Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: Expresul din Ungheni


Invitata serii este Veronica Gorea, reporter

„Bucurie mare pentru cadrele medicale de la Spitalul raional Ungheni. Pentru prima dată, în cei 70 de ani de activitate, aici a fost construit un lift pentru transportarea bolnavilor la etajele superioare ale blocului operator. Astfel, serviciul chirurgical din Ungheni are, la ora actuală, cele mai bune condiții de activitate din toată istoria sa. E o mare realizare și un progres impresionant.
Dacă, în 2010, acest serviciu nici măcar nu fusese acreditat, aici existând numeroase probleme, peste doar câțiva ani, serviciul chirurgical din Ungheni era deja declarat cel mai bun în republică la Gala premiilor în sănătate, ediția 2014.
Au adus Europa la Călărași. Este vorba de o expoziție inedită de fotografii infografice despre proiectele europene realizate în regiunile republicii, o expoziție organizată de Centrul ”Contact” în cadrul Campanie de informare şi sensibilizare a publicului despre impactul și beneficiile integrării europene a Republicii Moldova”. Zeci de călărășeni au avut posibilitatea să ia cunoștință de proiectele finanțate din bani europeni, au avut posibilitatea și să afle, de la specialiști, răspunsuri la întrebările care-i frământau.
Sate mai salubre, oameni mai culți.

Chiar dacă, pentru depozitarea gunoiului menajer, le stau la dispoziție 120 de containere instalate pe 40 de platforme speciale, se pare că acestea nu sânt suficiente pentru ei. Vorbim despre locuitorii satelor Cristești și Bolțun din raionul Nisporeni, unde, în aceste zile, au loc lucrări de construcție încă a câte zece platforme de gunoi. Acum trei ani, aici a fost implementat un amplu proiect de salubrizare, iar în prezent s-a decis extinderea lui. Primarii celor două localități se declară satisfăcuți de faptul că oamenii au devenit mult mai culți din punct de vedere ecologic și nu-și mai doresc să arunce gunoiul la nimereală.
De notat că proiectul respectiv este finanțat din Fondul Național Ecologic, care a alocat în acest scop 200 mii de lei.”

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG