Câteva organizații neguvernamentale care muncesc de mulți ani să îmbunătățească viața copiilor cu autism și familiilor lor au lansat astăzi un proiect comun pentru a îndrepta atenția autorităților spre nevoile acestor copii. Printre primele activități planificate este identificarea lor și crearea unor centre de asistență în regiunile unde există cea mai mare cerere.
Înainte de a fixa un itinerar pentru promovarea integrării sociale a persoanelor diagnosticate cu autism, ONG-iștii specializați în acest domeniu au mers în republică cu un șir de chestionare. Din cei 100 de respondenți, mai mult de jumătate au spus că nu au auzit de autism, maladie pe care medicii o numesc simplu, o tulburare a creierului care afectează abilitățile copilului de a comunica cu cei din jur. Datele cu care operează Ministerul sănătății arată că în Republica Moldova ar fi 154 de persoane diagnosticate cu autism.
O cifră, departe de realitate, spune directoarea Asociației „SOS Autism”, Aliona Dumitraș, întrucât numărul se referă la Municipiul Chișinău. În restul țării, medicii nu duc evidența cazurilor înregistrate:
„Practic nu există statistici oficiale ce ar estima corect la noi în țară incidența autismului. Acești copii sunt practic invizibili pentru statul Republicii Moldova. Nu este nici un centru de stat care ar oferi aceste servicii. Nu sunt diagnosticați la timp din lipsa testelor, nu beneficiază de o terapie care este dovedită științific, cum ar fi terapia ABA. Pentru ei aceasta nu este un moft, este o necesitate.”
Copii diagnosticați cu autism nu se văd în statistici și pentru că părinții evită să recunoască oficial că odraslele lor suferă de această maladie. Majoritatea reacționează într-un mod neobișnuit la sunete, pot avea tulburări de limbaj, repetă cuvinte anume sau nu vorbesc deloc şi evită contactul vizual. Fizic, aproape toți copiii cu autism nu sunt diferiți de ceilalți. Totuși, deseori părinții se tem de stigmatizare, remarcă experții.
Olga Guzun este mama unui băiat de cinci ani, cu autism. Ea spune că cea mai grea etapă a fost cea de înțelegere a maladiei, mai ales că și medicii evitau să pună un diagnostic precis:
„Cam un an și jumătate noi am mers până am ajuns să ne spună cineva în sfârșit ce-i cu copilul nostru. Am mers la mai mulți și toți spuneau că puținele cuvinte pe care le pronunță copilul meu, el le pronunță corect și nu este nevoie de o intervenție logopedică, ar trebui să mergem la un psiholog. Am început să căutăm psihologi, paralel am mers la neurologi, mai căutam și pe cineva care ar face niște ore individuale acasă, dar după prima consultație toți cei la care apelam spuneam că nu vor să se ocupe cu el, renunțau la noi, spuneau că el este prea deștept și ei nu au să facă față.”
Din propria experiență, Olga Guzun spune că acești copii au mare nevoie de atenție și sugestii, cum să facă situațiilor din mediul înconjurător, cum să se apropie de ceilalți astfel încât să fie înțeleși corect. În egală măsură, de ghidare au nevoie și părinții, iată de ce specialiștii regretă lipsa unor centre cu programe de reabilitare și asistență specializată.
După nevoia medicilor care să îndrume părinții, mai ales în afara Chișinăului, vine momentul când copiii trebuie să meargă la grădiniță și școală, unde iarăși, nu sunt cadre pregătite, spune Ala Pânzari, director de proiect:
„Există și necesitatea de literatură pentru acești copii, suport educațional, suport în imagini. Profesorii și educatorii nu au instruire practică, din exterior, și apoi, mai trebuie o metodică colectivă în care să îmbini și copiii tipici și pe cel atipic care este în această clasă. Acești copii nu au nevoie de medicamente, ci de logopezi, specialiști care să le ajute acestor copii și ei să fie prezenți, pentru a putea să le ofere acest ajutor.”
ONG-urile de profil, care au lansat azi un semnat de alertă, despre nevoia includerii copiilor diagnosticați cu autism în statistici, își propun să elaboreze o Strategie Națională de integrare a persoanelor cu autism. Singurul centru care le poate oferi asistență specializată se află acum la Chișinău, astfel încât distanța și costurile mari îi țin departe pe mulți copii de asistența necesară.
