Victor Ponta a sărbătorit un an de la înfrângerea electorală în sala tribunalului, alături de Dan Şova, prietenul de la care a plagiat o parte din dosarul penal. Au sărbătorit aniversarea tot cu o înfrângere: Înalta Curtea le-a respins contestaţia şi a decis ca procesul lor să meargă înainte. Nu a mai sărbătorit nimeni cu ei, de teamă să nu fie răniţi de dopurile haotice ale şampaniei băută la supărare.
Fostul premier demisionat înainte de termen şi-a supărat tovarăşii de luptă cu bugetul. Aceştia nu l-au mai invitat la partid să verse două picături de vin în amintirea fostului cabinet guvernamental. La rândul său, Victor Ponta a evitat parastasul, preferând să-şi lingă rănile la Cornu, alături de alt fost premier şi simulant celebru, Adrian Năstase, şi el marginalizat de partidul pentru care şi-a jertfit termopanele. În mod simbolic, Liviu Dragnea a uitat să convoace greaua moştenire a partidului la şedinţe şi s-a scuzat spunând că nu e nuntă, să trimită invitaţii fiecăruia. Se făcea veşnica pomenire a defunctei guvernări aşa că oamenii care s-au simţit vizat, au venit. Dar pare-se că Victor Ponta nu mai e pe lista lui de prieteni. Se spune că, atunci când îşi vede fostul şef de partid şi de stat, Liviu Dragnea descoperă cât de săracă e limba română faţă de multele lucruri pe care ar vrea să i le spună. Supărarea lui e de înţeles: în Parlament, PSD nu mai ştie cine-i e prieten şi cine doar degrabă vărsătoriu de sânge; dinspre justiţie valul de dosare penale a început să colmateze culoarele şi să blocheze uşile la partid. Foştii clienţi deapănă poveşti vânătoreşti cu procurorii anticorupţie şi nimeni nu mai vrea să ia mită. Toată lumea vrea să dea. Guvernul doar era singura putere în stat care-şi onora taxa de protecţie. Tocmai descoperise noi forme de mită electorală şi decisese să le facă bine cu forţa bugetarilor, să mai astupe ceva din gurile contestatarilor. Pregătiseră deja o schiţă de buget care prevedea diverse fantezii bolnăvicioase cu electoratul pe tot parcursul anului viitor şi căderea guvernului îi frustrează.
Însă, deşi proaspăt operate, picioarele de lut ale premierului s-au frânt misterios în urma protestelor de stradă. Cei care mizaseră pe tovalul nepăsării lui sunt şocaţi. Până nu demult, premierul era un exemplu de anduranţă, dovedind că imunitatea parlamentară grefată pe aroganţă şi corupţie creează un aliaj politic mai rezistent ca diamantul. A rezistat zâmbitor ruşinii de a fi demascat ca singurul premier plagiator în funcţie la nivel european, apoi dosarului penal, anchetei şi punerii sub acuzare, susţinând mereu că nu are ce-şi reproşa şi plângându-se că găinăriile sale sunt greşit interpretate şi că li se dă o culoare politică.
Plecarea sa de la guvernare nu a însemnat doar schimbarea integrală a echipei de miniştri, ci şi aruncarea PSD-ului pe băncile opoziţiei. Tovarăşul de drum Oprea a cedat ofertei de nerefuzat a preşedinţiei şi a anunţat că e dispus să susţină o nouă formulă de guvernare. Sigur e că mulţi din PSD consideră această lovitură de teatru o lovitură de palat. Şi că principalul vinovat este Victor Ponta care s-a lăsat măturat de valul de rockeri în care Iliescu şi-ar fi spălat cizmele. Sau poate că noile probe la dosar l-au convins să mai ia o gură de aer proaspăt înainte de a se pronunţa sentinţa în dosarul său. Îl aşteaptă ani creativi şi un raft de cărţi de scris.
Eternul candidat Cătălin Predoiu, acest Cristian Diaconescu al preşedintelui Iohannis, a fost uitat din nou la alcătuirea noii formule. I s-o fi spus că Dacian Cioloş vine doar să aprindă luminile şi să cureţe subsolurile pline de cârtiţe ale Palatului Victoria şi ale ministerelor. I s-o fi spus că PNL nu-şi poate asuma riscul politic de a conduce ţara în anul premergător alegerilor, mai ales că multe dintre măsurile populiste ale guvernului Ponta au întins un covor de mine antipersoană pe următoarele luni şi au ipotecat mare parte din bugetul pe anul viitor. Cert este că, din nou, aspirantul PNL la Palatul Victoria a fost nevoit să strângă din dinţi prefăcându-se că nu-l doare. După atâţia ani, durerea a devenit o rutină. Este sigur că atât palatul Cotroceni, cât şi bicefalii din PNL au căzut de acord că ei sunt primii care au nevoie ca la guvern să fie nişte tehnocraţi. Asta după ce PNL a susţinut cu tărie necesitatea alegerilor anticipate, transformând tangoul cu preşedintele Iohannis într-o cursă cu obstacole. Cătălin Predoiu va fi fost pus să aleagă între mândria personală şi mândria de a fi etern candidat al partidului şi, după declaraţiile făcute printre dinţi cu ocazia votului pentru noul cabinet, se pare că a ales partidul.
Ca mulţi dintre membrii cabinetului său, Dacian Cioloş nu este un inocent din punct de vedere politic. Apropiat şi consilier al lui Gheorghe Flutur, a fost ministru al agriculturii în cabinetul Tăriceanu după ce PNL s-a scindat şi oamenii lui Tăriceanu cerşeau voturi de la PSD. Mai apoi, în 2009, a fost şef de Comisie prezidenţială şi protejatul lui Traian Băsescu care are cuvinte calde despre el, chiar şi după ce guvernul lui Cioloş, „constituit după criterii europene”, a luat un start şchiopătat trecând prin două remanieri înainte de a fi votat în Parlament.
