Linkuri accesibilitate

Adolescentul cu motocicletă urlătoare


Agresiunea zgomotului ne otrăvește viața de ani de zile.

Noi vrem ca marii făcători de mişmaşuri să fie băgaţi în închisoare? Noi vrem ca hoţia şi corupţia să fie învinse? Păi, nu se va întîmpla asta în curîndă vreme. Cum să visezi la înlăturarea problemelor mari dacă nu poţi face faţă nici măcar unor chestii simple, unor flecuşteţe?

În ţara asta nu au fost încă puse la punct lucrurile elementare, acelea care stau la baza respectului pentru cetăţean. Nimeni, de pildă, nu poate soluţiona aici problema cîinilor vagabonzi. Nimeni nu poate să cureţe de murdărie, de gunoaie şi de chiştoace străzile şi ogrăzile noastre. Nimeni nu poate alunga din curţile blocurilor maşinile obraznice parcate alandala.

Un asemenea „flecuşteţ” care ne otrăveşte ani de zile viaţa este agresiunea zgomotului. Noi nu sîntem învăţaţi să respectăm dreptul individului la linişte, la odihnă.Noi putem să facem în dricul nopţii o petrecere zgomotoasă şi să le provocăm insomnii vecinilor. Ne doare-n cot faptul că vecinul suferă din cauza noastră. Noi putem să zbierăm pe nepusă masă sub geamul unui om şi să-l băgăm în sperieţi. Şi nimeni nu ne va cere socoteală.

Lîngă blocul meu sînt mai multe case la sol. Un adolescent din acele case are acum o motocicletă urlătoare cu care zboară ore-n şir pe sub ferestrele noastre. Zgomotul provocat de motocicleta urlătoare îţi spulberă orice posibilitate de a te odihni. Într-o sîmbătă, n-am mai rezistat, am ieşit la balcon şi i-am strigat să i se facă milă şi să ne lase să ne odihnim. Adolescentul tupeist mi-a spus mai întîi că la ora aceea el are dreptul să producă zgomote. Iar cînd i-am explicat că zgomotele sale sînt greu de suportat, că nu ar strica să se ducă undeva mai departe, adolescentul s-a burzuluit: „Să nu-ni spui tu nie undi sî mă kătăiesk!”

Aşchia nu sare departe de la trunchi. Anume rudele acestui adolescent bădărănos scoteau boxele afară pe durata nopţii şi ne spulberau somnul cu melodii asurzitoare. Sînt oameni care nu admit că zgomotul provocat de ei le face viaţa dificilă altora. Şi chiar dacă admit, îi doare-n cot. Ei ştiu că în ţara asta învinge cel care e mai obraznic, mai incisiv, mai bădărănos. Cu bunul-simţ în buzunar eşti o amebă insignifiantă!

XS
SM
MD
LG