La cât îi idolatrizează românii pe budiști și hinduiști în comparație cu Islamul nu e de mirare că presa de pe la noi nu prea adastă pe la ororile comise de cei dintâi.
In Birmania, minoritatea musulmană Rohingya (care pe deasupra vorbește o limbă indo-europeană, înrudită cu bengali și assameza din India) fuge cu sutele de mii în țările vecine, ca să scape de pogromuri, violuri și linșări prin satele arse de armată și gloate de budiștii majoritari, deseori conduși de călugări ai cultului lor.
Însă extremismul budist e exotic, plus că-i departe.
In India, unde fasciștii naționaliști hinduși (BJP) ai lui Narendra Modi au ajuns la putere încă de anul trecut, unele state ale federației au impus „hindutva”, „hinduitatea”. Principala țintă sunt musulmanii (14% din cei 1,24 miliarde de indieni).
State ale federației precum Uttar Pradesh și Maharashtra (unde limba se apropie cel mai mult de țigăneasca noastră) au interzis consumul și comerțul cu carne de vită, animal presupus sacru și care e în centrul economiei musulmanilor locali. In septembrie, un amărât de musulman dintr-un târg din Uttar Pradesh a fost linșat, ucis de mulțime, după ce s-ar fi zvonit că ar fi mâncat carne de vacă.
Problema cu fanatismul religios este că, pe lângă distrugerea minții celor din gloată, el mai este și contraproductiv economic: India e primul exportator mondial de carne de vită, ca să nu mai vorbim de importanța industriei pielii: haine, genți și pantofi.
Însă, da, fanatismul hinduist și cel budist ne par drăguțe și acceptabile, căci asasinii lor fac yoga după ce violează și ucid. Sau poate nici nu sunt prezenți în corp atunci când o fac.
Nu e de mirare, atunci, că până și mitologiile lor sunt deformate. Astfel, Salman Rushdie (care și-a petrecut copilăria în India) a povestit în detaliu acel western indian care i-a fascinat adolescența, în care personajul principal, un justițiar hindus, are ca misiune să salveze niște cirezi de vaci oprimate de musulmani.
Ca într-un western inversat, răsturnat, vacile nu mai sunt acolo bogația mobilă pentru a cărei posesiune se duc luptele, astfel însât ea să fie tezaurizată sau consumată, ci vitele trebuie eliberate, întrucât a le atribui o valoare comercială sau culinară ar fi un sacrilegiu.
A omorî oameni pentru a salva niște vite, iată paradoxul oricărui extremism religios.