Fostul comisar pe agricultură şi-a alcătuit cu greu echipa, iar normele de evaluare europene pe care le invoca au prins culoarea şi mirosul locului. E aproape sigur că lista de nominalizări pe care a prezentat-o cu pompă şi circumstanţă într-o conferinţă de presă specială a fost redactată, de fapt, de un autor anonim cu simţul umorului.
Chiar şi-aşa pare că, deşi pus la guvern să asigure interimatul până la toamna viitoare, omul nu vrea să fie păpuşa de paie a nimănui. L-a scos de pe liste pe fotogenicul candidat la Sănătate. Nu pentru că i-a ascuns cariera oneroasă din showbiz, ci pentru că nu i-a spus nimeni că viitorul fost ministru nu avea nici măcar examenul de rezidenţiat. Faptul că fusese pus pe listă arată ce părere au politicienii români despre competenţa profesională şi despre criteriile de selecţie europene. Altminteri, băiatul se califica din toate punctele de vedere. Era şi prieten cu preferatul partidului pentru Primăria Generală, ceea ce a atârnat hotărâtor în decizia de a-l pune pe liste. Dacian Cioloş a învăţat să stea cu urechea la zumzetul reţelelor de socializare unde candidatul a fost tăvălit prin păcură şi pene şi aruncat pe catwalk, să-i admire toţi noua ţinută tehnocrată de iarnă. De acum marea problemă a tânărului medic nu va fi reforma sănătăţii, ci examenul de rezidenţiat unde-l precedă faima de candidat ministerial şi orgoliul de a se considera potrivit pentru un post atât de râvnit şi de examinatorii săi. Este sigur că viaţa sa nu va mai fi nicicând ce-a fost.
La fel şi a candidatei pentru fotoliul ministerului Justiţiei care susţinea că nu are nevoie de ştiinţă, dacă are bunăvoinţă. Candidata, şefă la Freedom House şi prietenă apropiată a Monicăi Macovei, a devenit timorată şi dezorientată când a fost pusă la aceeaşi masă cu politicienii pe care-i consideră, în rapoartele sale, cei mai corupţi din Europa. Poate că astfel se explică şi deruta ei: în Comisiile juridice parlamentare sunt mulţi clienţi ai justiţiei sau prieteni ai acestora, iar să respiri acelaşi aer cu ei este o probă de rezistenţă sufletească. Nu e mai puţin adevărat că, în 25 de ani, de când dă cu politicienii de toţi pereţii Internetului, candidata nu s-a gândit să-şi perfecţioneze loviturile cu nişte studii de drept. E şi un fel de a devoala ce criterii (europene, fireşte) a folosit 25 de ani la evaluarea democraţiei româneşti. Deşi umilită de parlamentari, a câştigat războiul în comisii care au votat în favoarea ei. Dar nu a mai rămas mult pe lista de propuneri. Premierul i-a şters numele târziu după miezul nopţii. Eşecul ei a lăsat urme de neşters în mentalitatea sardonică a parlamentarilor pentru care definiţia şi profilul societăţii civile româneşti sunt tot mai confuze, deci nu mai are niciun rost să stea să le priceapă. Îi sunt recunoscători candidatei: s-au putut răzbuna public, la ore de mare audienţă, pentru anii în care rapoartele Freedom House i-au aruncat cu fruntea în ţărână şi i-au obligat să-şi dosească averile în noptiera cu medicamente a mătuşilor senile.
Dincolo de stângăcia de a face două propuneri nepotrivite, dar şi de rapiditatea cu care noul premier a corectat listele, rămâne lipsa de modestie şi caracter a celor doi candidaţi. Aceştia, flatarisiţi că au fost băgaţi în seamă printre atâţia potenţiali candidaţi evident mai calificaţi, au considerat că, de vreme ce au fost propuşi, cu siguranţă binemerită funcţiile cu pricina. Nu par să se fi gândit o clipă să refuze nominalizarea pe motive personale de incompetenţă. Ei pun respingerea lor pe seama relei credinţe mediatice, a conspiraţiei penalilor din Parlament şi a jocului politic, şi nu pe seama lipsei lor de calificare. Reforma meritocratică, promovarea valorilor, extirparea amatorismului - toate acestea pot începe cu ceilalţi.
Unii spun însă că zgomotoasa lor înlăturare de pe liste a fost premeditată pentru a se face fără probleme transformarea pionului Vasile Dâncu în regină a guvernării. Fostul politruc PSD, responsabil cu propaganda şi apoi cu strategiile guvernamentale în cabinetul Năstase şi autorul unor sondaje măgulitoare pentru socialiştii-caviar pe care-i frecventează, a trecut de comisii şi Parlament fără să i se clintească o filă din stufosul dosar politic. Dacă această numire ar fi fost făcută pe când lumea era în stradă, Palatul Parlamentului ar fi fost luat cu asalt.
Nu se ştie ce criterii europene îl califică pe sociologul Dâncu în fruntea Ministerului Dezvoltării Regionale. Poate aceleaşi care-l califică la Ministerul Afacerilor Interne pe Petre Tobă, fost şef al Poliţiei Române într-o perioadă în care cad corupţi pe capete din inspectoratele teritoriale. Dar probabil că se aşteaptă multe de la el, pe valul nemulţumirilor stârnite de felul în care au fost trataţi poliţiştii de fostul guvern. Nu degeaba preşedintele Iohannis l-a dus la minister în muzici de fanfară ca pe-un şef de stat în stat. E drept, se cam auzeau tromboanele, dar poate pentru a-i intra noului ministru marşul în sânge.
