Linkuri accesibilitate

„Partidele, lipsite de programe electorale clare pentru a îmbunătăţi traiul omului, vând ideologii moarte”


(Fotografii: Alexandru Postolachi)
(Fotografii: Alexandru Postolachi)

Punct și de la capăt cu Vasile Botnaru și invitații săi Angela Brașoveanu, Alexei Tulbure și Gheorghe Erizanu despre sărbători: naționale, locale, dezideologizate, religioase, și altele...

Recolta de sărbători este deosebit de îmbelșugată în luna august. Și după ce le trecem, cu succes ori fără, an de an ne întrebăm cu toții dacă au devenit sărbătorile naționale parte firească a vieții noastre și cât de mult se deosebesc sărbătorile de astăzi de cele sovietice.

În studioul de la Chișinău al Europei Libere se află istoricul, politicianul și fostul diplomat Alexei Tulbure, jurnalista Angela Brașoveanu și editorul de cărți Gheorghe Erizanu.

Europa Liberă: De fiecare dată trecem acelaşi test care ar suna, după mine, în felul următor: suntem oare în stare să ne dezicem de sărbătorile sovietice triumfaliste, care erau de carton şi să încetăţenim alte sărbători care să fie într-adevăr civice, consolidatoare? Aceasta pare a fi utopic în condiţiile în care guvernarea s-a compromis cât nu se mai poate.

Şi totuşi, cum credeţi, dacă există prilejuri sau modalităţi de abordare a sărbătorilor naţionale, astfel încât măcar să nu dezbine în continuare lumea? Când am văzut că cineva s-a trezit neapărat să sărbătorească acum ziua eliberării Republicii Moldova de jugul fascist, mi se pare atât de nefiresc şi chiar jenant, în condiţiile în care vine Ziua Independenţei, cu încercarea disperată a autorităţilor de a mai ţine grămadă oamenii. Domnule Tulbure, dumneavoastră, care aţi fost ambasador la Consiliul Europei, ce ne spuneți din teoria europeană despre genul acesta de propagandă?

Alexei Tulbure: „Dacă vorbim despre experienţa Europei, avem exemplul unei mai reconcilieri între Germania şi Franţa, care a stat la baza Europei, pe care o cunoaştem noi astăzi, la baza Uniunii Europene. De fapt, în istoria fiecărei ţări sau a relaţiilor între state, există foarte multe probleme, sânge, litigii, care pot fi depăşite printr-un efort al clasei politice, în primul rând, printr-un efort al întregilor naţiuni, lăsând aceste metehne ale trecutului la o parte şi uitându-se în viitor. Acelaşi lucru trebuia să se întâmple şi în Republica Moldova.

Noi am intrat într-o nouă etapă, într-o etapă a independenţei, care îşi are logica sa, îşi are semnificaţia sa, sensurile sale, sărbătorile sale. Or, sărbătorile sunt marcarea, comemorarea unor semnificaţii comune. Nu am reuşit în aceşti ani de independenţă să creăm anumite sensuri, anumite scopuri care sunt împărtăşite de majoritatea populaţiei. Ţara este scindată, societatea este scindată şi aceasta o vedem în toate, inclusiv în atitudinea faţă de sărbători.”

Europa Liberă: Trimiterea la experienţa de conciliere germano-franceză, poate nu este suficient de vechi conflictul şi litigiul între pro-estici şi pro-vestici? Poate aceasta e condiţia?

Alexei Tulbure: „Eu vă aduc un exemplu foarte ilustrativ din punctul acesta de vedere – atitudinea faţă de victimele noastre, victimele produse de regimurile totalitare pe teritoriul care astăzi este Republica Moldova, noi am avut regimuri totalitare, care s-au schimbat unul pe altul, aici era regimul totalitar nazist şi regimul sovietic, şi el prin sorginţi totalitar, am avut crime oribile, cum a fost Holocaustul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial anume pe teritoriul provinciei Transnistria, s-au produs crime împotriva populaţiei civile, în special împotriva evreilor şi romilor. Noi cunoaştem crimele regimului totalitar sovietic: deportări, exterminări, represiuni politice ş.a.m.d.

