Linkuri accesibilitate

Cinci zile din viața unui cercetător al istoriei


Jurnalul săptămânal cu Ion Xenofontov.

Nascut la 15 februarie 1977 in satul Echimăuți, raionul Rezina. Cercetător științific, istoric. Licențiat al Facultății de Istorie a Universității de Stat din Moldova. Autor a peste 100 de publicații științifice, inclusiv două monografii, două lucrări metodologice etc. Are publicații științifice în limbile română, engleză, franceză, rusă și ucraineană. Domenii de interes: istorie orală, istoria mentalităților colective, istorie militară, istoria vieții religioase, istoria științei, cercetări enciclopedice și biografice. A participat la 14 manifestări științifice naționale și 15 internaționale. A făcut stagii de cercetare în România (2000–2015), Belarus (2008, 2010), Ucraina (2009–2011), Lituania (2011–2012), Bașkortostan (2012). Are prezențe în mass-media națională și internațională. Laureat al concursului național de susținere a științei „Tânărul savant al anului 2010”. Distincții și menţiuni: medalia Student Eminent (1998); medalia Meritul Civic (2009); diploma de onoare/merit a Academiei Militare Alexandru cel Bun.

Luni

Mda... începe o nouă săptămână. Se anunță a fi una bună. Soarele pare a fi generos, iar după două zile de relaxare mă simt revigorat. Ca de obicei, mă trezesc la 6.30. Savurez cafeaua și îmi planific ziua. Trebuie să fac ceea, trebui să fac asta, asta, asta… numai să nu uit ceva esențial. Îl duc pe Simică, feciorul, la grădiniță și mă pornesc spre serviciu pe jos. De pe strada Gheorghe Asachi nr. 62, unde locuiesc, până pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 1, la serviciu, fac 30 de minute. Dacă m-aș urca în troleibuzul nr. 2, în ora de vârf de dimineață, aș face 40 de minute. În urechi îmi sună publicitatea de la televizor: „Pentru o viață sănătoasă faceți mișcare minimum 30 de minute pe zi”. Parcă stau bine la acest capitol. Cu atât mai mult că și de la serviciu vin pe jos.

În drum spre serviciu mă întâlnesc cu profesorul universitar Gheorghe Baciu, medic legist. S-a născut în 1936 și este într-o formă intelectuală și fizică excelentă. E un mare pasionat de istorie. E un enciclopedist în adevăratul sens al cuvântului. Publică frecvent în hebdomadarul „Literatura și arta”. În ultimii ani, de când nu mai are funcții administrative, a scris 10 cărți despre istoria orașului Bălți (unde, de altfel, s-a născut), despre viața și moartea poeților-martiri Eminescu, Mateevici, biografiile savanților din domeniul medicinei etc. Toate cărțile le publică din bani proprii. Nu are internet acasă pentru că nu-și permite să mai cheltuiască bani și pentru acesta. Îl utilizează pe unde apucă, pe la prieteni, colegi, serviciu. Mă anunță că după studiile consacrate preotului militar Al. Mateevici (1888–1917) și medicului-colonel D. Ciugureanu (1885–1950), următorul articol va fi cel despre S. Murafa (1887–1917). Seria de materiale consacrată marilor personalități basarabene le publică în „Revista Militară”, publicație științifică a Academiei Militare Alexandru cel Bun, unde eu, în calitate de membru al Colegiului de redacție, sunt responsabil de compartimentul istorie. Îl întreb la ce proiect editorial lucrează și îmi spune că scrie o lucrare consacrată Universității de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu la aniversarea a 70 de ani de la fondare. Ne urăm reciproc un început de săptămână cât mai reușit și mergem mai departe.

Ani de zile având același traseu, revăd mai multe fețe cunoscute și parcă vreau să le salut, să le zic: „Oameni buni, ce mai faceți, doar ne cunoaștem de ani?!”. O revăd pe o doamnă drăguță, de mână cu o fetiță pe care o conduce zilnic la grădiniță. Îmi amintesc cum arăta copilul acum câțiva ani, acum a crescut și stă la sfat cu maică-sa de parcă sunt două prietene. De altfel, zilnic îl văd în drum spre serviciu pe neurologul Oleg Pascal, îl cunosc după imaginea și reperele biografice din cartea semnată de profesorul Baciu. El habar nu are de mine!

