Linkuri accesibilitate

Cum văd moldovenii criza greacă


Atena, 30 iunie 2015.
Atena, 30 iunie 2015.

Opinii culese la Piaţa Centrală din Chişinău și un dialog cu sociologul Ion Jigău, directorul CBS-Axa.

„Eu aş spune în felul următor: dreptate are poporul grec, i-a fost bine şi acum nu-i rău”.

Europa Liberă: Adică ei şi-au făcut dreptate într-un fel? Poate poporul să se pronunțe pe asemenea chestiuni să strângă sau nu cureaua?

„Poporul dacă-i înțelegător, pricepe socoteala economică, poate să spună singur: „Mai răbdăm un an de zile, olecuță centura o strângem, mai răbdăm, în schimb pe urmă o să fie bine”.

Europa Liberă: Dar a ales altfel?

„De-atâta că lor le-o fost prea bine”.

„Eu înţeleg că ei în ultimul timp au luat multe credite şi nu au plătit. Tineretul se ocupă mai mult cu turismul, dar e ţară agrară şi trebuie de lucrat, iar tineretul nu prea vrea să lucreze. Aşa cum e şi la noi în Moldova. Eu iaca am 62 de ani, sunt la pensie, dar copiii nu prea vor să lucreze, stau mai mult pe burse, pe seama părinților, buneilor, dar ar trebui să răsuflece mânicile şi să lucreze”.

„E şi normal că trebuie să întoarcă datoriile înapoi şi să nu mai scoată de la oameni din salarii”.

Europa Liberă: Pe o ţară care are datorii cine trebuie s-o ajute?

„Oamenii de rând să rădice întrebarea, cine o să decidă alţii?”

„Cei care au ieșit la grevă ar trebui să continue mai departe, pentru că altfel nu va fi niciun rezultat. Dacă o să tacă, să aștepte, cum fac moldovenii, la sigur nu ajunge, dar aşa o să-şi scoată dreptatea. Din păcate, noi vorbim, dar nu trecem la fapte, adică nu suntem o ţară unită”.

„Le-o dat bani trebuie să-i întoarcă înapoi. Dar ei vor în Rusia, cred că”.

Europa Liberă: Credeţi că în cazul acesta politicienii au manipulat oamenii?

„Da. Alexis Tsipras asta el a făcut tot, a impus oamenii să voteze contra Europei, să se alieze la Rusia. Iată ce a făcut el. Să nu le mai dea bani, să vedem ce o să facă ei”.

„Taman ca la noi cu miliardul, aşa şi acolo”.

Europa Liberă: Iată acolo poporul crede în politicienii lor şi îi tot votează, acum la referendum tot i-au susţinut.

„Ei dacă îi cred, lasă să creadă, până o să rămână în izmene”.

„Eu locuiesc în Portugalia şi eu ştiu că portughezii au trecut prin asta şi până la urmă tot poporul au întors banii. A fost o parte din oameni nemulțumiți, altă parte era de acord, până la urmă s-au returnat şi datoriile, aşa-zisa troică a scos tot ce a vrut. Sunt soluții, dar e mai uşor să dai la spatele poporului şi să se răsplătească poporul pentru toate. Tu muncești mai mult pentru țările bogate care au conceput zona euro, Germania, Franţa, etc. Ele te manipulează”.

Europa Liberă: Cum credeţi grecii care au spus „nu” la referendum au dreptate?

„Au dreptate. Poporul ca întotdeauna are dreptate, dar oricum până la urmă suferă”.

„I-au alintat Europa oleacă, aşa socot eu. Trebuie să se apuce de lucru şi să întoarcă datoriile, fiindcă dacă îţi dau bani, îţi dau bani, crezi că aşa o să fie întotdeauna şi nu lucrezi”.

Europa Liberă: Credeți că criza aceasta poate să oprească şi din elanul cetățenilor moldoveni de a ajunge în Uniunea Europeană?

„Dacă o să gândească permanent că Europa o să-i ajute, înseamnă că tot o să ajungem şi noi la aşa ceva”.

„Nu cred, din contră, noi putem să fim în privința asta mai progresiști”.

„Da, tare, toţi cred că în Europa acolo îi zahăr. Eu n-aş spune că nu-i zahăr. Dacă ai să muncești, o să ai, n-ai să muncește, n-ai să ai, ori că o să fii tu în Europa, ori că o să fii cu Rusia”.

Europa Liberă: Pentru moldoveni asta-i o lecţie?

„Da, asta e chiar e important pentru Moldova. Dacă o să mergem tot aşa cum mergem – nu-s alege prezidentul - , tot aşa o să ajungem, deputaţii noştri înspre asta şi merg”.