Calea corectă, în opinia mea, este un memorial comun al victimelor tuturor regimurilor totalitare pe teritoriul Republicii Moldova. Noi separăm victimele în „ale noastre” şi „nu ale noastre”. Eu urmăresc această problematică, pentru că mă ocup în domeniul istoriei orale, fac interviuri cu oamenii care au trecut prin diferite practici tragice şi public din când în când materiale pe reţelele sociale, şi văd reacţia celor care citesc aceste materiale.

Unii găsesc argumente în favoarea deportărilor care au fost produse aici, a represiunilor produse de puterea sovietică, invocând fel de fel de argumente: situaţia dificilă internaţională, necesitatea industrializării, colectivizării. Ceea ce îmi părea mie deja depăşit, într-o altă epocă, într-un alt sistem de argumentare, avem o altă ştiinţă istorică. Avem recidivele acestea. Şi invers, mai avem încă situaţii când se neagă crimele regimului antonescian pe teritoriul Republicii Moldova.

Vedeţi ce reacţie avem în special în Republica Moldova la legea adoptată recent în România cu privire la interzicerea glorificării ideologiei legionare pe teritoriul României, lumea mai nu declară: „Je suis Antonescu!”. Ceea ce mi se pare absolut inacceptabil.

Noi suntem separaţi, noi suntem scindaţi, noi nu am găsit încă această posibilitate de a depăşi ceea ce ne dezbină şi să găsim scopuri comune şi prin aceasta să încercăm să marcăm anumite date, evenimente, să serbăm anumite sărbători, să comemorăm anumite date împreună. Noi nu avem probleme cu sărbătorile religioase, toată lumea sărbătoreşte Crăciunul, Paştele. Nu avem probleme cu sărbători care sunt deideologizate, cum este Mărţişorul, de exemplu.”

Europa Liberă: Sau hramul oraşului.

Alexei Tulbure: „Sau hramul oraşului, nişte sărbători locale. Eu vorbesc despre sărbători de anvergură naţională. Dar sunt foarte multe probleme cu aceste sărbători cu încărcătură politico-ideologică. „Limba Noastră” a devenit sărbătoare naţională? Eu cred că nu. Cum şi aceste sărbători sovietice sunt absolut logice din punct de vedere al unei părţi a societăţii şi sunt absolut alogice, cum aţi formulat şi dumneavoastră, din punct de vedere al altei părţi.”

Europa Liberă: Domnule Erizanu, înţeleg că domnul Tulbure sugerează că geneza acestei probleme este unde batem ţăruşul de origine, fiecare îl mută înapoi, unde consideră că i-ar face identitatea mai clară. Dumneavoastră cum credeţi, de ce nu este posibil?

Alexei Tulbure: „Nu e chiar aşa.”

Europa Liberă: Aşa am înţeles eu, e concluzia mea, îmi aparţine. Domnule Erizanu?

Gheorghe Erizanu: „Unu, este o trişare a societăţii în cazul sărbătorilor şi este o trişare generală. Doi, de această trişare a societăţii se foloseşte clasa politică şi bunul simţ nu există. În mod tradiţional, s-a stabilit, partidele de stânga utilizează sărbătorile sovietice sau 23 august, 24 august, ceea ce vorbeaţi la începutul discuţiei, partidele de dreapta utilizează celelalte sărbători.

Ceea ce spunea domnul Tulbure mi-a adus aminte de o carte făcută de cehi, o carte de bandă desenată, în care sunt luate exact personaje care au trecut prin ororile celui de-al 20-lea secol şi sunt personaje concrete, vârsta, au murit, sunt în viaţă, majoritatea au peste 90 de ani. În aceeaşi carte este exemplul cu o fată cehă care avea vreo 14-16 ani, a auzit că în Uniunea Sovietică viaţa este mai bună decât în zona unde locuia ea şi a trecut frontiera, şi a fost luată de grăniceri şi dusă în Siberia şi s-a întors în ţară peste vreo 20 de ani. Alt exemplu – Holocaustul din Cehia, exact ceea ce se vorbea. Alt exemplu – regimul totalitar comunist din Cehia. Alt exemplu – uciderea germanilor după 1945 din Cehia.”

Alexei Tulbure: „Când eliberau teritoriile populate de germani.”

Gheorghe Erizanu: „Sunt şi exemple în care nemţii deja, regimul nazist, ororile pe care le-a făcut pe teritoriul Cehiei. Adică este un amalgam, dar ele sunt cuprinse toate. În fond, e vorba de oroare şi de teroare umană. Şi sunt cuprinse toate într-o singură carte. Dar pentru aceasta trebuie să existe mult bun simţ şi voinţă.”

