Linkuri accesibilitate

„Protecţie subsidiară” este o „absurditate umanitară”


Noul oficiu de primire a refugiaţilor la Berlin
Noul oficiu de primire a refugiaţilor la Berlin

Un eufemism pentru rezolvarea problemei refugiaţilor

Marea coaliţie guvernamentală de la Berlin este divizită. Partenerii creştin-democraţi, creştin-sociali (bavarezi) şi social-democraţi continuă să aibă păreri opuse în ceea ce priveşte rezolvarea problemei refugiaţilor. Numărul refugiaţilor creşte zilnic, nimeni nu ştie exact cîţi au sosit în Germania în ultimele luni. Se vobeşte despre 800.000, alţii vorbesc deja despre 1 milion.

Anunţul ministrului de interne, Thomas de Maizière, de a suspenda intrarea în Germania a rudelor de gradul întîi al sirienilor care se află deja în ţară a amplificat neînţelegerile din cadrul guvernului. Noţiunea eufemistică de „protecţie subsidiară”, folosită de ministrul conservator de interne, pentru a descrie măsura adoptată, a fost criticată de social-democraţi şi ecologişti. De protecţia familiei, a spus ministrul familiei, Manuela Schwesig într-un interviu radio, nu se restrînge doar asupra familiilor germane. Dacă se îngrădeşte venirea membrilor de familie, a explicat social-democrata Schweswig, atunci bărbaţii vor veni imediat cu copii şi cu nevestele lor.

„Fugim de refugiaţi?” – afiş
„Fugim de refugiaţi?” – afiş

Şefa grupului parlamentar ecologist, Katrin Göring-Eckardt, a calificat planul conservatorilor drept o „absurditate umanitară”. Dacă nevestele şi copiii celor sosiţi nu vor mai avea dreptul să intre în Germania, a spus ea televiziunii publice, atunci din această categorie de persoane se vor înregistra şi mai multe victime. Asta pentru că oamenii vor apela la ajutorul unor traficanţi care îi vor îmbarca pe vapoare nesigure.

Numeroşi conservatori sprijină proiectul ministrului, de Maizière, de a îngrădi statutul de protecţie pentre refugiaţii sirieni.

Aşa şi ministrul finanţelor, Wolfgang Schäuble, care a declarat televiziunii că în momentul de faţă „capacităţile de primire sînt limitate” ceea ce necesită şi măsuri riguroase de examinare a cererilor de şedere. „Asta va fi şi un semnal limpede către sirieni că nu toţi pot veni în Germania.”

Secretarul general al Uniunii Creştin-Sociale (bavareze), Andreas Scheuer, i-a luat apărarea ministrului de interne, susţinînd (tot într-o intervenţie televizată) proiectul de a acorda sirienilor un alt statut de protecţie.

Ministrul de interne a explicat în cîteva interviuri ce anume înseamnă „protecţia subisdiară”.

Persoanele care solicită azil în Germania, obţin protecţia autorităţilor însă numai în conformitate cu Convenţia refugiaţialor de la Geneva. Această protecţie se acordă doar atunci cînd viaţa persoanei este ameninţată în ţara ei natală din cauze rasiale, religioase sau apartenenţei la un anumit grup social sau politic. O protecţie limitată se acordă persoanelor care nu intră în categoria definită de Convenţia de la Geneva. Aceste persoane nu sînt obligate să părăsească imediat Germania pentru că în ţara lor e război civil sau riscă pedeapsa cu moartea şi să fie torturaţi. Faţă de persoanele care au statutul recunoscut de azilanţi sau refugiaţi, persoanele care intră în categoria de „protejaţi subsidiari” au dreptul de şedere limitat la un an de zile. După expirarea acestui termen trebuie să părăsească Germania.

Previous Next

XS
SM
MD
LG