Linkuri accesibilitate

Întrebare la sediul ANRE de la Chișinău: ce a făcut guvernarea ca piaţa energetică să fie liberalizată...


iar consumatorul să poată să-şi aleagă furnizorul care oferă preţurile cele mai competitive?

În declarațiile sale de joi guvernatorul BNM Dorin Drăguțanu menționa eventuala scumpire a curentului și gazelor printre factorii care pot duce la mărirea inflației, grație efectului de domino asupra altor prețuri. Cererile de scumpire a energiei sunt de mai multă vreme în atenția ANRE.

Scumpirea tarifelor la curentul electric, suspendată acum două luni, începe să devină o certitudine. Experţii însă sunt rezervaţi în a pronostica cu cât ar urma să fie majorată electricitatea după cea de-a treia rundă de audieri publice organizată în acest an de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică. Distribuitorilor şi furnizorilor de energie solicită din iarnă ajustarea tarifelor la cursul dolarului, invocând pierderi din cauza devalorizării leului.

După ce miercuri reprezentanţii grupului de companii Fenosa au cerut un tarif mediu de 3 lei şi 13 bani, astăzi, în cea de-a doua zi de audieri, operatorii din zona de nord a ţării au pledat la fel pentru tarife de circa 3 lei per kilowatt – 3,06, respectiv, 3,15 lei. Aceste cereri depăşesc cu aproape un leu tarifele aprobate pe 17-18 iulie, dar care au fost suspendate ulterior.

ANRE a dispus efectuarea unor audit-uri externe, iar reprezentanții operatorilor au afirmat că cifrele ar fi, cu mici excepţii, identice cu cele prezentate de ei în vară. Contabilul-şef al companiei RED Nord, Petru Cojocaru, spune că în acest răstimp furnizorii şi distribuitorii au continuat să acumuleze datorii şi au fost nevoiţi să se împrumute de la bănci.

„Aceste toate cheltuieli sunt confirmate prin rapoartele prezentate şi noi nu putem inventa ceva adăugător ca să se spună că noi vrem ceva mai mult. Vom micşora investițiile. Întreprinderea are şi credite pentru acoperi şi devierile financiare. Pentru anul viitor posibil că va fi un alt tarif care va include şi devierile financiare, pentru că recuperarea devierilor poate fi numai prin tarif”.

Petru Cojocaru a spus că RED Nord ar fi de acord ca în primă etapă să intre în vigoare tarifele suspendate, după care datoriile acumulate să fie incluse treptat în costuri. Prețurile auditelor ar putea apărea de asemenea în tarife începând cu anul viitor, sunt de părere mai mulţi experţi. Numai raporturile de audit pentru companiile RED Nord, RED Nord-Vest şi Furnizare Energie Electrică Nord au costat 25 de mii de euro.

Directorul ANRE Sergiu Ciobanu a menţionat că ajustarea tarifelor la costurile reale este inevitabilă, dar deocamdată preţurile rapoartelor de audit nu vor fi plătite de consumatori.

„Vreureau să-i asigur pe toţi consumatorii că anul acesta prețul audit-urilor nu e inclus în tarif, aceste audit-uri nu vor fi plătite de consumator”.

Europa Liberă: Metodologic, acum se verifică tarifele aprobate în vară sau se discută şi despre majorare?

„Se verifică cererile operatorilor care au fost depuse în luna martie, din perspectiva cât de corecte au fost toate calculele prezentate”.

Sergiu Ciobanu a menţionat că ANRE va adopta o decizie săptămâna viitoare, după ce vor fi dezbătute toate rapoartele de audit.

Orice discuţie la subiectul tarifelor trebuie să fie transparentă, iar consumatorul să ştie pentru ce plătește. Dar aceste dezbateri nu trebuie să dureze cu anii, cum s-ar face în Republica Moldova din 2012, este convins fostul şef al Direcţiei audit al ANRE, Anatol Sărăcuţă.

„Fiecare zi de tărăgănare asta-s costuri suplimentare. Agenţia, ca să se spele de problemele pe care le-a creat, că asta eu consider că este problema agenţiei că nu a luat măsurile necesare la timp, au început să facă diferite audite, audieri, tărăgănări. Însă problema este clară şi asta este funcția directă a agenţiei – că ei sunt convinşi că tarifele trebuie majorate, dar asta e o realitatea, şi încă mai mult decât ei au aprobat, şi au apelat la auditorii externi, știind de la bun început că acești auditori vor spune că aceste tarife trebuie să fie majorate mai mult”.

Aproape fiecare dezbatere publică pe subiectul tarifelor ajunge la tema independenţei energetice a Republicii Moldova şi a demonopolizării pieţii. Joi, unii experţi se întrebau la sediul ANRE ce a făcut guvernare ca piaţa să fie liberalizată, iar consumatorul să poată să-şi aleagă furnizorul care oferă preţurile cele mai competitive. „Între ce să alegem: între Cuciurgan şi Tiraspol?”, a fost întrebarea care a răsunat la finalul audierilor publice.

Previous Next

XS
SM
MD
LG