Linkuri accesibilitate

Cine este principalul inamic cibernetic al României?


Nu se știe dacă au existat (și câte) atacuri informatice reușite asupra României, pentru că SRI nu comunică decât victoriile sale

Numărul atacurilor cibernetice asupra României crește de la an la an, iar fostul șef al Serviciului Român de Informații (SRI), George Maior, devenit între timp ambasador în Statele Unite spunea că Rusia a intensificat războiul informațional contra Occidentului, prin atacuri cibernetice și acțiuni de propagandă care vizează numeroase țări, inclusiv România.

Specialiștii români se pregătesc pentru acest război informatic de mai mulți ani, pentru a face față situațiilor grele, cum a fost cea din 12 și 13 august, în care tehnicienii SRI au blocat aproape 40.000 de tentative de virusare, adică peste 800 de atacuri cibernetice pe oră.

Este vorba atât despre instituții private, cât și guvernamentale, potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Român de Informații, Sorin Sava, care a explicat că infractorii cibernetici au încercat să intre în bazele de date ale statului și apoi să ceară recompense pentru a renunța la atacuri.

Atacurile nu s-au terminat, o țintă ulterioară ar putea fi și băncile din mai multe state ale Uniunii Europene, inclusiv România.

Informaticienii de la IBM Security X-Force au vorbit despre o nouă formă de virus (Tinba v3) care se instalează în computerele utilizatorilor de online banking, deci ale celor care fac operațiuni bancare prin intermediul internetului.

Virusul este considerat foarte eficient, pentru că se instalează aproape automat și produce frauda cu ușurință. A fost dezvoltat de hackerii ruși, iar de anul trecut instrucțiunile de programare au fost publicate pe internet, în așa fel încât hoții cibernetici îl pot folosi după cum îi taie capul.

SRI susține că până acum niciun computer din România n-ar fi fost infestat, dar că pericolul e mare.

În urmă cu șapte ani a fost înființat Centrul Național Cyberint, o unitate a Serviciului Român de Informații, care are misiunea de a preveni, proteja și administra daunele în cazul unor atacuri cibernetice.

Cu toate acestea nu există încă un cadru legislativ clar în această zonă a protecției cibernetice, astfel încât cineva, o anumită instituție să poarte răspunderea pentru atacurile informatice care au loc la nivelul computerelor private, fiindcă ministerele și agențiile publice sunt protejate destul de bine.

Informaticienii specializați în protecție „poliție cibernetică” susțin că în fiecare zi există 400.000 de atacuri noi în România.

În spatele acestor tentative cotidiene, care nu afectează instituțiile de stat sau siguranța națională, se află, însă, adevăratul pericol, după cum avertiza într-un articol publicat în „Finacial Times”, acum trei luni, George Maior, fostul șef al SRI, care are date despre războiul informatic declanșat de mai mulți ani de la Moscova: „obiectivele tactice ale războiului cibernetic rus variază în funcție de circumstanțe”.

Fostul șef al SRI folosește pentru ilustrare atacul „octombrie roșu” lansat în 2013, prin care Rusia a încercat să acceseze informații clasificate din România.

Dar acest război „tăcut” al Rusiei are și alte obiective, de pildă, cele de natură propagandistică prin „crearea unor bloguri și site-uri proruse”, „manipularea rețețelor online de socializare”, „folosirea unor agenți de influență”, „finanțarea unor partide”.

Fostul șef al SRI consideră că statele din apropierea Rusiei sunt și cele mai vulnerabile, iar strategia Moscovei ține nu doar de încercările cibernetice de obținere a unor date secrete, ci și de tentativele de subminare și destabilizare a guvernelor alese democratic în statele vecine, cu scopul obținerii de câștiguri politice, economice, și chiar strategice.

Atacurile cibernetice sunt așadar doar primul pas prin care Rusia vrea să intre în casele vecinilor, în vreme ce următorii pași s-ar putea construi inclusiv pe baza informațiilor pe care ar reuși să le fure.

Nu se știe, totuși, dacă au existat (și câte) atacuri informatice reușite asupra României, pentru că SRI nu comunică decât victoriile sale.

Previous Next

XS
SM
MD
LG