Europa Liberă: În Republica Moldova oamenii sunt la fel de creduli ca în Grecia?

„Poate şi mai rău. Acolo ies toţi repede la proteste, cer una, alta, dau jos guvernul, dar la noi lumea e altel. Cum e conducerea, aşa şi oamenii”.

-------------------------------

Sociologul Ion Jigău, directorul CBS-Axa

„Trebuie de înțeles că tot ce se întâmplă în UE, având în vedere crizele de imagine şi problemele prin care trece, influențează opinia cetățenilor noștri, dar, în primul rând, atitudinea față de UE la noi este dictată de mai mulți factori. Unul dintre aceştia este totuşi dezamăgirea faţă de clasa politică de la noi, care a propagat, a exploatat ideea apropierii de UE, pe de o parte, şi faptul că noi avem probleme interne de tot soiul, nu vi le mai enumăr că sunt foarte multe, de la ineficiența guvernării, corupție, sărăcie ş.a., şi să nu uităm că există totuşi factorul rus. Nu spun aicea numaidecât influența televiziunilor rusești. În primul rând, forte mulți cetăţeni de-ai noştri, totuşi peste jumătate din cetăţenii care merg la lucru peste hotare sunt în Rusia. Păi şi să nu uităm că în Rusia ei nu merg în regiunile depresive, care sunt şi acolo de ajuns, ei merg în regiunile prospere unde sunt bani, unde sunt investiţii. Ei merg în Moscova, Sankt Petersburg, în regiunea Krasnodar-Soci, de exemplu, unde au fost mulţi bani, câştiguri mari. Ei acolo lucrează. Ei văd că acolo este un nivel de trai mult mai înalt ca la noi. Ei contactează cu oamenii de acolo şi ei vin des acasă.”

Europa Liberă: Mulţi dintre oamenii cu care am stat de vorbă astăzi pe străzile din Chişinău au invocat sărăcia, pensiile şi salarii mici sau devalizarea băncilor. Înțelegem că pe fiecare îl preocupă lucruri care-l vizează direct. Chiar dacă îi întrebi de Grecia, ei o să-ţi spună ce se întâmplă acasă.

„Păi, în primul rând, problemele noastre interne îi deranjează cel mai mult. Deși se afirmă că noi avem o creștere economică, şi am avut-o până în anul acesta, oamenii încă nu au simțit acest lucru în buzunarele proprii. Pe urmă, tot ce s-a întâmplat în sistemul bancar, faptul că nu sunt protejate nici economiile oamenilor din bănci, şi aşa încrederea în instituțiile statului este extrem de joasă, iar pe deasupra acum se întâmplă această criză în sistemul bancar care lovește în foarte multă lume. Nu uităm că Banca de Economii este banca în care majoritatea cetățenilor îşi ţin economiile, are foarte multe filiale prin toate raioanele, deci afectează un număr mare de oameni”.

Europa Liberă: De asemenea, mulţi au invocat, într-un fel, nedreptatea pe care o suportă poporul oropsit, indiferent de naţiune, ţară, etc. La părerea dumneavoastră, ce denotă acest lucru?

„Vedeţi că noi totuși am ieșit dintr-un sistem socialist, unde statul era paternalist, unde statului avea grijă în ghilimele de cetăţeni. Acum statul s-a distanțat de această grijă, iar noi trebuie să ne deprindem cu faptul că fiecare este creatorul bunăstării şi fericirii proprii. Noi trebuie să mizăm pe noi înșine, pe când noi nu suntem deprinși astfel. Da, bineînţeles, statul trebuie să ajute, dar destul de selectiv, pe cei care sunt foarte vulnerabili: copiii orfani, bătrânii singuratici, bolnavii cu boli grele, tinerii care, poate, trebuie să-şi facă un drum în viață. Noi nu suntem deprinși să mizăm numai pe puterile proprii. Această mentalitate oricum este încă vie şi va fi mult timp vie”.

Europa Liberă: O concluzie, în general oamenii se informează despre ce se întâmplă în interiorul UE sau e prea departe?

„Distanţa este mare din simplul motiv că nimeni nu privește, sau cel puţin cei care privesc tot felul de talk-show-uri şi analize economice şi politice mai profunde nu sunt atât de mulţi şi deseori ei fierb în sucul propriu, adică fac schimb de opinii numai între ei. Marea majoritate a cetăţenilor în timpul acesta se uită la seriale sau defective şi nu prea se interesează de asta. Dar oricum pe undeva mai aud câte ceva. Fiind predispuși să accepte niște chestii, le acceptă destul de uşor”.

Previous Next

XS
SM
MD
LG