De cînd scriu tablete la rubrica „Realitatea cu amănuntul” mi s-a întîmplat, nu o dată, să fiu beştelit, făcut cu ou şi cu oţet, caricaturizat de unii ascultători.
Deunăzi un cetăţean nemulţumit m-a numit „cocoş matinal”, iar incursiunile mele în cotidian i s-au prezentat în chip de „cucurigu”…
Asta, de fapt, e floare la ureche. Au fost concetăţeni care au folosit şi cuvinte mult mai urîte. Chestia asta mă nedumereşte niţel, cu toate că respect dreptul ascultătorilor la opinie. N-ar strica însă ca aceşti ascultători nemulţumiţi să aleagă cuvintele cu mai mult discernămînt. Nu cred că sîntem duşmani de moarte, că trebuie să ne bălăcărim unii pe alţii.
Voiam altceva însă să spun. Aceşti oameni, care mă beştelesc bine, îmi reproşează faptul că vorbesc mult şi fără rost şi că nu fac nimic. Adică semnalez o problemă, dar nu fac demersuri, nu muncesc pentru a o soluţiona. Cel care mă beşteleşte consideră că eu trebuie să muncesc, să fac, nu să scriu tablete.
O să spun iată ce. În primul rînd, eu sînt ziarist, nu activist civic sau cinovnic, şi semnalarea problemelor chiar e meseria mea. În al doilea rînd, atunci cînd am avut timp, am dat telefoane, am semnat nişte petiţii. Mă mîndresc, bunăoară, cu faptul că o tabletă de-a mea i-a făcut pe cei de la Apă Canal să cîrpească o ţeavă de lîngă blocul meu din care apa ţîşnea ani de zile. Ştiu, e puţin, ştiu că ar trebui să fac mai multe. Dar nici să soluţionez toate problemele societăţii noastre dezagregate nu-mi stă în putinţă. În schimb, pot vorbi despre ele. Şi asta nu e chiar un fleac.
Vor anumiţi indivizi să mă beştelească? S-o facă sănătoşi! Poate că ei, bălăcărindu-mă, transformă societatea, o curăţă de toate relele. Dacă au impresia asta, să mă beştelească în continuare. Nu-mi prea place, dar nici n-o să mor de ciudă…
