Linkuri accesibilitate

Vladislav Gribincea: „Când UE nu va mai da această finanțare pentru justiție cel puțin există un risc foarte mare ca autoritățile să renunțe la reformă”


Interviu cu directorul Centrului de Resurse Juridice. de la Chișinău.

La aproape o lună după ce Banca Mondială a oprit finanțarea pentru Republica Moldova, și Uniunea Europeană a anunţat prin intermediul şefului Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, că a făcut același lucru. Pentru anul curent Republica Moldova ar fi trebuit să beneficieze de la UE de 47 de milioane şi jumătate de Euro. Parte importantă din ei erau destinaţi continuării reformelor în domeniul justiţiei. Vor continua, însă, aceste reforme şi fără bani? O convorbire pe această temă cu juristul Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice.

Europa Liberă: Aşadar, dl Gribincea sistare şi a asistenţei financiare a Uniunii Europene pentru Republica Moldova, planificată pentru anul 2015. UE nu mai doreşte să ofere cele 47,5 milioane de euro potrivit guvernării sau (40,7 milioane de euro – potrivit altor surse, inclusiv a opoziției) deci, nu mai dorește să ofere acești baci unui stat fără guvern, fără un acord cu FMI şi care­şi arată neputinţa sau nedorinţa de a remedia situaţia din sistemul bancar. Parte importantă a acestor bani ar fi trebuit să fie folosiţi pentru reforma în sectorul justiţiei ­ 12,75 milioane de euro. Ce înseamnă acest lucru pentru procesele începute cel puţin de îmbunătăţire a stării de lucruri în justiţie?

Vladislav Gribincea: „Reformele costă, iar o parte din aceste costuri urmau a fi acoperite din asistență externă. Se pare că aceste costuri nu vor mai fi acoperite de acolo, iar dacă reformele nu vor fi făcute banii vor fi pierduți, adică nu va fi vorba de o înghețare, ci de o pierdere definitivă a sumelor.”

Europa Liberă: Pe ce ar fi urmat să fie cheltuiţi banii, punctual, dacă ne-ați putea spune şi ce se va întâmpla în acest caz cu intenţiile?

Vladislav Gribincea: „Spre exemplu în reforma justiției Republica Moldova și Uniunea Europeană a semnat un Acord în care sunt scrise condițiile detaliate pentru care vor fi cheltuiți acei 60 milioane de euro care trebuiau acordați, iar anul acesta trebuiau să fie primiți de la Uniunea Europeană 15 milioane. Dacă mai puțin, un anumit număr, adică dacă spunem 30%-40% a acțiunilor sunt realizate atunci Republica Moldova nu primește nimic, dacă sunt realizate 100% va primi 100%, dacă 70% din activități vor fi realizate atunci 50% din sume vor fi primite. Dar aceste sume se acordă doar după ce au loc cheltuielile bugetare, activitățile sunt implementate și doar ca o formă de compensare banii aceștia vin la buget, activitățile oricum trebuie realizate. Pentru ce se cheltuie acești bani? Acești bani primiți de la Uniunea Europeană deja ulterior pleacă direct în buget și Ministerul Finanțelor singur decide unde se duc acești bani, dar în mod normal ei ar trebuie să se ducă pentru reforma justiției. În ceea ce privește reforma justiției cele mai costisitoare activități țin de optimizarea hărții judecătorești, țin de salarii și pensii a judecătorilor și celălalt personal, țin de reutilarea instanțelor.”

Europa Liberă: Este dl Gribincea în văzul tuturora rezistenţa – unii i­ar spune de castă – în faţa reformelor din domeniu. Se fac auzite critici că s­au făcut paşi doar pentru binele, salarial şi de altă natură, al magistraţilor. Există şi persoane care s­ar bucura de această stopare a finanţării: după principiul „dacă banul nu e, nimic nu e în justiție”?

Vladislav Gribincea: „Probabil trebuie să ne întoarcem înapoi și să discutăm de ce, de fapt, Uniunea Europeană ne susține? Uniunea Europeană ne susține financiar pentru implementarea reformelor care costă și pentru care nu prea există bani în buget. Când Uniunea Europeană nu va mai da această finanțare pentru justiție cel puțin, atunci există un risc foarte mare ca autoritățile să renunțe la reformă. Probabil ar exista oameni care s-ar bucura de asta deși eu sper că mulți cei din sistem ar dori reforme. Deși sunt sigur că există și de ceilalți.”

