Cum titlul opului de blogograme al lui Dorin Tudoran e pe-un sfert haios, pe trei pătrimi sobru, celor care suferă de pudibonderie le propun să-şi astupe o ureche când rostesc cu jumătate de gură: Băsesc, deci exist!, după care să le ciulească bine pe amândouă, când zic în gura mare: Intelighenţie şi putere în România. 2004-2014, Cartier, 2015. „Performanţa jurnalistică, literară, atitudinea politică au focalizat atenţia asupra lui”, observă Cornel Ungureanu în Postfaţa cărţii, precizând că Dorin Tudoran e „autorul unui gen nou – opera unui creator de seamă a secolului XXI. A unui alt timp al scrisului – de Blogdaproste”.
Structurată în şapte capitole – probabil după numărul vacilor slabe ale politichiei naţionale (Samsung & Didina; Cârmaciu’ şi Dibaciu’ sau despre pupinismul activ şi cel crepuscular; Formatori şi fumători de opinie, ca să citez doar câteva titluri) –, mă voi opri la ceea ce autorul numeşte „confuzia naţională: Intelectualul” (Fracturi): pornind de la premisa că „politicienii sunt cu atât mai ridicoli, când ironizează intelectualii (…), în graba de a fi luaţi ceea ce nu sunt – oameni politici – uitând că, la bază, sunt şi unii dintre ei intelectuali”, se ajunge rapid la cealaltă componentă a ecuaţiei, alias intelectualii „angajaţi”, iar aici sentinţa lui D.T. e fără drept de apel: „Numai că un intelectual lipsit de spirit critic este o contradicţie în termeni. Un intelectual care îşi foloseşte spiritul critic în chip foarte selectiv devine întotdeauna vulnerabil moral”. Exemplar în acest sens este textul dedicat Hertei Müller, din care citez in extenso: „poate că Herta Müller, care are tot ce-i trebuie, mai are şi dreptul să-şi revendice, măcar sufleteşte, ce i s-a furat – ţara de obârşie. Scriitoare germană de origine română – azi, scriitoare română de origine germană – ieri, Herta Müller are dreptul să ne spună cine este Herta Müller. Căci Herta Müller s-o fi săturat să tot audă de la noi, ceilalţi – pe vremuri ca şi azi – cine este Herta Müller. Poate că nemţoaica internaţionalizată Herta Müller are dreptul să-i pese de România. Să-i pese în gura mare, aşa cum tot în gura mare înjura dictatura de dinainte de 1989”.
Dar oare „internaţionalizatul” Dorin Tudoran n-a făcut-o, la rându-i, înainte de ’89, şi n-o face şi astăzi – mereu, în gura mare! – şi prin acest volum pamfletar, revendicându-şi sus şi tare dreptul de a-i păsa de ţara de origine?!
9 noiembrie ’15
