Linkuri accesibilitate

Regiunea transnistreană: la alegerile de duminică se prefigurează o înfrîngere a sprijinitorilor lui Șevciuk


Au fost aleși membrii ai consiliilor locale și o nouă componență a Sovietului Suprem

Portalul Dniestr.ru relatează că cel puțin 31 din cele 43 de locuri ale Sovietului Suprem au fost câștigate de oponenții lui Șevciuk din fostul său partid Obnovlenie.

Cetățenii care s-au prezentat duminică la secțiile de votare, au ales concomitent o nouă componență a Sovietului Suprem, precum și membrii consiliilor locale, denumite în regiunea transnistreana „soviete locale”, ca pe timpuri. Datele prezentate de numita Comisie Electorală Centrală de la Tiraspol arată că prezența la vot a depășit cota de 47 la sută, numărul votanților fiind mai mare, comparativ cu scrutinul de acum cinci ani. Experți de pe ambele maluri ale Nistrului prognozau un asemenea rezultat, întrucât, campania electorală a fost una dură, desfășurată pe fundalul unei crize interne, când datoriile administrației pentru pensii și salarii sunt în continuă creștere. Analistul politic de la Tiraspol Andrei Safonov, stabilit la Chișinău, crede că anume nemulțumirea oamenilor care nu-și primesc la timp plățile este cauza înfrângerii la alegeri a echipei lui Evgheni Șevciuc:

„Aceste rezultate sunt dictate de politica social-economică pe care o desfășoară actualul parlament și președintele Evghenii Șevciuk. Totodată la o asemenea pierdere a echipei liderului de la Tiraspol cred că nu se așteptau nici măcar oponenții lui. Se pare că cei care îl susțin pe Șevciuk nu au luat în calcul impactul negativ și nemulțumirea produsă de micșorarea pensiilor și salariul. O asemenea măsură nu a fost pusă în aplicare de vreo fostă republică URSS, fie că este recunoscută sau nu.”

Andrei Safonov mai spune că rezultatul alegerilor de duminică anulează planurile lui Evgheni Șevciuk. Într-o criză de imagine, acesta spera să obțină loialitatea deputaților și să schimbe constituția regiunii, pentru a introduce sistemul parlamentar de alegere a liderului:

„Unii reprezentanți ai puterii doreau să anuleze alegerile prin vot direct, dar în același timp să păstreze toate atribuțiile actualului lider de la Tiraspol. Pe de altă parte, au eșuat și planurile administrației prezidențiale de a obține controlul asupra Sovietului Suprem. Acest lucru cred că este unul din principalele efecte ale alegerilor de duminică.”

În campania electorală, văzută de experți ca o bătălie între două tabere: tabăra lui Şevciuk şi cea a oamenilor de afaceri, care constituie osatura opoziției din regiune, cei din urmă, au pledat pentru politici sociale, pentru plata în întregime a pensiilor și salariilor și pentru revizuirea politicii financiare a regiunii. La 1 ianuarie 2016 expiră preferințele comerciale autonome oferite de Uniunea Europeană Republicii Moldova, inclusiv regiunii transnistrene, și astfel agenții economici din stânga Nistrului nu vor mai avea niciun fel de facilități în comerțul cu UE.

Andrei Safonov notează că deocamdată nu este clar cum vor acționa oponenții lui Șevciuc, care iată, au obținut majoritatea mandatelor. El crede că cele două tabere ar trebui să ajungă la un compromis, având în vedere situația economică dificilă prin care trece regiune. Anul viitor, în stânga Nstrului, ar urma să aibă loc așa-numite alegeri prezidențiale și se așteptă ca opoziția, reprezentată de partidul Obnovlenie să vină cu un contracandidat pentru Evgheni Șevciuk.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG