Linkuri accesibilitate

Presa din România despre Marşul Unirii


Cum au fost primiți tinerii moldoveni veniți la București să-i ceară președintelui Iohannis unirea Republicii Moldova cu România relatează, între alții, gandul.info. Publicația trece în revistă traseul delegației, reacția românilor pe parcursul drumului și, în final, reacția oficialilor români. La trecerea Prutului, basarabenii au fost întâmpinați de mii de români din județele Botoşani, Vaslui, Iaşi, Alba şi Harghita, care au avut la dispoziție gratuit autobuze angajate de Platforma Acțiunea 2012. La București, oprirea din Piața Universității s-a soldat însă cu o amendă de 10.000 de lei încasată de Platforma Acțiunea 2012 pentru nerespectarea amplasamentului manifestației. Ea fusese anunțată pentru perimetrul de lângă statui, dar a avut de fapt loc în fața Teatrului Național. Și-au făcut apariția la fața locului chiar și doi lideri politici, președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, și președintele Partidului Național Creștin-Democrat, Aurelian Pavelescu. ”Prezenţa acestora i-a iritat pe cei veniţi la marşul unirii”, se arată în articol.

România liberă scrie pe același subiect remarcând că ideea unirii a mai făcut un pas important odată cu coagularea asociațiilor civice din Republica Moldova și România în cadrul Platformei Acțiunea 2012. Recent, 22 de organizații unioniste din Republica Moldova au format Bocul Unității Naționale, iar faptul că delegația ajunsă la Cotroceni a cerut implicarea instituțională a României în proiectul unionist ar dovedi o abordare mult mai pragmatică decât până acum. ”Noua generație de unioniști, tineri de 20-25 de ani, pare azi mult mai decisă în atingerea acestui obiectiv”, este concluzia lui Dan Gheorghe, care semnează în România liberă.

S-a anunțat deja pe agențiile de știri că delegația basarabeană nu a fost primită la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis, ci de doi consilieri ai săi. Ziua news notează că locul întâlnirii a fost, parcă în mod ironic, Sala Unirii, însă oaspeții nu ar fi fost nici măcar poftiți să stea pe scaune. Tot aici, în Ziua news, se consideră că motivul sub care președintele român nu i-a primit pe participanții la marșul unirii n-ar sta în picioare. Ieri, Klaus Iohannis a zburat către Madrid, dar la ora întâlnirii de la Cotroceni s-ar fi aflat încă la Sibiu.

Presa de la București este însă capturată de subiectul retragerii lui Victor Ponta de la conducerea Partidului Social-Democrat. Fruntașii propriului partid (Ion Iliescu însuși) s-au arătat nemulțumiți că Ponta nu a informat mai întâi PSD și apoi pe toată lumea, prin facebook, unde a scris: ”Pentru a nu lăsa ca aceasta situație sa afecteze PSD (este vorba de dosarul penal în care premierul este cercetat de Direcția Națională Anticurpție), vă aduc la cunoștință decizia mea de nu mai ocupa nicio funcție de conducere în partid până la momentul în care îmi voi demonstra nevinovăția față de acuzațiile aduse ".” Foarte corect rationamentul. Dar o separare de problemele penale ale liderului său, adică ceea ce merită partidul, nu merita și Guvernul României?”, scrie Ioana Ene pe site-ul ziare.com. Pe parcursul zilei, una dintre ipotezele jurnalistei s-a adeverit: premierul a fost inculpat oficial în dosarul de corupție al fostului ministru Dan Șova, iar averea i-a fost pusă sub sechestru.

XS
SM
MD
LG