Linkuri accesibilitate

Leonid Litra: „Riscăm să pierdem atît încrederea cît și finanțarea din partea UE”


În direct de la corespondenta specială a Europei Libere la Riga un interviu cu cercetătorul principal de la Institutul de Politică Mondială de la Kiev.

La summitul de la Riga, Europa Liberă discută cu Leonid Litra, cercetător principal la Institutul de Politică Mondială de la Kiev.

Europa Liberă: Domnule Litra, e o încurajare sau o dezamăgire acest summit al Parteneriatului Estic de la Riga pentru ţările care fac parte din acest aranjament european?

Leonid Litra: „Cred că este o realitate aşteptată. Nu poate fi catalogată ca o încurajare, pentru că unele state nu au făcut îndeajuns ca să obţină ceea ce au vrut, de exemplu, Ucraina şi Georgia au vrut foarte mult să obţină regimul liberalizat de vize, altele în ultimul timp au făcut mai mult regres decât progres, cum este Republica Moldova. Ceea ce leagă aceste state a fost dorinţa de a avea o menţiune expres a perspectivei de aderare, lucru care se va întâmpla parţial, va fi, într-un fel, voalat, indirect, ceea am avut şi la alte reuniuni de acest gen.

Acum important este să conştientizăm faptul că totuşi Moldova a avut un proces care mergea spre un final logic de a depune această cerere de aderare, iar în urma a ceea ce s-a întâmplat în ultimul an, acest moment a fost depăşit, a fost o încercare eşuată şi va trebui ceva timp ca să revenim din nou la acest format.”

Europa Liberă: E justificat faptul că liderii de la Bruxelles nu vor să vorbească despre o perspectivă clară de aderare a acestor state la UE?

Leonid Litra: „E greu de vorbit în contextul în care există, pe fundalul a ceea ce vedem în toate ţările, practic – regres, probleme în democraţie. Dacă acum câţiva ani vorbeam despre felul în care aceste ţări avansează, acum vorbim despre un scenariu bun în care aceste ţări cel puţin s-ar afla la acel nivel ca să nu regreseze. Din această cauză, atunci când nu ai rezultate sau ai puţine rezultate, este justificat. Îmi este foarte greu să cred că în momentul în care o ţară ar avea ce pune pe masa negocierilor, aceasta ar fi refuzată.”

Europa Liberă: Şi dacă încetineşte acest parcurs european, atunci aceste state rămân în orbita Federaţiei Ruse şi au de câştigat autorităţile de la Kremlin că aceste ţări nu se apropie de UE?

Leonid Litra: „Într-un fel, da. Dar sper că regresul pe dimensiunea parcursului european nu înseamnă neapărat progres în relaţia cu Rusia. Ceea ce mi-e teamă că se va întâmpla, pentru că din cauza acestei dualităţi în acest spaţiu, Parteneriatul Estic devine mai degrabă un obiect în dialogul dintre Rusia şi Uniunea Europeană şi nu un subiect în această relaţie. Aceasta este o problemă evidentă, care se întâmplă de când a fost început acest conflict în Ucraina.

În acelaşi timp, ţările din Parteneriatul Estic au arătat că există probleme şi aspiraţiile lor au fost mult mai mari decât ceea ce puteau face ele de fapt. Cred că această experienţă va schimba logica Uniunii Europene. Se vede foarte mult în culoarele la care am asistat, la aceste discuţii, o tendinţă de a merge de la un accent pe implementarea reformelor la un accent pe fortificarea instituţiilor care pot implementa reforme.

Pentru că greşeala UE, într-un fel, a fost anume accentul pe reforme, crezând că instituţiile deja pot face aceste reforme, iar s-a demonstrat ceea ce s-a demonstrat, inclusiv în Republica Moldova sau în special în Republica Moldova, că aceste instituţii nu sunt capabile să implementeze reformele pe care şi le-au asumat. Din această cauză va exista o bifurcaţie, pe de o parte, accent pe instituţii, capacitatea instituţiilor de a implementa reforme, pe de altă parte, reformele propriu-zise.”

Europa Liberă: Lecţia de acasă cine o face? Ce face în continuare guvernarea de la Chişinău?

Leonid Litra: „Cred că guvernarea de la Chişinău abia realizează ceea ce s-a întâmplat. Îmi pare rău că sesizez o situaţie în care integrarea europeană nu mai este o prioritate absolută pentru guvernarea de la

Riscăm să pierdem nu numai încrederea, care este un lucru foarte important, dar şi finanţarea din partea UE. ...

Chişinău. Fricţiunile din alianţa minoritară, acele scandaluri legate de corupţie, problemele din media, toate acestea sunt lucruri care primează dialogul din Republica Moldova şi pun integrarea europeană undeva pe locul doi, iar din această cauză riscăm să pierdem nu numai încrederea, care este un lucru foarte important, dar şi finanţarea din partea UE. Vreau să vă spun că, spre deosebire de unele afirmaţii ale unor politicieni din Republica Moldova, Moldova în ultimii ani a beneficiat de finanţare în toate domeniile în care şi-au dorit acest lucru.”

Europa Liberă: Şi dacă această finanţare se înjumătăţeşte sau se stopează, ce se întâmplă? Reformele atunci în general rămân fără şanse?

Leonid Litra: „Va fi un moment într-adevăr dificil, pentru că fie guvernul va fi nevoit să arate rezultate concrete în anumite domenii, în special justiţie, drepturile omului, media, fie va fi vorba despre o cochetare cu Rusia. În acest context Rusia, după cum ştim, oferă bani pe condiţii diferite, lucru care este mult mai aproape de suflet pentru clasa politică din Moldova.”

Europa Liberă: Dar cum oferă Rusia bani? Și cui oferă finanţare?

Leonid Litra: „Avem exemplul Ianukovici, care a primit credit pentru ţară de trei miliarde de dolari, fără ca cineva să cunoască aceste condiţii, fără ca guvernul să adopte un document privind acest credit sau fără ca să fie trecut prin Parlament, adică în condiţii netransparente. Ceea ce vreau să menţionez, în special pentru Moldova, după experienţa Ucrainei, dar şi a Armeniei, este că orice dialog intransparent cu Rusia duce neapărat la pierderi pentru Republica Moldova. Aceasta a fost demonstrat oricând şi oriunde în acest spaţiu. Din această cauză sper foarte mult că politicienilor moldoveni le ajunge, indiferent de atitudinea faţă de integrarea europeană, înţelepciune pentru a conştientiza acest moment şi a avea un dialog deschis, transparent despre toate aceste afaceri sau despre toate aceste înţelegeri care pot avea loc cu Federaţia Rusă.”

XS
SM
MD
LG