Linkuri accesibilitate

Convorbirile diplomatice ruso-americane de la Soci


La reședinta prezidențială „Bociarov rucey” de la Soci
La reședinta prezidențială „Bociarov rucey” de la Soci

Secretarul de stat american a condiționat, în termeni fără echivoc, ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei de Occident de respectarea acordului de la Minsk.

După patru ore de discuții la Soci, cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov și alte patru cu președintele Vladimir Putin, secretarul de stat american John Kerry a declarat că, mai ales în „perioade complicate, cum este cea de acum, nimic nu poate înlocui discuțiile directe”.

Agențiile de știri sunt de acord că discuțiile de marți de la Soci anunță un posibil dezgheț în relațiile ruso-americane, dar că nu au adus nici o soluție concretă la vreuna din crizele discutate: din estul Ucrainei, Siria și Iran.

„Știm că trebuie să evităm orice mișcare care ar putea dăuna serios relațiilor bilaterale”, declara la Soci ministrul de externe rus Serghei Lavrov, la conferința de presă cu John Kerry.

Referitor la criza din Ucraina, Kerry a reafirmat că în acest moment, singura soluție realistă este aplicarea acordurilor de încetare a focului semnate la Minsk. Secretarul de stat american a condiționat, în termeni fără echivoc, ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei de Occident de respectarea acordului de la Minsk.

Relațiile Statelor Unite cu Rusia s-au înrăutățit simțitor de anul trecut, când Rusia a anexat abuziv peninsula Crimeea. Moscova este acuzată de Occident că sprijină direct, cu arme și oameni, mișcarea separatistă din estul Ucrainei, acuzație respinsă categoric de Rusia.

Pe de altă parte, Kremlinul susține că Occidentul a înscenat îndepărtarea de la putere a fostului președinte ucrainean Victor Ianukovici și protestele pro-europene de la Kiev care au precedat fuga președintelui.

Discuțiile maraton de marți de la Soci au coincis cu publicarea în Rusia a așa-numitului „Raport Nemțov” despre implicarea Rusiei în conflictul din estul Ucrainei. Raportul, intitulat „Putin.Război” a fost inițiat de politicianul rus de opoziție Boris Nemțov, ucis în apropierea Kremlinului în februarie.

În raport se spune că Rusia ar fi cheltuit peste 53 de milioane de ruble (peste un milion de dolari) pentru a sprijini milițiile separatiste din estul Ucrainei și că cel puțin 220 de militari ruși au murit în luptele cu forțele ucrainene. Autorii raportului, care are 65 de pagini, spun că se bazează pe informații din surse deschise și interviuri cu familiile soldaților morți. Kremlinul, care a dezmințit mereu că militari ai forțelor militare ale Rusiei s-ar afla în Ucraina, nu a comentat deocamdată raportul.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG