Linkuri accesibilitate

Valeriu Munteanu: „Se taie 400.000, se fură alte 700.000. Toată lumea ştie”


Vasile Botnaru în dialog cu noul ministru al mediului de la Chișinău.

Noul ministru al mediului este deputatul cu mandat depus Valeriu Munteanu, cunoscut drept foarte activ în parlament, dar lipsit de experiență în domeniul mediului. Într-un interviu în exclusivitate, Vasile Botnaru l-a întrebat pe politicianul liberal de 34 de ani dacă acesta va fi un handicap pentru el, la minister.

Europa Liberă: Ați preluat un domeniu unde, în mod tradițional, mai curând, se sapă decât se astupă gropile. Mediul, ecologia sunt considerate un fel de Cenușăreasă, contrar logicii pentru că e un domeniu vital care influențează direct pe toți delaolaltă. Dacă avem un mediu agresiv, toată lumea suferă, indiferent de culoarea politică. Și acum ați luat un domeniu extrem de dificil. De ce?

Valeriu Munteanu: „Extrem de dificil și în delăsare totală. Atunci când s-a luat decizia la Partidul Liberal ca să intrăm în această coaliție foarte complicată și să ne asumăm responsabilitatea unei guvernări, într-o situație foarte complicată pentru Republica Moldova, și vreau să fie clar pentru toată lumea, am decis să salvăm Republica Moldova, jertfindu-ne, chiar dacă sună aceste lucruri ușor patetic. În momentul în care nu făceam acest pas, se bloca Republica Moldova din punct de vedere financiar, aceasta intra în incapacitate de plată, nu veneau finanțatori străini și aceasta ar fi dus la repercusiuni foarte complicate. În momentul în care această decizie a fost luată, noi am mai luat o decizie la Partidul Liberal, să mergem cu oameni pregătiți și foarte pregătiți, și cu oameni care la modul real își preiau anumite responsabilități guvernamentale.”

Europa Liberă: Dumneavoastră din ce categorie faceți parte: pregătit sau foarte pregătit?

Valeriu Munteanu: „Eu mi-aș dori ca aprecierea să o facă cetățenii Republicii Moldova, în funcție de capacitatea mea de a performa și a schimba acest domeniu. Pentru că a existat și formula cu interpuși, persoane pe care le pui, după aceea poți să le retragi foarte ușor și, respectiv, devin și ei vulnerabili, dar și capacitatea de schimbare este foarte mică.”

Europa Liberă: Să ne oprim la aparatul noțional, când ați spus „pregătit”, „foarte pregătit” și mai departe șirul noțional e „motivat”, „intransigent”. Când vedem un ministru pe un domeniu la care în aparență nu are nici un fler de aplicație, pregătire, ce contează mai mult: să știe noțiuni, să știe informații din domeniu sau să fie un bun manager, să fie foarte intransigent, cum deja sunteți dumneavoastră, că ați dat ordin să nu vorbească la telefon în timpul controalelor?

Valeriu Munteanu: „Eu cred că intransigența, buna-credință sunt elementele care vor face distincție sau vor separa pe unii de ceilalți și în acest mandat, dar și în mandatele următoare pe diferite portofolii ministeriale. În momentul în care vii și preiei un sistem vicios și nu încerci să te interpui, concrești cu acest sistem și, respectiv, te ia valul și după aceea nu mai poți schimba absolut nimic. Delăsarea este totală în acest sistem, și în acest sistem, de aceea ambiția mea este ca să facem schimbare și determinare. Și ambiţia este un factor determinant.”

Europa Liberă: Dar sunt mulţi care vă vor reproşa că nu aveţi teză de curs la ecologie, ca şi Corinei Fusu.

