Preşedintele Comisiei de monitorizare a obligaţiilor şi angajamentelor asumate de statele membre ale Consiliului Europei, Stefan Schennach, a efectuat o vizită de documentare în Republica Moldova, inclusiv pentru a lua cunoştinţă de condiţiile de detenţie preventivă a fostului premier Vladimir Filat şi a fostului deputat Grigore Petrenco. Ce motive au cauzat această vizită şi ce a avut de constatat înaltul oficial european, o dată în plus şi dacă mai era nevoie, cu privire la condiţiile de detenţie preventivă din Republica Moldova? O convorbire la această temă cu Ana Racu, membru al Comitetul ONU împotriva torturii şi altor pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante (CAT).
Europa Liberă: Aşadar, prezenţa ex-premierului Filat şi a fostului deputat Petrenco în Penitenciarul nr. 13 a reactualizat şi amplificat, cum pare, tema sensibilă a condiţiilor de detenţie preventivă, „problematice”, potrivit exprimării oarecum diplomatice a preşedintelui de comisie de la Consiliul Europei, Stefan Schennach. Domnia sa a vizitat penitenciarul, s-a întâlnit cu oficiali şi politicieni moldoveni, cărora le-a cerut cu preocupare măsuri de redresare a situaţiei…. Pentru început, doamnă Racu, o astfel de vizită a unui astfel de oficial european poate fi un răspuns la vreo solicitare specială sau a fost una de rutină, programată anterior, înainte de plângerile celor doi politicieni din detenţie?
Ana Racu: „Vizitele de acest gen comportă un caracter periodic, dat fiind faptul că Moldova se află sub monitorizarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. De regulă, aceste monitorizări au drept obiectiv, în mod special, progresul autorităților noastre privind angajamentele asumate față de Consiliul Europei în domeniul drepturilor omului, reformării justiției și, nu în ultimul rând, îmbunătățirii condițiilor de detenție. De data aceasta vizita comportă oarecum un caracter ad-hoc, dat fiind faptul că au fost mai multe solicitări către APCE privind detenția mai multor funcționari de rang înalt în cadrul Penitenciarului nr. 13. De altfel, instituția dată a fost ținta mai multor monitorizări, în mod special după 2009 încoace. Noi am avut zeci de emisari europeni, ținta monitorizării acestora au fost condițiile de detenție din țara noastră.”
Europa Liberă: O întrebare ce ar putea părea oarecum cinică: de vreme ce cei doi politicieni deţinuţi protestează acum faţă de condiţiile degradante în care se află, înseamnă oare acest lucru că ei - ca decidenţi ai statului anterior - nici nu şi-au putut imagina că aşa ceva este posibil, într-un penitenciar ca cel în care se află?
Ana Racu: „Nu știu de ce se întâmplă că de multe ori mediul penitenciar este tratat de politicieni drept un fel de corp străin, până nu ajung să cunoască realitatea dură care are loc după gratii. Este regretabil faptul că cei care au avut posibilitatea de a schimba lucrurile înspre mai bine în domeniul penitenciar nu au făcut-o la timpul lor, mai ales că au avut toate premisele și tot suportul partenerilor internaționali după 2009. Au fost și inițiative absolut pozitive, cum ar fi proiectele caselor de arest, patru case de arest care urmau a fi construite și care nu au ajuns să vadă realizarea acestui proiect, mai ales că, costurile pentru construcția caselor de arest nu erau atât de mari. La momentul elaborării proiectelor, îmi aduc aminte, era vorba în 2010, de o sumă de șase milioane de euro pentru construcția unei case de arest.
De ce am invocat acest subiect? Deoarece casele de arest aparent sunt cea mai bună soluție pentru tot ce înseamnă detenție preventivă în țara aceasta. Și acest lucru ar fi soluționat substanțial problema condițiilor de detenție pe durata arestului preventiv, ceea ce este invocat acum inclusiv de către funcționarii care se află în stare de arest preventiv în cadrul izolatorului de urmărire penală, așa-numitul Penitenciarul nr. 13.”
Europa Liberă: Și atunci, iată, un politician, un funcționar închis mai poate fi auzit, însă ce se întâmplă în cazul unui om simplu?
Ana Racu: „Nu contează de fapt statutul unui deținut, important este, indiferent de statutul pe care îl are acesta, el trebuie să aibă acces la un mecanism de depunere a plângerilor și acest lucru trebuie să-i fie asigurat de către autorități. Oricare deținut poate depune o plângere, să zicem, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, în care poate invoca condițiile proaste de detenție, poate să încerce posibilitatea de a-și apăra drepturile și să fie auzit la foruri internaționale, atât personal o poate face, cât și prin intermediul avocaților.”
Europa Liberă: Starea alarmantă a locurilor de detenţie preventivă este cunoscută de ani de zile… Cum ați spus, era vorba și de intenția sau de proiectul de a construi niște case de arest. Cum se face că de-atâta vreme – după cum reiese – autorităţile au ignorat, pur şi simplu, în cea mai mare parte, aceste probleme?
