Linkuri accesibilitate

Negocieri între „pro-europeni” și condițiile PLDM


PLDM și PD s-au întâlnit la negocieri pentru prima dată de la demiterea guvernului Streleț.

Liderii Partidul Liberal Democrat s-au întâlnit și au negociat astăzi cu cei ai Partidului Democrat pentru prima dată de la demiterea guvernului Streleț. Întâlnirea a avut loc după ce liberal-democrații în frunte cu Valeriu Streleț au decis luni seara să inițieze ei discuții pentru formarea unui nou guvern pro-european. Dar PLDM și-a păstrat reproșurile și condițiile față de democrații care au jucat rolul central la demiterea guvernului precedent, dar n-au reușit să avanseze cu formarea celui nou timp de o lună.

Deși ieri le-a reproșat liberal-democraților că mimează numai dorința de dialog repetându-și condițiile care i-au ținut până acum în afara negocierilor politice, liderul PD, Marian Lupu, a spus astăzi că formațiunea sa e „flexibilă” să negocieze. Numai că, tratativele să fie în format mai larg, cu participarea PL şi grupului Leancă şi fără condiţii şi pre-condiţii din partea liberal democraţilor, a precizat Marian Lupu, după întâlnirea cu Valeriu Streleţ:

„Nu este situaţia şi nu este calea să mergem cu condiţii, precondiţii. Este calea să ne aşezăm cu toţii la masa de negocieri să punem poziţiile fiecărui partid pe această masă. Să discutăm şi să găsim soluţii comune, viziuni comune pentru formarea acestei majorităţi.”

La rândul său Valeriu Streleţ a spus că discuţia cu PD a fost fără rezultate, întrucât nu a primit nici un răspuns clar la propunerile formulate ieri după şedinţa Consiliului Naţional Politic al PLDM:

„De a scoate din dependenţă politică şi partinică instituţiile statului care prin statutul său nu trebuie să fie în subordonare. Nu am primit nici un răspuns pe subiectul legat de concepția unui prim-ministru neafiliat. Nu am primit un răspuns nici pe subiectul legat de abordarea principiului variantei zero în crearea unei noi guvernări.”

Liderul interimar al PLDM Valeriu Streleţ a sugerat că formațiunea sa cere totul sau nimic:

„Dacă una din aceste condiţii nu-şi găseşte înţelegerea în dialogul cu partenerii noştri, atunci cred că vom trebui să convocăm din nou Consiliul Politic Naţional şi să decidem ce facem mai departe.”

PLDM a acceptat, totuşi, propunerea democraților de a lua parte la negocieri în format mai larg. În ultimele săptămâni PLDM şi-a schimbat repetat poziţia. Iniţial a exclus orice negocieri cu democraţii. Apoi a înaintat trei condiţii, inclusiv demiterea spicherului democrat Andrian Candu. Această condiţie nu s-a mai regăsit printre propunerile enunțate ieri.

Valeriu Streleţ a avut întrevederi separate astăzi cu liberalii şi grupul Leancă. Ambele sprijină propunerile liberal democraţilor în ce priveşte scoaterea instituţiilor de drept de sub control politic şi demararea negocierilor din punctul zero. Cât priveşte cea de-a treia propunere a PLDM, şi anume un premier neafiliat politic, PL şi grupul Leancă spun că au rezerve.

Liderul PL, Mihai Ghimpu:

„Cum să spui apolitic. Am întrebat cine o să-l propună. Un guvern cu un prim-ministru apolitic, dar cu miniştri politici este un guvern politic. Guvernul promovează politici. Dacă candidatura vine din partea PLDM, PD sau PL e politic sau apolitic. Rămâne să discutăm şi să vedem. Cred că va fi greu să găsim în înţelegere în problema aceasta.”

Deputatul neafiliat Iurie Leancă:

„Din punctul nostru de vedere un premier apolitic nu va reuşi să lucreze într-o manieră mult mai eficientă, să aibă sprijinul permanent politic. Pornim de la ideea că este important ca viitorul premier să fie politician, cu mandat din partea fracţiunii parlamentare, cu încrederea din partea majorităţii clare parlamentare. Dar prima şi cea mai mare provocare acum este să ne axăm pe crearea acestei majorităţi în lipsa unei majorităţi nici nu ai cum să vorbeşti despre un viitor premier.”

Dacă cele patru formaţiuni vor reuşi să bată palma, ar avea suficiente mandate, 53 la număr, pentru a forma o majoritate parlamentară, care ar putea învesti un nou guvern.

Previous Next

XS
SM
MD
LG