Linkuri accesibilitate

Mircea CĂRTĂRESCU. Fata de la marginea vieţii


Din orfevru, Mircea Cărtărescu devine ceasornicar elveţian asamblând un mecanism pe cât de sofisticat, pe atât de funcţional.

Scriitor vizionar în pânzele de largă respiraţie, Mircea Cărtărescu – acum nu doar l’enfant prodige al literelor române, ci şi brandul literar de ţară în cursa pentru Nobel – este şi un iscusit orfevru pe spaţii restrânse, după cum stă mărturie Fata de la marginea vieţii, Humanitas, 2014. Subintitulată Povestiri alese, cartea conţine 23 de proze, absoluta majoritatea apărute în volume (Nostalgia, 1993; Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, 2003; De ce iubim femeile, 2004; Frumoasele străine, 2010; Ochiul căpriu al dragostei noastre, 2012; şi Enciclopedia zmeilor, 2005), inedită fiind doar piesa ce dă titlul antologiei. O mică bijuterie ieşită din atelierul de şlefuitor de lentile/ din laboratorul de alchimist al autorului nostru.

„Odată într-un ţinut atât de îndepărtat încât nu puteai ajunge acolo decât legând zece vieţi una de alta… trăia o fată ce avea în pântec un mecanism de ceas. Nu era nimic deosebit în asta: toţi locuitorii acelui ţinut îndepărtat aveau în pântece mecanisme de ceas, altfel cum s-ar fi putut mişca?” Peste alte câte rânduri aflăm că „de fapt, toţi locuitorii acelei mici lumi erau eroi de povestire. Fiecare dintre ei era ales de câte un scriitor dintr-un ţinut îndepărtat ca erou principal, aceasta era (…) adaptarea lor pentru supravieţuire…” Pe acest fundal „mai singură şi mai izolată ca niciodată” printre ai săi, „fata simţi că sosise timpul să-şi găsească şi ea scriitorul: avea să fie un biet autor dintr-o lume prizărită, pe care oricum n-avea să-l citească şi să-l iubească nimeni”. Şi abia atunci îşi face apariţia autorul, bineînţeles „sărac, fără har şi necunoscut”. Nu voi strivi corola de minuni a lumii de basm, povestind mai departe; voi spune doar că, din orfevru, Mircea Cărtărescu devine ceasornicar elveţian asamblând un mecanism pe cât de sofisticat, pe atât de funcţional.

Arcimboldo îşi dă întâlnire cu Leonardo da Vinci în universul său fascinant, iar celebra replică a lui Flaubert („Madame Bovary c’est moi”) se traduce în practică uite-aşa: „Chiar în clipa asta rotiţele dinţate, pinioanele, balanţierele, rubinele minuscule, inversoarele şi toate celelalte piese mărunte ale mecanismului meu de ceasornic îmi ticăie şi-mi clincheteşte în pântec. (…) Nu eu o scriu [Fata de la marginea vieţii], mecanismul de ceas mi-o dictează…”

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG