Linkuri accesibilitate

Medicamente, dureri de cap, valută


De ce, pentru cine, și pînă când se ieftinesc pilulele în Republica Moldova.

Noi modificări la Legea medicamentelor permit autorităţilor să micşoreze preţul medicamentelor importate în valută atunci când leul moldovenesc se apreciază în raport cu euro sau dolarul. În consecinţă, aproape 300 de medicamente se vor ieftini cu cinci la sută şi asta pentru că sunt importate în Republica Moldova în euro, iar leul în aprilie s-a apreciat în raport cu această valută. Până acum, legea prevedea doar mecanismul invers, adică posibilitatea majorării preţului la medicamente în cazul deprecierii leului, iar cel mai elocvent exemplu este scumpirea produselor farmaceutice la începutul acestui an, urmare a agitaţiei de pe piaţa valutare.

Deprecierea leului faţă de euro şi dolar în primele luni ale acestui an au provocat majorarea preţurilor la mai multe produse de primă necesitate, inclusiv la medicamente. Autorităţile s-au pomenit cu un val de cereri din partea importatorilor de doctorii care au solicitat ajustarea preţurilor la realitatea pieţei valutare.

Pentru că în martie şi aprilie leul s-a întârit faţă de euro, logic era ca preţurile la medicamentele importate în această valută să scadă. Doar că în acest caz solicitări din partea importatorilor nu au existat, iar Ministerul Sănătăţii a constatat că nici pârghii legale pentru ieftinirea medicamentelor nu există, ne-a explicat şefa Direcţiei politici în domeniul medicamentelor şi dispozitivelor medicale din cadrul Ministerului, Ludmila Topchin:

„În circumstanţele în care piaţa farmaceutică din ţara noastră este influenţată de procesele economico-financiare din regiune şi din lume, a fost important să fie stabilit un mecanism echitabil de revizuire a preţului de producător la medicamente reieşind din două aspecte interdependente: aprecierea şi deprecierea monedei naţionale. Prin urmare, cursul euro s-a diminuat cu 5,4 la sută, aplicând acest mecanism, pentru 277 de medicamente, urmare a aprecierii monedei naţionale, urmează a fi diminuat preţul cu 5,4 %. Toţi actorii de pe piaţa farmaceutică trebuie să respecte întocmai norma legală şi urmează să micşoreze preţurile la medicamente.”

Modificările la Legea Medicamentului, precizează Ludmila Topchin, urmează să intre în vigoare în scurt timp, odată cu publicarea în Monitorul Oficial. Reducerea cu cinci la sută la medicamente, cel mai probabil, va fi puţin sesizată de pacienţi, constată vicepreşedinta Asociaţiei Farmaciştilor din Republica Moldova, conferenţiar universitar şi doctor în farmacie, Zinaida Bezverhni, şi asta pentru că ieftinirea cu cinci la sută a urmat după o scumpire a medicamentelor cu aproape şapte la sută la începutul acestui an. Dar ce se va întâmpla cu produsele farmaceutice care au fost aduse în ţară în ianuarie-februarie, când leul se deprecia în raport cu moneda euro? Vor fi vândute la preţurile vechi, explică Zinaida Bezverhni:

„Din câte ştim, stocurile nu se revăd. Deci, această regulă se aplică doar pentru medicamentele care se importa în viitor. Deci, dacă vor fi făcute importurile după intrarea în vigoare a acestei prevederi, preţurile vor fi formate reieşind din regulile noi. Ceea ce deja s-a important şi există stocuri de medicamente, preţurile nu se pot revedea. Stocurile nu se epuizează foarte repede şi, respectiv, putem asista la situaţia când acelaşi medicament va avea un preţ diferit în farmacie, în funcţie de perioada în care el a fost importat. Acesta este un lucru absolut normal odată ce suntem dependenţi de importuri.”

Fără a diminua impactul benefic al deciziei luate de autorităţi, experţi în sănătate constată că aceasta nu va spori accesul pacienţilor la medicamente. Un impact real, spune Rita Seicaş de la Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate ar avea, de exemplu, extinderea listei de doctorii compensate. Or, un recent studiu al Centrului constata că deşi au dreptul la medicamente compensate, o parte din pacienţii, deţinători de poliţă de asigurare, nu au acces la ele. Ar fi vorba de 76% din pacienţii asiguraţi. Pe de o parte, medicii, din cauza bugetului limitat, ezită să ofere bolnavilor reţete cu medicamente compensate, pe de altă parte, nici pacienţii nu ştiu la ce doctorii au acces gratuit sau parţial gratuit. De asemenea, constată Rita Seicaş, atunci când Ministerul Sănătăţii a anunţat că aproape 300 de medicamente se vor ieftini:

„Din acestea, câte fac parte din cele compensate? Cîte fac parte din grupul medicamentelor esenţiale şi vitale? Cîte fac parte din grupul celor non-esenţiale, pentru ca să înţelegem la care grupe de medicamente se aşteaptă această micşorare? Este foarte necesar de lucra cu populaţia şi de a aduce mai multă informaţie, or noi am realizat un studiu care a demonstrat că cei care beneficiază de medicamente compensate au informaţii foarte puţine.”

Experţii cu care am stat de vorbă observă şi un substrat politic în decizia autorităţilor de a micşora preţul la medicamente, or, domeniul este unul sensibil pentru populaţie, iar în plină campanie electorală o asemenea hotărâre dă bine la imagine. Testul bunei intenţii, spun ei, va fi trecut în momentul în care autorităţile vor adopta proiectul de lege care prevede includerea adaosului comercial la medicamente în funcţie de preţul acestuia.

Previous Next

XS
SM
MD
LG