Trec pe lângă monumentul comsomoliștilor-eroi din fața cinematografului Gaudeamus. Ambele sunt două ciudățenii ale urbei. Cinematograful construit pe locul unui cimitir și un monument al trecutului de care nu ne putem rupe și basta. Îmi amintesc că i-am spus de câteva ori feciorului (îl cicălesc de fiecare dată atunci când ieșim în oraș ca să rețină denumirea clădirilor istorice, străzilor, monumentelor etc.) că acest monument este opera lui Dubinovschi (1959), iar la exercițiul memoriei, când spuneam Du…, el continua Dumnezeu… De unde oare aceste analogii contradictorii?

Merg pe lângă Complexul Memorial Eternitate, cel mai mare din Republica Moldova. Este locul memoriei atât pentru clasa politică, veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, cât și un fel de altar pentru populația alogenă. Dacă moldovenii depun flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, atunci tinerii însurăței de alte etnii preferă Eternitatea. Odată un preot mi-a zis că nu este bine ca un mariaj să înceapă cu omagierea unui loc ce amintește de război, tensiune… Nu este un bun început în viață!

Trec prin renumita piață Pticika. În fața spațiului comercial, o bătrânică vinde plăcinte, în acest loc de obicei vindea un bătrân. Vânzătoarea stă singură, plictisită, parcă moșul avea mai mulți clienți. Cobor pe strada Tolstoi, apoi pe strada 31 August 1989 nr. 15, mă uit la fațada clădiri istorice de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care a găzduit fosta redacție a ziarului „Glasul Națiunii”, primul ziar cu grafie latină publicat în istoria recentă a Republicii Moldova. Încerc să înțeleg semnele de pe edificiu, par a fi masonice.

Pe strada Ciuflea, aștept semaforul să clipească verde și trec pe lângă ctitoria boierului grec Teodor Ciufli, pănă în 2002 biserică, iar din acel an mănăstire. Este o biserică cu istorie bogată. La începul anilor 1950, preoții din acest lăcaș de cult oficiau slujbe ca Stalin, „tătuca popoarelor” să moară. Tot în această mănăstire se păstrează Evanghelia în limba romană de la 1911, ferecată cu argint, pe care Mircea Snegur, la 15 ianuarie 1992, a depus jurământul de credință poporului de președinte al Republicii Moldova și a fost binecuvântat de Înalt Preasfințitul Vladimir, arhiepiscopul Chișinăului și Moldovei.

Trec pe lângă ambasada Lituaniei în Republica Moldova și ajung în curtea Academiei de Științe, unde mă salut, ca de obicei, cu femeia de serviciu, care îmi urează politicos „Să aveți o zi bună!”.

Fac un mic bilanț. Cât îți poate spune un drum?

La serviciu e activitate cotidiană: cercetări enciclopedice, articole enciclopedice, articole biografice, lucru cu documentele etc.

La pauza de masă sunt vizitat de frații Svetlicinîi și un cameraman. Nastea Svetlicinîi este fiica fostului combatant în războiul sovieto-afgan, locotenent-colonelul Eugeniu Svetlicinîi. Pregătește o teză de masterat în jurnalistică despre tatăl ei. Îmi cere opinia mea despre tatăl ei, pe care l-am intervievat în 2011 și am publicat un interviu consistent despre experiența lui afgană. Îi spun masterandei că părintele ei, spre deosebire de alți participanți la conflictul militar din „Țara Munților”, a fost mai bine pregătit deoarece era militar de meserie și era la o vârstă a maturității, spre deosebire de copiii de 18-19 ani aruncați în război, după o instrucțiune de vreo trei luni în țările Asiei sovietice. Evghenii Svetlicinîi mi-a oferit informații valoroase despre relațiile dintre ofițeri, soldați, populația civilă, despre erorile politicienilor etc.

Seara o iau pe același drum pe care l-am avut dimineață, doar că este în sens opus.

