Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Nicolae Timofti se întâlnește la Suceava cu Klaus Iohannis, la Moscova continuă summitul BRICS, la ONU se discută rezoluția referitoare la masacrul de la Srebrenița.

La încheierea turneului prin țările prticipante la negocierile în formatul 5+2, reprezentantului special al OSCE, ambasadorul Radojko Bogojevic ține o conferință de presă la biroul OSCE din Tiraspol. Ultima etapă a turneului a fost resiunea transnistriană, unde a discutat cu liderul regiunii Evghenii Şevciuk şi cu negociatorul şef al Tiraspolului, Nina Ştanski.

Comisia parlamentară care se ocupă de proiectele de legi ce ar trebui să sprijine agricultura își continua lucrările sud președinția speakerului Parlamentului Andrian Candu. Asociațile agricultorilor amenință cu reluarea protestelor dacă nu se găsește o soluție până la sfîrșitul lunii.

Judecătoria Centru examinează constația Partidului Socialiștilor privind validarea alegerilor primarului general al municipiului Chişinău, iar preşedintele Nicolae Timofti se întâlnește la Suceava cu omologul său român, Klaus Iohannis.

Scena internațională este dominată și agitată de problema Greciei, care a votat duminică împotriva măsurilor de austeritate. Un vot de principiu, care va fi discutat astăzi la un summit al țărilor din zona euro.

În Grecia, băncile ar trebui să se deschidă iar bursa să-și reia activitatea.

Iar moneda europeană continuă să scadă în fața dolarului.

La Moscova continuă summitul economiilor în ascendență din grupul BRICS: Brazilia, Rusia, India, Chia și Africa de Sud.

Iar Consiliul de Securitate ONU urmează să discute proiectul britanic de rezoluție care ar urma să marcheze 20 de ani de la masacrul de la Srebrenița. Proiect în care uciderea a 8.000 de bărbați și băieți musulmani din Bosnia este calificată de „act de genocid”. Crima a fost comisă de milițiile sârbilor din Bosnia dar Serbia a cerut Rusiei să se opună prin veto acestui proiect.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG