După summitul Uniunii Europene şi al celor şase ţări ale Parteneriatului Estic de la Riga, o serie de articole din presa internaţională discută şi analizează ce s-a câştigat şi ce s-a pierdut în urma acestui summit, în ce măsură acest program ambițios al Uniunii Europene continuă sau nu să fie relevant, având în vedere opoziţia Rusiei faţă de el. Câteva dintre articole acordă un anume spaţiu Moldovei şi multelor sale probleme.
În ziarul american „Washington Times” a apărut sub semnătura lui Peter Hannaford un articol cu titlul interogativ: „Cine a luat milioanele Moldovei – hoții sau Kremlinul?”
„Un zvon larg-răspândit este că cel puțin o parte din banii (de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank) au fost transferați în bănci rusești”, scrie autorul, adăugând imediat că această ipoteză, ca și altele, nu poate fi verificată.
„Altă teorie este că (scandalul) ar fi putut fi parte din planul lui Vladimir Putin de a consolida sfera rusească de influență în toată Eurasia. Moldova, ca și vecina ei Ucraina, are o zonă populată mai ales de rusofoni care doresc legături mai apropiate cu Rusia… iar alegerile găgăuze au fost câștigate de Irina Vlah, sprijinită puternic de Rusia.”
„Furtul din bănci ar putea fi o conspirație a unor insideri dornici de a se îmbogăți pe sine și pe aliații lor, dar instabilitatea provocată cu siguranță întărește poziția Moscovei în efortul de a ajuta la alegerea unor oficiali și mai prietenoși în Moldova”, scrie Hannaford.
Autorul articolului din „Washington Times” amintește că luna viitoare în Moldova vor avea loc alegeri locale și anticipează că dacă alegerile au deznodământul dorit de Moscova, va urma o nouă campanie de „federalizare” a Moldovei, iar „federalizarea va da Kremlinului un instrument instituționalizat de a influența evoluțiile din regiunile rusofone” ale Moldovei.
Tot despre „federalizare” este un articol apărut în ziarul „Christian Science Monitor”, ediția electronică, sub semnătura lui Kit Gillet.
Corespondența din Comrat se intitulează. „În mica Moldovă se întrevăd contururile viitorului federalizat al Ucrainei”.
Autorul descrie autonomia găgăuză, „una din cele mai sărace regiuni ale celei mai sărace țări europene”, și notează că „mulți observatori se tem că Rusia ar putea folosi Găgăuzia ca să destabilizeze și mai mult Moldova, care deja se confruntă cu nesiguranța economică și politică”. Tot Găgăuzia, crede Gillet, ar putea oferi o idee despre cum va arăta Ucraina „federalizată”.
Autorul crede că în Găgăuzia sentimentele pro-rusești sunt în creștere – dovadă fiind victoria din martie a candidatului la postul de guvernator sprijinit de Rusia, Irina Vlah, dar și vizitele făcute în regiuni de oficiali ruși și exceptarea exporturilor găgăuze de la embargourile impuse de Moscova Moldovei.
„Christian Science Monitor” citează în finalul corespondenței din Moldova opinia lui Vladimir Socor, un adversar vechi al planurilor de federalizare a Moldovei. El avertizează că „Rusia dorește federalizarea Moldovei, ceea ce încearcă să facă și în Ucraina”, iar asul din mânecă ar fi „cartea găgăuză”.
Publicația electronică Eurasianet.org, cu sediul la New York, publică sub semnătura lui Josef Kucera un articol despre recenta decizie a Ucrainei de a nu mai permite tranzitul militar rusesc către Transnistria, ca urmare a anulării acordurilor de cooperare militară cu Federația Rusă.
Autorul notează în același articol că pe fondul măsurilor luate de Kiev, Moldova a început să rețină și să deporteze de la aeroportul internațional din Chișinău militari ruși. Kucera scrie că numărul acestor cazuri ar fi mult mai mare decât cele patru sau cinci anunțate oficial de moldoveni. Surse de la Chișinău ar fi comunicat ziarului rus „Kommersant” că ar fi vorba de „sute” de asemenea incidente.
În Eurasia Outlook, publicație electronică apărută sub egida Centrului Carnegie din Moscova, Balázs Jarabik publică un eseu pesimist despre viitorul „Parteneriatului estic”, intitulat „Politica prefăcătoriei”. În opinia lui Jarabik, atât Bruxelles-ul, cât și Kievul știu că europenii nu vor să primească Ucraina, iar Ucraina nu este în stare să se pregătească de aderare, dar ambele părți se prefac că aceste obstacole nu ar fi insurmontabile.
„Neputința” programului de cooperare cu vecinii estici se vede în opinia autorului și în Moldova.
„Numită mai demult o poveste de succes, Moldova a semnat Acordul de Asociere și liberalizarea vizelor cu UE, fiind cel mai mare beneficiar de asistență europeană pe cap de locuitor”.
„Dar aceste inițiative nu au adus Moldova mai aproape de UE, nici nu au sporit sprijinul pentru integrare în rândul moldovenilor. Dimpotrivă, entuziasmul a intrat în declin, în vreme ce sprijinul pentru Uniunea Eurasiatică a crescut”.
Notând că și georgienii trec într-o măsură printr-un proces de răcire față de ideea integrării, autorul articolului recomandă Uniunii Europene o politică post-Riga prudentă.
„Uniunea Europeană ar trebui să aibă ca prioritate relațiile cu Ucraina și să ajute Georgia și Moldova în procesul de reforme, dar să dea la o parte deocamdată ideea de a le oferi calitatea de membru (…) UE ar face mai bine să ofere sprijin pentru reforme decât să facă noi promisiuni care nu se pot respecta”.
