Unul dintre eternii candidaţi la primăria Capitalei, Nicuşor Dan, promite că, dacă va fi ales, va face curăţenie generală. Şi că nu va plăti mită pentru asta, ceea ce într-adevăr ar fi o premieră. Căci curăţenia, ca şi alte tipuri de utilităţi, a fost la mare preţ în contabilitatea dublă a aleşilor, crescând nivelul de trai şi speranţa la viaţă bună a funcţionărimii de rang înalt din primărie şi a căpuşelor aferente.
Dar curăţenia pare să fi început deja în ritm de cătuşe. Pe măsură ce Direcţia anticorupţie sortează tomberoanele de acte, lui Sorin Oprescu îi creşte pulsul şi îi scade imunitatea. Chiar dacă dosarul său medical a devenit imaginea metaforică a propriei degradări, primarul nu i-a convins pe magistraţi că merită să ia antidepresive şi să petreacă perioada de cercetări pe patul de spital. Numărul bolilor pe care i le-au descoperit medicii săi curanţi creşte pe măsură ce i se prăbuşesc redutele subterane din primărie şi-i dispar prietenii în labirintul justiţiei mâncaţi de minotaurii de la anticorupţie. Ei sunt cei cu ajutorul cărora primarul Oprescu a creat, pe banii bucureştenilor, un oraş tot mai complicat de pasaje şi inutile şosele suspendate, plantând în geografia barocă, cu ajutorul interlopilor şi clienţilor politici, sute de milioane de euro ale căror roade procurorii nu mai prididesc să le culeagă.
A investit, de pildă, zeci de milioane de euro de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare într-un sofisticat sistem de monitorizare a circulaţiei rutiere care ar trebui să asigure fluiditate şi siguranţă transportului urban. Cu toate acestea, nu a mai dat bani pentru administrarea acestuia, iar cablurile au fost roase de şobolani sau de zelul muncitorilor la drumuri şi traficul bucureştean a intrat în plin somn paradoxal. Sistemul s-a gripat şi Capitala a redevenit o capcană atrăgătoare şi mortală. Mai mult, municipalitatea ar putea fi obligată să dea înapoi câteva milioane, ca pedeapsă că nu a administrat corect banii. Nicicând spusa că drumurile care duc spre iad sunt pavate de bune intenţii nu a fost mai exactă.
Scandalul de la Apa Nova nu-i face primarului toamna mai frumoasă. Macrameul de iţe, interese şi fraude a transformat acest dosar într-o capodoperă a genului, asemănătoare doar cu marea şi complexa fraudă EADS, a sistemului de protecţie a frontierelor. Nu e de mirare că, după ce s-au spălat atâţia bani pe conductele acestei reţele infracţionale, apa de la robinet a fost tot mai tulbure şi tot mai scumpă. Primăria a dat mână liberă companiei cu pricina care ne-a inundat cu facturi. Lăsată de capul ei, firma şi-a exercitat plenar şi în mod repetat dreptul seniorului, populaţia rămânând confuză şi cu banii luaţi. Pe principiul vaselor comunicante, banii se regăsesc nu doar în conturile companiei, dar şi în ale muşiţei de clienţi care au subcontractat distribuţia, epurarea apei sau capsatul dosarelor. Ca şi în cazul altor infracţiuni, la rădăcina acesteia nu se află doar pura lăcomie financiară, ci şi factorul uman care dă culoare şi miros sulfuros întregii afaceri. Din când în când, din apele abisale ale acestei afaceri sare câte-o creatură uluitoare cum ar fi departamentul agenţilor secreţi angajaţi de patroni pentru filaje şi interceptări, dovadă că ethosul securistic este o matrice spirituală căreia nu-i rezistă nici firmele străine.
Trăgând de iţele afacerii s-a dovedit că mizeria şi corupţia depăşesc graniţele economice, sociale şi geografice ale metropolei, metastazând în centre urbane şi pe paliere sociale tot mai îndepărtate. Săpăturile au dus până la Ploieşti, au legat dosarul acesta de altele în care este acuzat, printre mulţi alţii, şi cumnatul premierului şi au determinat investigaţii în sediul unor televiziuni şi publicaţii mituite, se crede, de administraţia companiei pentru a netezi calea spre sufletul consumatorilor şi a-i face să bea fără să-i înece apa tulbure de la robinet hapul scumpirilor.
Departe de a fi un semn încurajator, devoalarea acestei expansiuni geografice dovedeşte că imaginea pe care o avem despre centralizarea corupţiei este cu totul falsă, că ar fi vorba despre o cangrenă migratoare pe punctul de a se generaliza şi că, pentru a face curat în primărie, trebuie să drenezi în întregime clasa politică şi pe cea managerială, să cureţi de abcese toate instituţiile statului şi să pui senzori de alarmă şi stenturi arterelor financiare care duc de la buget la firmele private. Pentru o operaţiune de aşa anvergură evoluţia instituţională pare insuficientă. Ar fi nevoie de o revoluţie.