Europa Liberă: Voinţă politică, cum se mai spune la parlamentari.

Gheorghe Erizanu: „Or, politicul nostru dezbină. Vinovat de situaţia în care suntem sunt partidele care, neavând programe electorale clare de a îmbunătăţi traiul omului, vând aceste ideologii moarte.”

Europa Liberă: Ideologii care numaidecât caută nişte adversari. Alternative sunt, măcar paliative, dacă nu chiar alternative?

Angela Brașoveanu: „Sărbători naţionale devin sărbătorile în care crede toată lumea. Ceea ce nu există, noi nu avem o idee naţională, nu avem mândrie de ţară, nu avem nimic.”

Europa Liberă: Şi ţara e convenţională.

Angela Brașoveanu: „Sunt de acord cu Gheorghe Erizanu că politicienii acţionează în conformitate cu zona de unde au luat onorariile. În momentul în care el primeşte onorariu din afara ţării, cu vector estic, atunci el exploatează auditoriul sau alegătorul care are nostalgii estice şi, respectiv, celălalt. Dar niciunul dintre ei nu şi-a propus cu adevărat să facă viaţa cetăţeanului mai bună, ei şi-au făcut viaţa lor mai bună.

Un exemplu foarte simplu, eram la vila unor prieteni în Bodrum, stăteam pe plajă, doar noi eram din afara ţării, doar noi nu eram turci, erau oameni care aveau vile în zona ceea pe litoral şi, la un moment dat, în ambele cafenele din acest golfuleţ a început să răsune o muzică foarte tare şi foarte militantă. Am întrebat chelnerii ce se întâmplă. Ei nu au putut să ne explice în engleză, pentru că nu ştiau cum să traducă. La un moment dat am găsit pe cineva care vorbea mai bine engleza şi ne-a explicat. Dar înainte de a înţelege noi ce se întâmplă, toată lumea de pe plajă, din bărcuţe, de la terase, de peste tot s-au ridicat în picioare şi au început să aplaude unii altora. Era un moment atât de frumos. Şi mi-am dat seama pe urmă că este sărbătoarea independenţei Turciei şi ei se mândresc cu aceasta, ei simt aceasta, în inima lor e un fel de flux de energie frăţească, toţi se iubeau în momentul acela unii pe alţii. Noi nu ne iubim unii pe alţii, noi ne ruşinăm unii de alţii.”

Europa Liberă: A propos, pe reţelele sociale a circulat filmuleţul făcut de o cameră de supraveghere în şosea, când israelienii se opresc toţi în minutul „X”, toată circulaţia se opreşte şi consemnează holocaustul.

Angela Brașoveanu: „Pentru aceasta trebuie să existe o idee naţională. Şi pentru aceasta clasa politică trebuie să fie nu acea pe care o avem.”

Gheorghe Erizanu: „Poate fi şi altceva. Şi în cazul Israelului, atunci a fost o tragedie imensă. Şi în cazul Turciei, după Primul Război Mondial şi venirea lui Atatürk şi războiul balcanic sau greco-turc, ei au trecut printr-o tragedie imensă, în care riscau să piară ca naţiune.”

Angela Brașoveanu: „Îmi pare că diferenţa e cum îşi trăiesc oamenii tragediile. Noi le trăim altfel, noi ne lăsăm copleşiţi de aceste tragerii. Ei le trăiesc altfel, ei se mobilizează şi se mândresc cu aceasta.”

Alexei Tulbure: „Eu am adus exemplul momentelor tragice în istora ţării noastre, ca un element al unui tablou complex de interpretări diferite a mai multor lucruri. Noi interpretăm diferit şi istoria. Sunt de acord cu domnul Erizanu când vorbeşte că responsabilitatea clasei politice este imensă.”

Europa Liberă: Şi primordială chiar.

Alexei Tulbure: „Şi primordială. Clasa politică determină agenda, schimbă lucrurile în societate, în ţară, formulează acest scop, dacă doriţi, întrucât clasa politică aceasta e şi clasa intelectuală, cei care sunt capabili intelectual.”

Angela Brașoveanu: „Aş avea îndoieli în privinţa aceasta.”

