Linkuri accesibilitate

Aniversarea victoriei Chinei asupra Japoniei în al Doilea Război Mondial


La parada militară din Piața Tiananmen au asistat președintele Rusiei, Vladimir Putin, și secretarul general ONU, Ban Ki-moon.

Peste zece mii de militari, 200 de avioane, tancuri și rachete au defilat la Beijing, marcând Ziua Victoriei în al Doilea Război Mondial. Manifestație de dată recentă, gândită anul acesta nu numai să arate puterea militară a Chinei, dar și faptul că țara este pe punctul de a se transforma din una din cele mai mari importatoare în una din cele mai mari exportatoarea de armament din lume.

Președintele Xi Jinping, care este și comandatul suprem al armatei, a salutat în discursul ținut în Piața Tiananmen, victoria Chinei asupra Japoniei în al doilea Război Mondial. Dar a subliniat din nou că este vorba de evenimente istorice, care nu se reflectă asupra relațiilor de astăzi cu Japonia. Cu toate acestea, mulți analiști citesc un avertisment în referirile repetate ale președintelui chinez la „agresiunea Japoniei” căreia „rezistența chineză i-a făcut față cu mult succes”.

Liderii străini la parada de la Beijing
Liderii străini la parada de la Beijing

Aceste insinuări și creșterea tensiunilor din relațiile Chinei cu Japonia au determinat majoritatea liderilor occidentali să nu participe la parada din Piața Tienanmen. A fost însă prezent președintele Rusiei Vladimir Putin, alături de secretarul general ONU, Ban Ki-moon.

Pentru prima dată, în Piața Tiananmen au defilat numai arme de producție chineză, unele prezentate în premieră, motiv pentru mulți observatori să compare parada cu o adevărată expoziție, promovând China ca exportator de armament.

Cu câteva luni în urmă, China a depășit Germania, devenind cel mai mare exportator de arme din lume, constată Institutul pentru Pace de la Stockholm.

În ultimii cinci ani, vânzările de arme au crescut cu 150% iar în aprilie, China a semnat un acord cu Pakistanul, să livreze opt submarine – cea mai mare afacere militară din istoria Chinei. S-ar putea că Beijingul să vândă submarine și Thailandei.

Președintele Xi Jinping a anunțat însă tot de Ziua Victoriei că armata va fi redusă cu 300 de mii de militari, de la 2,3 milioane de militari. China are în acest moment cea mai mare armată din lume, dar numai al doilea buget militar, după Statele Unite care cheltuiesc de trei ori mai mult pentru apărare: 582 de miliarde de dolari, față de 129 de miliarde pentru China. Urmează Arabia Saudită și Rusia, cu un buget al apărării de 70 de miliarde de dolari.

Președintele Chinei nu a precizat însă când și cum se va face reducerea armatei.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG