Linkuri accesibilitate

Paris: moldovenii și ultima noapte de pace, prima de război cu teroriștii...


Note și însemnări în contact cu moldovenii stabiliți la Paris.

Primul lucru pe care a avut grija să îl facă fiecare dintre moldovenii stabiliți la Paris, a fost să își anunțe rudele și prietenii că sunt în viață și în siguranță, zice bloggerul Vitalie Vovc. Asta pentru că și cei de acasă au prins a-i căuta imediat, prin toate mijloacele posibile, ca să se convingă că nu au pățit nimic în urma atacurilor teroriste de vineri seara.

Vitalie Vovc
Vitalie Vovc

Astfel a prins a funcționa o rețea ad-hoc prin care moldovenii au făcut apelul întrebînd unii de alții. Între timp, spune Vitalie Vovc, pe FaceBook a apărut o aplicație prin care utilizatorii și-au anunțat, printr-o singură tastare, că sunt în viață pentru ca persoanele apropiate, de acasă sau de prin lume, să nu-și facă griji.

Imagini pe Facebook
Imagini pe Facebook

Îl întreb pe Vitalie dacă starea de urgență i-a perturbat programul zilei de astazi. Îmi spune că încearca să nu renunțe la activitățile planificate. în strada pe care se află, la mare distață de locul în care s-au produs atacurile, este destul de aglomerat, spune Vitalie, dar nimeni nu poate face abstracție de evenimentele tragice din centrul Parisului.

Fac un schimb de mesaje și cu scriitoarea Tatiana Țîbuleac, care îmi spune că nu prea are timp de vorbit cu mine, întrucît cei doi copii nu mai au rădare să iasă din casă.

Tatiana Țibuleac
Tatiana Țibuleac

S-au pornit la piscină, precizează Tatiana și astfel îmi răspunde la înrtrebarea pe care aveam de gînd să i-o adresez.

Dar promite să revină cît de curînd ca să o întreb cum arată Parisul după noaptea de groză, … adică ultima noapte de pace, prima de război cu teroriștii.

Previous Next

XS
SM
MD
LG