Ana Racu: „Cum spuneam și mai sus, până, probabil, nu te afectează personal, nu înțelegi cât de alarmante și dramatice sunt lucrurile. Pe de altă parte, nu înțeleg de fapt poziția autorităților moldovenești în raport de constatările mai multor organisme europene internaționale. Pentru că noi din 2009 până în 2014, inclusiv anul curent, am avut cred că zeci de misiuni de evaluare, am avut prezent în țară și raportorul ONU pe probleme de tortură, am avut și comisarul european pentru drepturile omului…”
Europa Liberă: Dar așa poate dura la nesfârșit și fără rost. Ce ar putea într-adevăr schimba starea de lucruri la nivel de sistem, de exemplu? De vreme ce autoritățile, sau niște autorități, ca să mă exprim într-un fel stradal, se fac că plouă?
Ana Racu: „Recomandările mai multor organizații internaționale sunt destul de clare și de relevante în contextul problemelor pe care le avem noi. În primul și în primul rând, sunt câteva acțiuni importante care trebuie să fie făcute de autoritățile noastre. Este vorba de transferul competențelor izolatoarelor de detenție provizorie din cadrul MAI în cadrul Ministerului de Justiție, este vorba de construcția caselor de arest, este vorba de îmbunătățirea condițiilor materiale de detenție și mă refer aici la tot ce înseamnă alimentare, igienă, accesul și contactul cu lumea exterioară, este vorba aici și de pregătirea profesională a staffului penitenciar și a celui polițienesc. De altfel, atunci când invocăm condiții proaste de detenție, nu ne referim doar la instituțiile de detenție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului de Justiție, ne referim inclusiv la spitalele psihiatrice și la instituțiile sociale pe care le avem în țara noastră.”
Europa Liberă: De exemplu, raportul pe care-l va prezenta în ianuarie dl Schennach… Ce se poate întâmpla dacă demnitarii moldoveni îl vor nesocoti sau ignora? Și, în general, este posibil așa ceva? Sunt prevăzute reacții, în cazul acesta?
Ana Racu: „De regulă, urmare a vizitelor realizate de către raportorii APCE, sunt elaborate rapoarte care conțin un set de recomandări exacte, care vin drept urmare a vizitelor efectuate în țara noastră. Mai pot fi adoptate și unele rezoluții speciale privind Republica Moldova. De regulă, aceste constatări care se conțin în rapoartele date ajung pe masa celor care urmează să ia decizii în raport de țara noastră. Când vorbesc de decizii, am în vedere decizii care, printre altele, vizează și anumite finanțări care urmează a fi acordate Republicii Moldova.”
Europa Liberă: În condițiile de detenție de acum, ar trebui să ne așteptăm ca plângerile la CEDO să nu înceteze, iar statul să plătească în continuare despăgubiri?
Ana Racu: „Majoritatea plângerilor, care au invocat condiții proaste de detenție, au vizat condițiile din Penitenciarul nr. 13. Tendința este foarte bine conturată în sensul că, practic, fiecare plângere care invocă aceste condiții o să fie recunoscută de către CEDO și că, de fapt nu este o noutate și lucrul acesta nu este ascuns nici de către sistemul de penitenciar în sine care recunoaște că instituția dată este una foarte veche. Ea are mai bine de 150 de ani și, indiferent de îmbunătățirile care se pot opera sistematic acolo, ea nu mai poate fi adusă la o stare în care detenția în cadrul căreia să fie considerată una conformă standardelor europene.”
Europa Liberă: Dar construcția unui penitenciar decent, a unei case de arest, care să fie conformă cu toate rigorile, ar putea rezolva, în general, toate problemele? Oare o casă nouă garantează și o comunicare normală între, de exemplu, personalul respectiv și deținuți, toate excesele care sunt pe această dimensiune?
Ana Racu: „Bineînțeles, nu pereții calitativi în sine determină respectarea drepturilor omului în locurile de detenție. Poți să ai cel mai modern și mai bine organizat penitenciar și, în momentul în care vei avea un staff nepregătit și care nu menține un contact normal cu persoanele aflate în custodie, atunci nu poți să pretinzi că respecți întru totul standardele care vizează detenția. Soluțiile trebuie să vină la pachet. Deci, construcția caselor de arest împreună cu alte acțiuni, cum ar fi, spuneam mai sus, pregătirea personalului, implementarea mai multor programe pentru pregătirea deținuților, acordarea de asistență juridică, în mod special, victimelor torturii pentru că problema prevenirii și combaterii torturii este un fir roșu care se regăsește în aceste rapoarte, inclusiv al raportorilor APCE. Sunt mai multe acțiuni care trebuie să vină drept soluții, alături de îmbunătățirea condițiilor materiale de detenție, pentru a ne plasa în rândul statelor care de fapt respectă drepturile omului. Și, evident, acest lucru nu poate să fie făcut peste noapte. Este important să încercăm, cel puțin, să fim consecvenți în declarațiile noastre și să nu ignorăm cu vehemență recomandările și constatările forurilor internaționale.”