Examinând, fie şi superficial, acţiunile şi deciziile establishmentului politic descoperim că acestea nu mai au nicio legătură cu necesităţile şi voinţa oamenilor obişnuiţi, singura preocupare a demagogilor din partide fiind de a îmbrăca toate fraudele în haina interesului naţional şi de a folosi minorităţile defavorizate ca scut uman, pentru a ascunde operaţiunile de extorcare, deturnare şi fraudare a buzunarelor contribuabilului, a bugetului şi a fondurilor europene, pentru a-şi cultiva astfel pegra clientelară şi pepiniera de cadre. Îşi îmbrăţişează efuziv şi mortal electoratul, îl strivesc şi îl sufocă pentru a-l putea manipula după aceea mai uşor, că e cataleptic. Victor Ponta şi-a câştigat eternitatea guvernamentală, electoratul şi clienţii mituindu-i pe toţi cu virtuozitate în pofida legilor economice, penale şi ale bunului simţ, modificând bugetul cum a vrut, redirecţionând fondurile la dispoziţia primului ministru şi surplusurile colectate cu anasâna de fisc. A dovedit astfel că el şi ceilalţi moştenitori ai comunismului au învăţat ceva din groteasca gesticulaţie finală a lui Ceauşescu care promitea creşterea alocaţiilor şi pensiilor pentru a calma furia mulţimii. Cumva, formula a creat dependenţă şi se găseşte mereu o masă critică de alegători (gravitând în jurul unei treimi de populaţie, uneori mai mult, alteori mai puţin) devotaţi până dincolo de urnele electorale. Se bazează pe ei când pariază pe supravieţuirea guvernării PSD, presându-l pe preşedinte ca, în cazul în care înnoptează la loc răcoros, să numească tot un premier al partidului.
Tocmai de aceea greva japoneză a parlamentarilor liberali pare doar o strâmbătură dintr-o dramă kabuki, rod al frustrărilor generate de eşecul moţiunii de cenzură. Liberalii speră, în continuare, că vor reuşi cumva să dea jos cabinetul Ponta înainte de termen însă, pentru că nu şi-au reglat propriile conturi din partid şi încă nu se ştie cine asimilează pe cine, PNL pe cei din PDL sau invers, au în continuare încheieturile fragile, poroase şi nu pot ridica greutăţi mai mari decât propria anatomie contradictorie. Ar vrea să ajungă la guvernare înainte de alegerile din iunie viitor, dar nu s-au decis cine să se bată pe fotoliul lăsat liber de încarcerarea şi compromiterea oportună a lui Sorin Oprescu.
L-au propus pe Cristian Buşoi, un medic special, care s-a priceput să scoată bani din piatra seacă a sistemului de sănătate. O fi ajutat şi faptul că a fost câteva luni şeful Casei Naţionale de Sănătate sau o fi strâns banii albi din salariul de europarlamentar, cine ştie. Omul şi-a lansat candidatura pe Internet unde îşi prezintă programele şi realizările care, privite de aproape, par la fel de mari şi ambiţioase ca şi candidatul PNL. De o crasă banalitate până mai ieri, pierdut în furnicarul de cadre al partidului, personajul este supraexpus în presă şi la reuniunile partidului, unde priveşte derutat şi zâmbăreţ la multiplii superiori de partid, o vie demonstraţie a faptului că pentru a fi iubit de zei şi a ajunge pe liste un candidat trebuie să fie în primul rând candid. Dar zerourile din conturile sale zornăie tot mai tare astfel că personajul e pe punctul să recadă în propria umbră. Gurile rele spun că, în ciuda faptului că a fost lansat la apă cu fanfarele obişnuite ale partidului şi că e garantat de Alina Gorghiu care l-a declarat prieten şi tovarăş de drum, PNL l-ar pregăti pentru lupta cea mare pe Cătălin Predoiu, eternul prim-ministru din umbră. O ştire dezminţită de acesta în chicotelile lui Victor Ponta, care-şi exersează pe pagina de socializare umorul cazon plagiat după Traian Băsescu. Primul ministru pretinde că liberalul s-ar feri de cursa mortală a Capitalei pentru că nu ar avea nicio şansă, în vreme ce Cătălin Predoiu îi transmite, plictisitor de sobru, că nici măcar nu s-a discutat încă oficial numele candidatului, că rămâne fidel unei construcţii guvernamentale la Palatul Victoria, nu pe culoarele Direcţiei anticorupţie şi îl invită, dacă va mai avea cum, să candideze împreună la primăria Capitalei, invitaţie pe care premierul a respins-o cu graţie. Poate şi pentru că tot mai mulţi cred că, până atunci, Victor Ponta ar avea şanse mai mari la Jilava.