Marți

Dimineață mă trezesc cu un minut înaintea deșteptătorului, îl opresc ca să nu-mi trezească picii și mă pregătesc încet pentru o nouă zi. Îmi propun ca astăzi să atrag mai multă atenție copiilor. Totul înclină spre această realizare. La 7.15 îl trezesc pe Simică cu tradiționalul „Deșteptarea!”. Copilul nu mai așteaptă să-l anunț a doua oară, sare din pătuțul etajat și se apucă de făcut flotări. Atât eu cât și nevasta facem ochi mari. Ce s-a întâmplat? Nevasta e încă derutată, iar eu mă duc să văd ce a citit feciorul aseară cu nesaț. Mă uit, „Jurnalul unui puști” de Jeff Kenney, un roman american în benzi desenate, bestsellerul nr. 1 în New York Times List. Interesant, eu fac notițe pentru Jurnalul săptămânal la Europa Liberă, iar puștiul meu citește un altul. Revin la lectura copilului și îmi dau seama că a citit un fragment despre supereroii care fac flotări dimineața. Cum era să uit? Doar Simică m-a anunțat că va fi supererou când va crește mare. În familia noastră deja e supererou. La vârsta de 6 ani a citit peste treizeci de cărțulii pentru copii, câteva enciclopedii tematice, proverbele și zicătorile romanilor ilustrate. Are un ochi critic în lectură. A găsit o mulțime de erori gramaticale și ortografice în cărțile de povești editate în Ucraina. M-a întrebat de ce în Abecedar la litera M, lângă mama este desenat și un măgar/măgăriță… parcă nu e bine… De ce în loc de sunt sau sînt în abecedar e scris sânt? Ca să-l susțin în citirea critică îi zic că sunt curse speciale pentru cititori ca să le găsească. După fiecare carte citită îl remunerăm cu câte 20-50 de lei, în funcție de volum. Din banii obținuți i-am cumpărat ghiozdanul pentru școală, papuci, iar până la salariu, când nu ne mai ajung bani în casă, apelăm la micul bancher, care ne oferă cu plăcere bani cu împrumut. Simică este supererou și pentru surioara Miranda. Deja l-a botezat badea Nița și îl imită în toate. Jucăriile ei preferate sunt mașinile, exact ca ale badei. Se uită cu frățiorul la aceleași desene animate, „scrie” și „citește” la fel ca badea… Deși n-are încă nici doi ani și nu vorbește clar, citește exact în ritmul de lectură al lui Simi. Cartea preferată a Mirandei este „Albinuța”. Seara, când vin de la serviciu, începem lectura cărții printr-un întreg ritual. Miranda pupă pupăza de pe copertă. Apoi ajunge la litera „A” și țipă toată „A-a-a”. Apoi la litera „I” trebuie să dau inelul jos de pe mână, Miranda îl suprapune cu imaginea din carte, apoi și-l pune pe degetul mare de la piciorul stâng, inelul oricum nu se fixează și, pierde, iar noi începem operațiunea Sherlock Holmes (în persoana mea), doctor Watson (jucat de Simi) și Agatha Christie (nevastă-mea Lidia). După ce îl căutam cu toții, Miranda ni-l arată și se prăpădește de râs. E oră târzie și copiii trebuie să doarmă, dar în mod special părinții…

Miercuri

E miercuri cu cifra 13, e o zi ca toate zilele, mă consolez și încerc să uit că totuși e 13. Probabil că subconștentul și conștientul sunt într-o stare de confuzie și luptă între ele. Îmi propun să trec în drum spre serviciu pe lângă construcția blocului unde vom avea apartament. E visul familiei noastre. Mă uit, doi muncitori fumează, iar ceilalți încă nu au venit la serviciu. S-au construit șase etaje din 11 planificate, zidul de umplutură e doar la etajul doi locativ. După graficul de construcție, trebuia să ne mutăm în casă cu doi ani în urmă...

La serviciu fac o retrospectivă a documentelor referitoare la istoria cercetării academice și îmi dau seamă că practic este un domeniu nevalorificat de istoriografia națională. Domeniu aflat în vogă în țările occidentale, istoria științei, în Republica Moldova practic este o terra incognita. E mult de lucru pentru toți cei care fac cercetări științifice fundamentale și aplicative. Cercetarea istoriei științei urmează să fie axată pe trei dimensiuni: document (ca factor al politicilor în domeniu), realizare (analiza lucrărilor științifice) și cercetător (biografia științifică). Parcă mi-am fixat niște jaloane, urmează încă să le verific în activitatea de cercetare.

