Linkuri accesibilitate

Din nou despre lipsa de profesori din R.Moldova


Tot mai mulți manageri școlari din înțeleg că pe lângă salariu, trebuie să le ofere tinerilor profesori condiții moderne de lucru

Cu puțin peste două luni înainte de începutul noului an școlar, autoritățile din educație încearcă să estimeze cât de mare poate rămâne deficitul de cadre didactice, un deficit care se perpetuează de la an la an în ciuda faptului că sistemul de învățământ produce de trei ori mai mulți tineri pedagogi decât necesitățile.

Până acum au primit repartiție, adică s-au arătat interesați să înceapă la modul practic cariera didactică, peste 500 de tineri cu studii pedagogice. Mai rămân însă vacante aproape jumătate din locurile disponibile la finele anului academic. Ministrul adjunct al educației, Liliana Nicolăescu-Onofrei, speră că până la sfârșitul luni august să ajungă în școli cât mai mulți absolvenți, mai ales că în acest an au terminat o facultate cu profil pedagogic circa 2500 de tineri, plus alți 580 de au absolvit un colegiu.

„În continuare este o situație problematică la disciplina matematică în raioanele Anenii Noi, Cimișlia, Leova; matematică, informatică, fizică în raioanele Cahul, Hâncești, Teleneşti, Ungheni și în UTA Găgăuzia. În municipiul Chișinău, bineînțeles că la disciplinele școlare situația este mai bună, dar la pedagogia preșcolară, la educația timpurie, deci în grădinițe, din nou sunt multe posturi vacante, și la pedagogia învățământului primar, deci avem învățători de clasele primare și cele mai multe posturi vacante sunt în Anenii Noi și Ialoveni”.

Liliana Nicolăescu-Onofrei a spus specialiștii de la minister lucrează la mai multe acte normative de natură să atragă tinerii cu vocație în sistem, precum și la politici care să sprijine cadrele didactice. Printre acestea este un proiect de hotărâre de guvern prin care să fie extinse înlesnirile pentru profesorii debutanți. De exemplu, să primească acel ajutor de 30.000 de lei în primii trei ani de carieră nu doar tinerii care aleg să meargă într-o școală din sat, dar şi cei care optează pentru o instituție din centrele raionale.

În ciuda faptului că majoritatea managerilor școlari spun că mulți dintre tineri nu rămân decât un an-doi în sistem, cât să ia acel sprijin financiar, invocând, de regulă, salariul deloc motivant, Liliana Nicolăescu-Onofrei declară că înainte de a vorbi despre un sistem de salarizare bazat pe performanțe, așa cum s-a promis anterior, trebuie stabilite standardele profesionale și sistemul de evaluare. Potrivit ministrului adjunct al Educației, cele două documente urmează a fi finalizate în scurt timp.

„După standarde, este nevoie de partea de evaluare. Sistemul de evaluare a cadrelor didactice și a cadrelor manageriale, așa cum îl vedem noi, trebuie să fie unul care să stimuleze creșterea profesională, să sprijine profesorul în atingerea performanței și, în momentul în care vom finaliza aceste instrumente, vom putea să structurăm și un proiect al sistemului de salarizare bazat pe performanta”.

Liliana Nicolăescu-Onofrei mai spune că atragerea tinerilor în școlile din mediul rural sau din orășele este o problemă complexă, care trebuie să preocupe și autoritățile publice locale, dar și managerii școlari, care pot gândi diverse proiecte. Prea puțini directori de școli ar susține însă această poziție.

Directoarea Liceului Universum din Sărata Galbenă, raionul Hâncești, Anastasia Pascari, nu a așteptat ca ministerul să trimită absolvenți în școala pe care o conduce ea, ci s-a dus din proprie inițiativă la universitățile pedagogice să-i convingă pe tineri să ia ore la liceul pe care îl conduce. Asta s-a întâmplat acum opt-zece ani, când tinerii dascăli, spune ea, lăsau totul baltă și plecau pe un cap la muncă peste hotare. Astăzi nu știe ce înseamnă deficit de cadre didactice și spune că vârsta medie a colectivului profesoral este circa de 35 de ani.

Am întrebat-o pe Anastasia Pascari ce metode a folosit.

„Îi convingeam, le spuneam despre instituția noastră, despre realizările pe care le avem, despre localitatea noastră. Într-un an am adus de la universitate cinci tineri. Aveam o casă unde ne-am înțeles cu proprietarul care nu locuiește în sat pe toți i-am cazat în casa aceea. Acum ei și-au găsit loc de trai, unii s-au căsătorit, alții au plecat și deja în casa aceea a rămas o familie”.

Anastasia Pascari de la Sărata Galbenă, raionul Hâncești, nu este o excepție. Tot mai mulți manageri școlari din țară înțeleg că pe lângă salariu, trebuie să le ofere tinerilor condiții moderne de lucru, posibilități din contul bugetului școlar de procurare a materialelor didactice, dar și oportunități de afirmare. Iar toate acestea rezultă și din interesul directorilor de a crea altfel de condiții în școală.

Previous Next

XS
SM
MD
LG