Linkuri accesibilitate

În România a avut loc o revoluție, „revoluția Colectiv” (Hotnews)


De ce România și-a suspendat împrumutul pentru R.Moldova?

Comunicatul președinției de la București, privind retrimiterea la Parlament a legii prin care se acordau 150 de milioane de dolari asistență financiară rambursabilă guvernului de la Chișinău, a fost preluat imediat de agențiile de presă și de site-urile de știri. Argumentele președintelui Klaus Iohannis, care a refuzat să promulge legea, se leagă de incertitudinea cursului pe care îl va lua situația din Republica Moldova. „Nu există certitudinea continuării procesului de reforme și a respectării angajamentelor pentru implementarea Acordului de asociere cu UE”, sună textul comunicatului, reprodus de Agerpres, Hotnews și nu numai.

Certitudini nu există însă nici în România în această perioadă, constată comentatorii, după prima rundă de consultări pentru formarea unui nou guvern, ale șefului statului cu reprezentanți ai partidelor politice și societății civile și, de asemenea, după o descindere de 20 de minute, ieri seară, în Piața Universității, a președintelui Iohannis. Iulian Fota scrie pe contributors.ro: „Intr-o țară occidentală întrebarea corectă este, în primul rând, ce pot face cetățenii pentru țară. La noi, în politica noastră de doi bani, întrebarea principală este ce mai poate face țara pentru mine: funcții, grade, doctorate pe bandă rulantă, girofare, coloane oficiale, bani, averi, recunoașteri sociale?” Românii, scrie Iulian Fota, trebuie să modernizeze partidele politice, să le profesionalizeze, să mute în centrul vieții politice ideile și nu activiștii de partid. „In Occident, spune el (...) persoanele fără idei, fără educație, fără o meserie nu au nimic de spus și nu-i bagă nimeni în seamă”. Comentatorul de la contributors insistă pe responsabilitatea foarte mare care-i revine președintelui Klaus Iohannis. Dacă nu reușește să-și apropie strada și doleanțele ei, dacă nu se ridică deasupra partidelor, s-ar putea să coboare în stradă și un milion de oameni, și toți în fața Palatului Cotroceni.

Dan Tapalagă analizează pe site-ul Hotnews ce variante s-au conturat în consultările de până acum de la Cotroceni. Reprezentanților societății civile Klaus Iohannis le-ar fi spus – și Hotnews citează surse – că nu sunt decât două variante, amândouă proaste: „Ori stau cu acest Guvern patru luni, apoi declanșez alegeri anticipate, ori desemnez acum un premier, dar rămân cu acest Parlament încă un an de zile", ar fi spus șeful statului. Tapalagă enunță și ideea mai nou lansată de liberali: suprapunerea alegerilor locale cu cele parlamentare (acestea din urmă fiind astfel devansate cu circa șase luni), numai că, spune jurnalistul, soluția ar fi anticonstituțională. El crede că este inevitabilă varianta unui guvern de tehnocrați. Desigur, viitorul premier nu va putea propune o echipă total ruptă de partide, ci vor exista probabil diverse formule de compromis. Totul e să nu existe o prăpastie între intențiile partidelor și cele al societății civile. Tapalagă consideră că în România a avut loc o revoluție, „revoluția Colectiv”, care a rezolvat deja câteva lucruri importante: „a căzut un guvern arogant și cinic, de un populism periculos pentru viitorul economic al României, (...)s-a trezit din adormire conștiința civică a națiunii, s-au deșteptat energii în noua generatie. Mișcările ample de stradă obligă partidele să-și schimbe radical oferta politică. (...) Orice nouă sfidare va fi sancționată dur de alegatori. Orice partid care va nesocoti evenimentele din ultima săptămână va plăti printr-un recul semnificativ în sondaje, de pâna la 20%” – sună diagnosticul comentatorului de la Hotnews.

XS
SM
MD
LG