Linkuri accesibilitate

Ponta pleacă: despre favoriții PSD și ce mai urmează


Victor Ponta
Victor Ponta

Premierul român Victor Ponta a anunțat că demisionează, după protestul de ieri noapte din București.

Premierul român Victor Ponta și-a depus demisia, după protestul de ieri noapte, în care s-au adunat în jur de 30.000 de oameni indignați de statul nefuncțional care a dus la tragedia de la clubul Colectiv. 32 de oameni și-au pierdut viețile în incendiul de vineri noaptea, 135 sunt încă internați din care 90 se află în stare critică și gravă.

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Liderul Partidului Social-Democrat, Liviu Dragnea a fost cel care a anunțat ce va face primul ministru, sugerând în acest fel că decizia a fost luată la partid încă de astă-noapte. Nu e clar dacă PSD va mai putea constitui o majoritate în condițiile în care strada a cerut astă-noapte cu insistență demisia ministrului de Interne, Gabriel Oprea, șeful progresiștilor cu ajutorul căruia social-democrații reușeau să aibă necesarul de parlamentari pentru susținerea guvernului. Pe de altă parte liberalii au nevoie de mai mult de 80 de voturi pentru a obține majoritatea, iar felul în care au făcut opoziție până acum a fost destul de neconvingător.

Următoarea mutare urmează să fie făcută de președintele Klaus Iohannis, care potrivit Constituției nominalizează un premier „în urma consultărilor partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament” (Art. 103). Nu e clar dacă șeful statului vrea să schimbe balanța de forțe și să încerce să-și aducă

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

propriul partid la guvernare sau dacă va încerca pentru început să impună candidatul cu care va veni PSD. Potrivit informațiilor de până acum favoritul social-democraților ar fi clujeanul Vasile Dâncu, profesor de sociologie, fondator al institutului de profil IRES și fost ministru al Informațiilor pe vremea guvernului Adrian Năstase (2000-2004).

Ponta a explicat că va asigura tranziția spre următorul guvern, explicând că și-a depus mandatul fiindcă a constatat “supărarea legitimă din cadrul societății” și fiindcă “oamenii simt nevoie de mai mult”. În această după amiază urmează o ședință de guvern “specială” destinată să asigure “continuitatea”.

Pentru PSD pare să fie mai degrabă o ușurare, pentru că imaginea lui Victor Ponta era demult compromisă, iar noul lider al partidului voia să-și demonstreze puterea. Această resetare a social-democraților ar putea fi în favoarea lor, mai cu seamă dacă liberalii nu au un plan de rezervă. Oricum strada, la care încep să se raporteze politicienii, nu are deocamdată preferințe politice.

Între timp, primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone și-a dat demisia după ce Liviu Dragnea și-a acuzat colegii de coaliție că „adoptă politica struțului”.

XS
SM
MD
LG