Alexei Tulbure: „Bine, dar unde sunt intelectualii noştri atunci? Unde sunt cei care sunt capabili să formuleze un sens, să formuleze un program comun, un viitor, o idee naţională?”

Angela Brașoveanu: „Un proiect de ţară.”

Alexei Tulbure: „Un proiect de ţară care poate fi subsemnat de toată lumea.”

Europa Liberă: Domnule Tulbure, alternativa, tocmai am stabilit diagnosticul, dar pot deveni la un moment dat Ia Mania sau Festivalul plăcintelor de bostan, sau 1 aprilie, cum a încercat studioul Buciumul, Dumnezeu să-l ierte pe Tătaru, nu a mai reuşit să încetăţenească o sărbătoare naţională de ziua lui de naştere. Există încercări măcar de a substitui şi de a „decoji ceapa”, cum spunea scriitorul [Günter Grass], de aceste falsuri?

Alexei Tulbure: „Ca să avem sărbători, să avem ce serba, trebuie să avem o normalitate în ţara aceasta, trebuie să credem în ţara aceasta, trebuie să înţelegem sau să percepem viaţa noastră ca una normală. Noi acum…”

Europa Liberă: …căutăm miliardul.

Alexei Tulbure: „Da, căutăm miliardul. Noi acum trebuie să marcăm a 24-a aniversare a independenţei, ca să ajungem noi la 24 de ani după proclamarea independenţei la întrebări de felul: independenţa pentru noi a fost un bine sau un rău; ce ne-a adus independenţa ş.a.m.d... E o percepţie generală că independenţa e ceva bun, ceva ce duce la prosperitate, la dezvoltare, la progres. În cazul nostru nu a fost să fie. Acum trebuie să constatăm nişte lucruri foarte dureroase pentru noi, că suntem un stat mafiot, suntem un stat corupt, cel mai sărac din Europa…”

Europa Liberă: …captiv, mai nou.

Alexei Tulbure: „Captiv, ceea ce este, pur şi simplu, o metaforă pentru statul uzurpat, adică suntem un stat care nu ne aparţine, un stat în care nu are încredere propria populaţie. Şi nu vorbesc acum de alolingvi, vorbesc de cei care constituie majoritatea.”

Europa Liberă: Oricine intră acum să cumpere pâine se simte ostatic, cu prețul crescut 15 la sută peste noapte.

Alexei Tulbure: „Corect. Alternativa, bineînţeles, este. Şi alternativa nu e în inventarea unor noi sărbători. Ia Mania, toate aceste festivaluri care au apărut sunt un element al unei normalităţi. Aceste festivaluri, aceste sărbători fac parte, într-o măsură mai mică, din arsenalul uneltelor de mobilizare sau de unificare a naţiunilor, consolidare a sentimentelor naţionale.

La noi atitudinea faţă de sărbători şi sărbătorile, într-adevăr, sunt foarte clar separate din punct de vedere geopolitic. Aşa-numitele partide de stânga, pentru că ele în realitate nu sunt de stânga, sunt pro-ruse, pro-sovietice, sărbătoresc aceste sărbători sovietice rudimentare, elementele acestea, pentru că, de pildă, 24 august se serba în RSSM, însă nu era o sărbătoare de primul rang. Noi am avut 9 mai, 7 noiembrie. 24 august era o sărbătoare regională nu atât de dragă sufletului celor care erau deprinşi cu sărbătorile sovietice.

Acum, când a dispărut acest centru imperial, oameni sărbătoresc ceea ce sărbătoresc. De ce? Pentru că ei nu şi-au găsit locul în această nouă realitate, nu şi-au găsit rostul, modus vivendi, nu şi-au găsit sensul în noua logică a unei Moldove independente. Noi, şi trebuie să recunoaştem acest fapt, am devenit un stat slab, dar aceasta nu ne-a încurcat să devenim un stat etnocratic. Noi nu prea am integrat alolingvii în opera guvernării. Am avut pe parcursul acestor douăzeci şi ceva de ani câţiva miniştri, câţiva şefi de agenţii, deputaţi, cum a fost Alexandru Muravschi, de exemplu, viceprim-ministru, ministrul Economiei, cum a fost Şova, ministrul Reintegrării, dar aceste exemple sunt puţine.

