Articolul apărut marţi în ediţia print a influentului cotidian american „The New York Times” şi publicat de nordicul Thorbjorn Jagland, secretar general al Consiliului Europei, încă mai are ecouri în presa de la Chişinău. Editorialistul de la „Ziarul Naţional”, Nicolae Negru, constată că nu latura „exotică” – furtul miliardului de dolari, care constituie o jumătate din bugetul de stat al Republicii Moldova, ci riscul pe care îl prezintă statul nostru capturat de oligarhi pentru securitatea regională l-a determinat pe Jagland să se adreseze americanilor. În opinia autorului articolul în cauză trebuie citit și ca o recunoaștere indirectă a rolului pe care îl joacă SUA în securitatea europeană. Mesajul său e adresat în primul rând opiniei publice și autorităților din SUA și abia în al doilea rând autorităților din R. Moldova. „SUA trebuie să găsească o modalitate de a-i determina pe oligarhii care au capturat statul să-i redea acestuia libertatea, altfel Republica Moldova riscă să se transforme într-un nou focar de instabilitate în Europa, mai cu seamă în contextul tensiunilor crescânde în relațiile cu regiunea separatistă transnistreană”, scrie Nicolae Negru.
Tot „Ziarul Naţional” mai publică şi un ghid despre când, cum şi unde îşi pot transfera cardul de pensie sau alte alocaţii sociale de la Banca de Economii şi Banca Socială – clienţii acestor instituţii financiare. Până pe 1 septembrie, pensionarii, mamele care primesc îndemnizații de îngrijire a copiilor și alte categorii de beneficiari de alocații sociale vor trebui să își aleagă o bancă la care să își transfere cardurile pentru pensii și indemnizații. Cei care nu vor face o alegere până atunci, vor deveni automat „clienți” ai „Poștei Moldovei”. Băncile însă oferă condiții care mai de care mai tentante pentru preluarea acestor plăți.
Marin Basarab îşi începe editorialul din paginile săptămânalului „Timpul” cu constatarea că toţi politicienii sunt făţarnici. Totuşi, autorul vine cu precizarea că în materie de făţărnicie politicienii moldoveni stau înaintea celorlalţi. Unul dintre fruntaşii ipocriziei şi ai făţărniciei este liderul PSRM, Igor Dodon, care a fost observat recent în staţiunea Karlovy Vary din Cehia. Marin Basarab scrie că nu poate înţelege de ce marele promotor al Uniunii Vamale a decis să-şi petreacă vacanţa în Uniunea Europeană. Putea să aleagă Magadan, Soci, Siberia şi alte locaţii de vis pentru un socialist adevărat. La final, autorul conchide că în timp ce alegătorii PSRM se spetesc la negru prin oraşele Rusiei, fiind goniţi de poliţie, liderul lor se odihneşte în Uniunea Europeană.
Dorin Galben de la „Timpul” constată că dacă pentru mulți oameni o plimbare prin capitală nu prezintă nicio dificultate, atunci pentru persoanele cu dizabilități sau cei care au copii mici aceasta este un adevărat chin. Trotuarele neadaptate, bordurile înalte sau șoferii care parchează negândit nu fac decât să le complice și mai mult viața. Totuși aici există o soluție, să iasă pe carosabil, chiar dacă este foarte periculos. Soluții nu prea sunt atunci când trebuie să intre în instituțiile publice care au rampe de acces abrupte sau nu le au deloc. Autorul notează că în cadrul Maratonului „Chișinăul accesibil pentru Toți” au fost testate 131 de clădiri de ordin public, dintre care doar 10 au fost constatate accesibile, 17 parțial accesibile, iar restul 104 imobile de menire publică au fost „botezate” drept absolut inaccesibile. La fel, au fost evaluate în jur de 20 de intersecții și treceri pietonale, dintre care accesibilă s-a dovedit a fi doar una.
În editorialul semnat pentru „Jurnal de Chişinău” Mircea V. Ciobanu readuce în atenţia publicului pe fosta ministră a Educaţiei, Maia Sandu. Analizând venirea şi plecarea Domniei Sale de pe arena politică moldovenescă, autorul constată că sistemul, simţindu-se în pericol, a preferat să scape de reformatori, decât să fie supus riscului autodistrugerii prin reformare. Autorul conchide, de asemenea, că nici de această dată educaţia nu a devenit un domeniu strategic prioritar. Ministerul Educaţiei a fost cedat conştient, propunându-i-se ex-ministrului funcţia de premier, iar apoi „scăpând” de ea într-un aparent (de fapt, bine pus la punct) joc al hazardului. Nimănui nu-i trebuie un minister al educaţiei. El nu este o prioritate. Iar dacă nu-i o prioritate a partidelor politice şi a societăţii, de unde reforme? Dacă societatea nu doreşte o schimbare, cum să i-o impui? – se întreabă retoric Mircea V. Ciobanu.