Verific e-mailul și constat că trei reviste din străinătate, inclusiv două cu impact factor, îmi propun să public. Costul pentru un articol editat, conform notei de publicitate, este de doar 199 de dolari (au fixat un preț psihologic!). Mă gândesc că vor fi și zile mai bune pentru mine, cu o ofertă mai generoasă, și îmi schițez pe foaie structura viitorului articol din domeniul istoriei cercetărilor enciclopedice. E un articol pe care mi l-au solicitat colegii de la Institutul de Cercetări Enciclopedice din Kiev. Apropo, aceștia mă publică fără bani.

Joi

Nevastă-mea îmi amintește că e joi și prin urmare trebuie să trec pe la piață și să cumpăr pește proaspăt. Îmi dă aceleași sfaturi: peștele nu trebuie să aibă ochii tulburi, să nu fie „aeroport” pentru muște, să nu fie suspect de ieftin… Ca să scap de orice suspiciuni, îmi propun să nu cumpăr pește „decedat”, ci proaspăt, crap care „dă din coadă”. Mă duc la cele mai guralive vânzătoare din piața centrală, vechile mele cunoștințe. Lucrează două la o tarabă. Una îți alege pește, iar a doua, mai specialistă, îl cântărește. Fac cumpărături la ele de doi ani. Îmi zic domnul „Ca la farmacie”. Prima dată când am cumpărat de la ele m-au mințit cu echivalentul costului a două bilete la microbuz. Nu le-am certat tare, doar le-am spus că din cauza lor nu am bani pentru transport și mă mai gândesc dacă și data viitoare voi mai face cumpărături la ele. Tarabagiile s-au îmbujorat, au înjurat rusește cântarul cu bucluc, mi-au întors banii și mi-au dorit o zi frumoasă. De atunci cumpăr numai de la ele și nu am fost fentat niciodată. Mai mult ca atât, îmi fac și mici reduceri. Le anunț că primăvara le face și mai frumoase, iar ele rămân în urma mea bucuroase. O sun pe nevastă-mea și o anunț telegrafic că avem pește la frigare. Mă ascultă și îmi spune să cumpăr și orez pentru sarmale, da să fie doar un pic alungit și nu tare alb-galben, că doar de acesta are nevoie. Să iau și hrișcă și zarzavat. Deoarece nu am înțeles ce fel de orez să cumpăr, am luat de șapte feluri, atâtea am găsit în piață. Acasă am constatat că, în loc de hrișcă, de fapt a dorit să cumpăr griș. Orez avem pentru vreo trei luni, iar peștele a fost delicios.

Vineri

Mă uit în agendă. Am fixate organizarea a două manifestări științifice internaționale. Prima este conferința științifică internațională „Republica Moldova în contextul noii arhitecturi de securitate regională”, organizată de Academia Militară Alexandru cel Bun. Sînt membru al Consiliului științific și al Consiliului de organizare. La evenimentul științific, organizat al șaselea an în cadrul singurei instituții educaționale în domeniul militar din țară, și-au anunțat prezența savanți din Republica Moldova, România și Ucraina. Mă uit peste program. Comunicările reflectă problemele actuale ale securității țării și pentru arhitectura de securitate regională. E un semnal de alarmă pentru noi toți ceea ce se întâmplă în lume în contextul evenimentelor din Ucraina.

Împreună cu directorul Manolache, colegii Pogolșa și Oprea suntem convocați la ședința operativă a membrului corespondent Ion Guceac, vicepreședintele Academiei de Științe a Moldovei. Ne sfătuim cum să organizăm mai bine conferința științifică internațională „Constantin Stere – prozator, publicist, jurist și om politic. La 150 de ani de la naștere”. Conferința este organizată de Academia de Ştiinţe a Moldovei în colaborare cu Academia Română și alte foruri științifice naționale și internaționale în perioada 31 mai – 2 iunie 2015, Evenimentul se va axa pe analiza operei şi activităţii marelui Om al timpului. Constantin Stere, care, pe lângă multiplele activități științifice, academice, literare, publicistice, didactice, juridice etc. a fost și membru al Parlamentului Republicii Democratice Moldovenești – Sfatul Țării, a deținut președinția acestei instituții în perioada 2 aprilie – 25 noiembrie 1918. Evenimentul este unul important pentru viața științifică din țară de aceea, îmi fac notițe și planuri ca să respect angajamantele în care sunt nemijlocit implicat.

XS
SM
MD
LG