Rusolingvii s-au regăsit în business, sunt cu mult mai activi şi mai succesivi în ceea ce ţine de activitatea economică, dar ei nu au găsit repere noi în noua realitate şi, prin definiţie, s-au întors la ceea ce a constituit cândva sensul lor ideologic, percepţia lor a lumii. De aceea noi avem anume în partea aceasta a populaţiei, societăţii moldave, simpatii faţă de Rusia, faţă de Putin, faţă de tot ce vine de acolo. Şi eu cred că alternativa e foarte clară – noi trebuie să devenim un stat cu adevărat european, un stat tolerant, un stat unde valorile europene sunt nu numai declarate, dar şi respectate, implementate.”

Europa Liberă: Balticii au fost şi mai duri, nu au dat cetăţenie, a fost o etnocraţie, preiau termenul dumneavoastră, mult mai dură. Şi atunci totuşi ei nu au plecat. Probabil, bunăstarea şi prosperarea economică este soluţia cea mai bună, mult mai bună decât nişte ideologii fabricate.

Alexei Tulbure: „De acord. Eu nu vorbesc numai despre integrarea politică, culturală, ideologică a celor care nu fac parte din etnia majoritară, dar vorbesc despre dezvoltarea normală a unui stat, economică, socială, politică, despre modernizare. Noi vorbim foarte mult despre modernizare, dar, de fapt, nu facem nimic. Părea că în 2009 au venit la guvernare oameni sub lozincile integrării europene, modernizării. Noi şi integrarea europeană am înţeles-o eronat, ca o oportunitate de a nu face nimic: fiind adoptat acest parcurs european, totul se va soluţiona de la sine.”

Europa Liberă: Domnule Erizanu, şi totuşi dacă ar fi să vorbim despre reintegrarea tardivă sau cândva a etnicilor care, aşa cum spune domnul Tulbure, nu se simt la ei acasă, cum pot fi ei ajutaţi, asistaţi?

Gheorghe Erizanu: „Până a răspunde la această întrebare, să-l completez pe domnul Tulbure. Aţi făcut o paralelă între sărbătorile naţionale şi sărbătorile de comunitate. Acele sărbători se numesc sărbători ale firescului. Există cărţile [lui Peter Mayle] „Un an în Provence” şi „Lecţii de franceză”, o familie de englezi s-a stabilit în sudul Franţei şi vorbesc despre duminicile şi sărbătorile din fiecare sat din Franţa. Practic, în fiecare duminică în câteva sate din Franţa sunt sărbători – sărbătoarea broaştei, sărbătoarea melcului, sărbătoarea plăcintei, a trufelor, a mierii ş.a.m.d. Aceste sărbători, de fapt, unesc şi creează o societate.

Dacă vorbim de ce s-a întâmplat în aceşti 24 de ani, noi de la bun început nu am pus în capul mesei meritocraţia şi un sistem de valori clar. Noi din start am construit statul pe şpăgi şi relaţii sau cumetrisme. Noi nu am mers pe un sistem de valori foarte clar. Atunci când vorbim despre integrarea vorbitorilor de limbă rusă, ca cetăţeni ai Republicii Moldova, există o problemă, în prima fază eram foarte optimist şi credeam că, dacă există o deschidere, atunci vorbitorii de limbă rusă foarte repede s-ar integra.

Dar apare şi cealaltă problemă: vor vorbitorii de limbă rusă să se integreze? Eu mă uit la scriitori de limbă rusă, ei au reuşit să-şi creeze nişte enclave foarte mici şi îşi apără acest spaţiu foarte tare. Da, ei pot să-ţi permită să pătrunzi, dar până la un anumit moment, nu mai departe.”

Europa Liberă: Acum scriitorii, după mine, nu sunt foarte reprezentativi. Şi de ce? Pentru că un scriitor de limbă rusă nu are nevoie să fie editat în Republica Moldova, dacă cititorul lui cel numeros este în Rusia. Şi atunci acolo e meseria dânsului.

Angela Brașoveanu: „Ei nu sunt acceptaţi nici acolo. Practic, ei sunt izolaţi într-un cerculeţ.”

Europa Liberă: Capsulaţi.

Angela Brașoveanu: „Da.”

Alexei Tulbure: „Dar aceasta nu le încurcă să solicite finanţare de la stat. Acesta tot e un punct pe agenda lor.”