Europa Liberă: Anterior, câte resurse şi pentru ce au fost oferite de donatori pentru reducerea la normalitate a stării de lucruri din domeniul justiţiei?

Vladislav Gribincea: „În ceea ce privește justiția resurse financiare au fost primite doar de la Uniunea Europeană. Fiindcă Uniunea Europeană a acordat prima tranșă în anul 2013 în valoare 15 milioane de euro, în anul 2014 au fost acordați 13,2 milioane de euro nu doar 15 cât erau promiși, 1,8 milioane fiind pierduți în principal datorită tergiversării reformării Procuraturii. În anul 2015 urma să fie plătită o altă tranșă de 15 milioane de euro, iar la sfârșitul anului 2016 ultima tranșă de 15 milioane, adică putem spune că până acum Republica Moldova a pierdut 1,8 milioane din cele treizeci care trebuiau primite. Există un risc foarte mare ca acum vor pierdute mai multe din cauza că nu au fost realizate reforme care trebuiau realizate.”

Europa Liberă: Poate o întrebare naivă dl Gribincea: atunci când banii vin, din exterior, cine este direct responsabil de bunul lor efect în sectorul justiţiei, de exemplu, cine este responsabil iată vorbim de ratarea sau de pierderea unor sume importante de bani? Cel puțin în ceea ce mă privește nu am văzut niciodată vreo sancțiune sau vreo umbră, vreo brumă de critică la adresa vreunui demnitar sau funcționar care se face responsabil de pierderea acestor bani?

Vladislav Gribincea: „Eu nu cred că există un singur om responsabil cred că este vorba de o trenare la nivel de sistem a reformelor și atunci cred că cei ce conduc ei însăși trebuie să-și asume responsabilitatea. Iar în ceea ce privește cheltuirea banilor aici e o altă chestiune. Noi nu avem nicio siguranță că toți cei 60 milioane de euro promiși de Uniunea Europeană, de exemplu, care pleacă în buget sunt cu adevărat cheltuiți exact pentru reforma justiției. Acel Acord încheiat cu Uniunea Europeană spune că pentru aceste activități veți primi acești bani, însă aceste activități pot costa mai mult de 60 milioane sau mai puțin de 60 milioane și nimeni nu verifică acest lucru. Nu este exclus că unele reforme vor costa mai puțin de 60 milioane, iar Ministerul Finanțelor va aloca aceste sume pentru alte scopuri. Și aici avem o altă problemă, anume din acest motiv Uniunea Europeană a impus ca o condiție suplimentară semnarea Acordului cu FMI pentru stabilitatea macro-financiară, deoarece altfel nu exista nicio garanție că banii acordați de Uniunea Europeană pentru reforma justiției nu vor fi cheltuiți pentru pensii.”

Europa Liberă: Personal ce garanții aveți că s-ar putea continua reformele și fără finanțarea Uniunii Europene?

Vladislav Gribincea: „Eu sunt destul de sceptic că reformele vor continua, până acum merseră cu finanțarea Uniunii Europene, dar fără finanțare mă tem că va fi și mai prost.”

Europa Liberă: E o constatare surprinzătoare cel puțin faptul că banii destinați reformei convențional sau direct destinați reformei justiției ar putea fi la îndemâna ministrului finanțelor, de exemplu, și să fie distribuiți pentru a acoperi fel de fel de alte găuri din societatea noastră. Cum este posibil așa ceva? Doar acordul cu FMI ar putea garanta cheltuirea banilor respectivi pentru destinație?

Vladislav Gribincea: „Așa a fost Acordul semnat cu Uniunea Europeană în sensul că Guvernul mai întâi implementează reforma pe bani proprii, iar ulterior Uniunea Europeană restituie tranșa și odată banii restituiți de Uniunea Europeană ajung la Ministerul Finanțelor, Ministerul Finanțelor are discreție totală a cheltuirii acestor bani primiți. Nu au existat limitări sau verificări minuțioase până acum, acum sunt cheltuiți 15 milioane de euro de către Ministerul Finanțelor.”

Europa Liberă: Cine judecă reformele în domeniul justiției, altfel spus, ce garanții au existat și mai există pentru mimarea reformelor sau substituirea acestora reale cu unele ce reflectă, de fapt, interese de grup, de castă?

Vladislav Gribincea: „Impresia mea este că până acum nu a fost făcută o evaluare a modului cum au fost cheltuiți acești bani primiți de la Uniunea Europeană. Am impresia că majoritatea din acele sume s-au dus pentru creșterea salariilor judecătorilor.”

XS
SM
MD
LG