Linkuri accesibilitate

Cultura oportunismului în România: cine decide câștigătorul când primarul e ales din primul tur


Oportunismul i-a făcut pe socialiști să păstreze votul într-un singur tur pentru primari.

România se pregătește și ea de alegeri locale în 2016, dar Parlamentul este încă de acum preocupat de modificarea legilor în așa fel încât să servească partidele la putere. Experența din trecut arată însă că socoteala din Parlament este deoseri contrazisă la urne.

Liberalii, care sub această etichetă includ și vechiul PDL, au votat modificările aduse Legii alegerilor locale, deși au eșuat în încercarea lor de a reveni la alegerea primarului din două tururi de scrutin. PSD se consideră victorios după această reușită, doar fiindcă memoria de scurtă durată a partidului nu funcționează.

În 2011, Traian Băsescu își convingea PDL, că cea mai bună cale pentru a-și conserva pozițiile în fruntea marilor orașe și în general în localitățile în care erau deja primari democrat-liberali era alegerea edilului dintr-un singur tur. Fostul președinte miza pe faptul că acest sistem îi avantajează pe cei aflați la putere, dar lucrurile au stat exact invers: PDL a obținut per total un scor slab de doar 15%, a câștigat doar două Consilii Județene și, față de alegerile precedente (2008) a pierdut mai mult de o treime din municipiile pe care le controla prin primarii săi.

PSD se află într-un fel într-o situație similară cu foștii democrat-liberali, cu singura diferență că aceștia au avut de gestionat criza economică.

PSD se află într-un fel într-o situație similară cu foștii democrat-liberali...

Socialiștii, chiar dacă au beneficiat de un trend economic crescător, sunt într-o mare măsură uzați și pierd teren din cauza scandalurilor de corupție în care sunt implicați mulți lideri marcanți ai PSD. E adevărat că Victor Ponta a scăzut Taxa pe Valoarea Adăugată, împotriva sfaturilor FMI și ale Uniunii Europene. Astfel, de la 1 iunie TVA la alimente se va reduce de la 24% la nouă procente, ceea ce va însemna o scădere a prețurilor cu circa 10%. Șeful guvernului de la București crede că în schimbul acestui effort, nesustenabil, românii vor vota anul viitor PSD.

Premierul român mizează pe scrutinul majoritar, în cazul primarilor, la fel cum a făcut-o și Traian Băsescu în urmă cu patru ani. Acest sistem poate aduce în funcție primari care sunt aleși, spre exemplu cu 20% sau chiar mai puțin și care nu vor avea legitimitatea politică necesară gestionării unei comunități.

Pe de altă parte, în ciuda măsurilor sociale pe care le-a luat PSD, acest partid începe să scadă în sondaje și deja se află în spatele PNL, chiar dacă diferența dintre ele este, deocamdată, în marja de eroare a sondajelor.

Alegerea primarilor din primul tur avantajează în primul rând partidele care pot mobiliza mai mulți oameni. De pildă, UDMR, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, care are un electorat disciplinat va continua să beneficieze de pe urma sistemului majoritar.

Deci în cazul unei prezențe mari la vot este avantajată Opoziția, în vreme ce dacă prezența este mai mică, Puterea își poate conserva primăriile pe care le are deja. Dacă nici un eveniment major nu va tulbura scrutinul de la începutul verii viitoare, socialiștii ar putea să-și păstreze primăriile din marile orașe, unde absenteismul este în general mai mare, numai că nimic nu este sigur, iar în politică termenul de un an este prea îndepărtat. Să notăm totuși că electoratul socialiștilor este în scădere și nu este compus neapărat din oameni de stânga, ci mai degrabă din persoane dependente de ajutorul statului, în special mai învârstă.

Cultura oportunismului i-a făcut pe socialiști să păstreze votul într-un singur tur pentru primari, doar pentru a profita de această mașinărie la alegerile din 2016, fără să se gândească la momentul în care acest sistem majoritar s-ar putea să-i dezvantajeze, cum s-a întâmplat și cu fostul partid al lui Traian Băsescu. Liberalii au votat legea așa cum și-a dorit-o PSD-ul, de dragul unei prevederi care stipulează alegerea indirectă a șefului Consiliului Județean, de către consilierii care sunt votați proporțional, după sistemul care s-a aplicat până la alegerile locale din 2008.

XS
SM
MD
LG