Angela Brașoveanu: „Vorbim despre sărbătorile care sunt făcute din inimă şi sărbătorile care sunt făcute pentru că aşa trebuie. Eu cred că foarte mulţi politicieni care duc flori an de an la monumentul lui Ştefan cel Mare dacă ar fi întrebaţi, chiar fără să fie întorşi cu spatele la monument, nu ar şti nici măcar anii de viaţă ai lui Ştefan cel Mare. Vorbind de sărbătoarea Limba Română, e atât de fals percepută, fals sărbătorită, încât eu aş fi extrem de bucuroasă să stau, de exemplu, la radio şi să ascult, ca în copilărie, cotele apelor Dunării.

De exemplu, biblioteca şcolii din Fundul Galbenei a avut 500 de volume în limba română, a achiziţionat anul acesta încă 200. Biblioteca şcolară din satul, de exemplu, Văsieni a avut 200 de volume în limba română şi a achiziţionat 500. Eu aşa aş vedea – câte cursuri pentru alolingvi au fost deschise de limbă română, câte manuale pentru alolingvi au fost editate.

Chestiile acestea de integrare a tuturor, pentru că se percepe aşa, că vor duce flori la Ştefan cel Mare, Institutul Cultural Român va mai organiza nişte expoziţii itinerante, făcute pe o muşama de proastă calitate şi unde nu se vor apropia mai mult de 20 de oameni. Şi cu aceasta basta, ne-am consumat bugetul, timpul şi ne-am împrăştiat pe la casele noastre să bem un pahar de vin.”

Europa Liberă: În ideea dumneavoastră eu zic că Oktoberfest, de exemplu, nemţesc e departe de ideologii. Nimeni nu mai încearcă să bage încărcătură sau să o caute acolo. Oamenii beau bere şi este atât de germană sărbătoarea aceasta că nu mai e nevoie să cauţi valenţele naţionale. În sensul acesta, Ia Mania totuşi încearcă să se ducă cu accentul spre ceea ce spunea domnul Tulbure.

Angela Brașoveanu: „Eu cred că sărbătorile acestea sunt un fel de deplasare spre pop a autenticului. Dar poate, pe de o parte, e şi bine, pentru că adoptă auditoriul mai tânăr, care este dornic să intre într-o mulţime, să intre într-o masă în care să se simtă confortabil. Da, noi toţi azi am îmbrăcat ii şi ne-am făcut selfie, le-am pus pe reţelele de socializare şi cu aceasta s-a terminat. Se merge mai departe, nu se merge – e un început frumos. Lasă să fie şi ziua iei, lasă să fie şi ziua portului tradiţional. Cât se merge mai departe, pe cât aceasta intră în sufletul omului deja vom vedea.

De exemplu, Ziua Vinului, ceea ce aţi pomenit de Oktoberfest, cum poţi să organizezi aşa, încât oamenii să treacă pe lângă pavilioanele tale izolate, în care stau 20 de aleşi ai poporului şi beau vin şi tu treci şi te uiţi? Nu zic de mine, dar am observat de foarte multe ori că sărbătoarea aceasta, care ar trebui să fie a întregului popor, a întregii comunităţi, de fapt, e un fel de demonstrare că tu eşti alesul, tu nu eşti alesul.”

Europa Liberă: Parada celor păziţi de bodyguarzi.

Angela Brașoveanu: „Exact. Nu intră toţi în aceeaşi apă.”

Gheorghe Erizanu: „A propos de Oktoberfest, în octombrie Germania sărbătoreşte şi căderea zidului.”

Europa Liberă: Pe 3 octombrie.

Gheorghe Erizanu: „Ştiu că a fost o discuţie dacă să fie zi liberă 3 octombrie sau să nu fie zi liberă. Costurile pentru această zi liberă erau la câteva miliarde de euro şi la nivel guvernamental se discuta: merită să avem această sărbătoare sau nu merită. Niciodată nu am evaluat costurile sărbătorilor pe care le avem noi pe parcursul unui an, că dacă ne uităm, japonezii până în ’66 în general nu au avut zi de odihnă.”

