene, spațiu considerat, în general, fără probleme. În Polonia noua putere conservatoare a desființat practic serviciile publice de radio si televiziune. Directorii mai multor canale ale televiziunii publice poloneze TVP și-au prezentat demisia, imediat după ce la 31 decembrie, Parlamentul a adoptat legea care transformă instituțiile media publice în așa-numite instituții culturale, subordonate direct guvernului. Consiliul Europei a invitat între timp Polonia, țară semnatară a Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului, să analizeze cu experții săi noile amendamente și în ce măsură acestea respectă prevederile articolului 10 al Convenției care garantează libertatea presei.
A reacționat, cum era de așteptat, și Nils Muižnieks, Comisarul pentru Drepturile Omului, care a cerut președintelui polonez să nu promulge controversata lege.
Și Moldova a fost, nu o dată, subiect de alertă în 2015 pentru libertatea presei. Cel mai sonor a fost cazul jurnalistului Sergei Ilcenko, încarcerat la Tiraspol în baza unor acuzații de extremism.
Platforma înființată de Consiliul Europei permite instituției de la Strasbourg, dar și organismelor sale specializate în protecția jurnaliștilor și libertatea de expresie și a mass media, să fie alertate într-o manieră sistematică cu privire la cazuri de încălcare a drepturilor jurnaliștilor.
Practic, o dată un caz semnalat, Consiliul Europei fie prezintă cazul în Comitetul de Miniștri, fie, dacă situația este urgentă, cum a fost cazul Poloniei, invită statul în cauza la dialog cu experții de la Strasbourg. Rezultatele nu vin imediat. Dar asta nu înseamnă că Strasbourg-ul renunță.
Cum spune secretarul general Thorbjørn Jagland: „Nu primim răspunsurile pe care le-am dori de fiecare dată. Dar o dată dialogul deschis, presăm pentru o soluție în cadrul impus de Convenția pentru apărarea drepturilor omului, asumată de țara respectivă. Multe din cazurile care ne-au fost semnalate sunt foarte serioase. Cele din Turcia, mai ales. Un alt caz este din Slovenia, o jurnalistă care a fost condamnată în justiție pentru că a publicat informații confidențiale. Am discutat cu guvernul sloven care a propus Parlamentului să amendeze legea în baza căreia a fost posibilă această condamnare, iar Parlamentul a adoptat acest amendament. Acum jurnalista a fost eliberată. Când avem de-a face cu amenințări serioase intrăm în dialog cu guvernul respectiv. Am trimis până acum 84 de alerte către guverne, dar nu am primit tot atâtea răspunsuri. Nu toate țările ne răspund. Sau nu ne răspund în mod satisfăcător. Important este însă că deschidem dialogul și să putem începe negocierea.”