Valeriu Munteanu: „Şi nu am nicio problemă în acest sens. Pentru că, spunea şi domnul Streleţ la prezentarea mea la minister, am mâncat mai multe puduri de sare în Parlament în ultimii şase ani. Şi eu vreau să vă zic că a fost oportunitatea ca să vin în guvern acum şase ani sau acum patru ani, sau acum trei ani, dar mă bucur că merg abia acum, după experienţa parlamentară pe care o am, după experienţa pe care o am în administraţia publică locală, am fost şi primar, şi ştiu foarte exact cum trebuie să meargă lucrurile sau cum trebuie să acţioneze, astfel încât să faci schimbare. În momentul în care ştii să citeşti legea, totul este lege sau lipsa acesteia, sunt reglementări şi lipsa acestora, sunt interpretări, în momentul în care tu eşti un foarte bun biolog sau un foarte bun chimist, dar armata de jurişti din jurul tău, de la toate subdiviziunile va veni şi va spune poveşti de-ale lui Ion Creangă şi te va influenţa, iar tu nu vei avea capacitatea, tu vei şti foarte exact formula chimică, dar nu vei şti foarte exact care este aplicabilitatea legii, care este experienţa europeană, cum merge şi cum nu merge. Am trăit aceasta în primele trei zile de lucru, s-a încercat să fiu manipulat pe diferite chestiuni de oamenii din jur, de oamenii care existau în minister. I-am convocat şi le-am mai spus încă o dată: „Este ultima oară când tolerez aceste lucruri”. Personal, voi citi legea, nu trebuie să mi-o interpreteze, nu trebuie să mi-o povestească. Pentru că, dacă era situația atât de bună, lucrurile se mişcau altfel. Concluzia cea mai directă care este la vedere şi pe care nu poate să o ascundă nimeni este faptul că Ministerul Mediului, din păcate, în ultimii şase ani, a fost unul dintre cei mai proşti donatori de acte legislative către Parlament şi, respectiv, de acte normative, hotărâri către guvern. De aceea, pentru că au existat oameni care au avut o frică cronică de Parlament, este unicul domeniu unde strategia de mediu nu a fost adoptată prin legea Parlamentului, ci doar prin hotărâre de guvern pentru anumite chiţibuşuri, că cineva nu se împăca, că cineva avea o frică de Violeta Ivanov sau altceva. Nu există în Parlamentul Republicii Moldova oameni care nu pot să înţeleagă imperativele acestui domeniu sau ale altui domeniu.”

Europa Liberă: S-a făcut intenţionat, ca să se lase porţi deschise?

Valeriu Munteanu: „Cu siguranţă. Inclusiv din opoziţie. Există poate 10-20 de oameni în Parlamentul Republicii Moldova care primesc soldă de la Federaţia Rusă şi le e în cot lor de ce se întâmplă în Republica Moldova. În rest, oamenii înţeleg. Exemplul cel mai elocvent este resubordonarea Moldsilva, exerciţiu pe care l-am făcut în două zile în Parlament.”

Europa Liberă: Adică readucerea la Ministerul Ecologiei.

Valeriu Munteanu: „Aducerea. În toate ţările europene, vreau să fie foarte clar, în toate ţările europene, fără excepţie, inclusiv în România, în România denumirea instituției este Ministerul Mediului, Pădurilor şi Apelor, în Republica Moldova erau toate dimensiunile, în afară de păduri.”

Europa Liberă: De ce?

Valeriu Munteanu: „Pentru că existau interese foarte mari pentru a nu privi acest domeniu forestier şi acest domeniu ca mediu, ca protecţie a mediului, ci ca un domeniu economic. Există un document, puteţi să-l deschideţi foarte uşor, documentul pe care l-au prezentat partenerii europeni în prima zi de activitate a guvernului Gaburici, în care sunt nişte recomandări ce trebuie să facem, astfel încât să fim credibili să putem accesa în continuare instrumente financiare pe care vrem să le accesăm. Şi la domeniul forestier e scris în felul următor: „expertiză europeană” şi nimeni nu neagă acest lucru, că Moldsilva raportează în tot anul tăieri de 400 de mii de metri cubi de lemn, iar consumul efectiv în Republica Moldova este de un milion 100 de mii, document scris, semnat, conştientizat şi toată lumea înţelege. Respectiv, se taie 400.000 mii, se fură alte 700.000. Toată lumea ştie.”

Europa Liberă: Cine le fură?

Valeriu Munteanu: „Le fură sistemul – de la pădurar până la clasa politică, care a acoperit acest lucru şi care a permis ca să existe statu-quo-ul acesta. Şi noi ne ambiţionăm şi, vreau să spun, în cadrul alianţei nimeni nu a negat necesitatea.”

Europa Liberă: Deci, o „Bancă de Economii” avem în pădure, care funcţionează de ani de zile?

Valeriu Munteanu: „Da, o „Bancă de Economii” există în pădure şi acest lucru este foarte dăunător.”

XS
SM
MD
LG