Europa Liberă: M-aţi adus exact la întrebarea sondajului, pe care vroiam să o adresez în studio şi, eventual, după aceasta pe pagina noastră de internet. Dacă s-ar găsi un Parlament, un preşedinte care să decreteze anularea sărbătorilor naţionale ca zile de odihnă, astfel încât măcar să nu cheltuim, să nu risipim puţina forţă pe care o avem, să avem una, maxim două sărbători care sunt legate de calendarul religios şi restul să lucrăm, ca să lăsăm pe vremuri mai bune sărbătorirea? Domnule Tulbure, credeţi că ar fi o idee bună, aţi semna o iniţiativă legislativă de genul acesta?

Alexei Tulbure: „Poate una laică totuşi aş fi lăsat-o zi liberă – Ziua Independenţei, ca să subliniem că suntem un stat laic, cel puţin conform Constituţiei. Eu aş susţine o astfel de iniţiativă chiar din punct de vedere al sublinierii importanţei unei astfel de sărbători, care rămâne unica sau una în calendar.”

Europa Liberă: Ca să nu o devalorizăm pe o listă...

Alexei Tulbure: „Da. Fiindcă noi avem foarte multe, inclusiv 8 martie, 1 mai, toate sunt libere.”

Europa Liberă: Tot se adaugă.

Alexei Tulbure: „8 martie tot vine din trecutul nostru socialist, nu e o sărbătoare de origine sovietică.”

Europa Liberă: După aceea simetric 23 februarie.

Alexei Tulbure: „Ea este una internaţională, dar a avut o semnificaţie aparte, a intrat în deprindere. Şi 23 februarie la fel. Totul ar fi altfel dacă statul Republica Moldova ar fi totuşi un succes, o istorie de succes cu adevărat. Atunci noi am fi avut această şansă se ne identificăm, să ne asociem cu succesele acestui stat, să ne bucurăm într-adevăr că avem sărbători comune şi să sărbătorim ceva.”

Europa Liberă: Cum spunea Angela, să stăm „смирно” în ziua când se intonează imnul.

Alexei Tulbure: „Să stăm „смирно” şi să ne umple inima de sentimentul de mândrie şi bucurie. Nu aș fi vrut să creăm impresia prin ceea ce vorbim, mai ales eu, că problema principală sunt alolingvii. Acesta e iarăşi un exemplu de înstrăinare, de eşuare în încercările de a include un grup social în ceva. Şi ei nu sunt problema principală, problema principală e altceva, aceasta e incapacitatea.”

Europa Liberă: Ceea ce a sugerat domnul Erizanu, am înţeles că invers, problema nu sunt alolingvii, problema sunt cei care trebuie să creeze condiţii.

Alexei Tulbure: „Problema este clasa politică, problema suntem noi, problema este lipsa de tradiţie şi cultură politică. Noi venim nu numai din trecut totalitar, noi venim şi dintr-un trecut fanariot. Pentru că să reduci totul la aceşti 50 de ani...”

Europa Liberă: Noi „de la Râm ne tragem” .

Alexei Tulbure: „Şi „de la Râm ne tragemʾ.”

Europa Liberă: Angela, subsemnezi dumneata iniţiativa mea legislativă?

Angela Brașoveanu: „Da.”

Europa Liberă: Mulţumesc. Gheorghe Erizanu?

Gheorghe Erizanu: „Eu subsemnez cu mare drag. Din simplul motiv că, atunci când începi anul de lucru, la 1 ianuarie nu-l poţi începe niciodată.”

Europa Liberă: Dă Doamne pe 14.

Gheorghe Erizanu: „Trebuie să aştepţi până se termină damful din ianuarie. Dar nu reuşeşti să scapi de damful din ianuarie că vine 14 februarie, după aceea 23 februarie, 8 martie, Paştele.”

Europa Liberă: Iată vocea unui patron de întreprindere.

Gheorghe Erizanu: „După Paște vine 1 mai. După 1 mai vine 9 mai. Și după aceea intrăm în vacanţa de vară.”

Europa Liberă: Şi când naiba mai lucrăm?

Gheorghe Erizanu: „Lucrăm trei luni, cred: septembrie, octombrie şi noiembrie.”

Europa Liberă: Deci, voi căuta un număr „X” de deputaţi care să formuleze exact această iniţiativă.

Angela Brașoveanu: „În primul rând, ei ar trebui să muncească.”

Europa Liberă: Da.

Gheorghe Erizanu: „Trebuie să-i căutaţi prin vacanţe acum, bănuiesc.”

Europa Liberă: Mulţumesc şi vă felicit de sărbătorile care nu se mai termină.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG