Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: MedNews


Invitata rubricii este Lilia Onea.

MedNews va pune pe post înregistrarea live a Galei Premiilor în Sănătate 2015, eveniment organizat al patrulea an consecutiv cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății pentru a aprecia meritele lucrătorilor medicali din sistemul autohton de sănătate. Vă invităm să retrăiți pe mednews.md cele mai frumoase momente de mândrie pentru echipele celor 13 laureați ai Galei Premiilor în Sănătate 2015, cărora le-au revenit trofeele din bronz, lucrate de Ioan Grecu.

Tot pe site-ul nostru vizualizați un fotoreportaj de la Gală și vedeți care sunt meritele laureaților în fața pacienților și a breslei medicale. De asemenea, citiți în șirul de știri dedicate Galei, adresarea Ministrului Sănătății, Mircea Buga către lucrătorii sistemului de sănătate în care face apel la profesionalismul lucrătorilor medicali în misiunea de a sluji pacientul într-o „perioadă nu tocmai ușoară prin care trece sistemul de sănătate”, în contextul ultimelor evenimente de rezonanță.

Rămânând în aria actualității, privind reținerea medicilor chirurg și anesteziolog, precum și a asistenței medicale de la Spitalul Clinic Republican, reporterii MedNews vă propun opinia juriștilor despre acest caz. Potrivit acestora, dacă există „bănuieli rezonabile” și probe suficiente, atunci ei pot fi reținuți cu condiția ca mai târziu bănuielile să fie confirmate. Dacă însă bănuielile nu se vor confirma – urmează să fie schimbată măsura de reprimare. Juristul Veaceslav Țurcan susține că: „După reținere, urmează să fie prezentată judecătorului de instrucție solicitarea cu demersul procurorilor prin care se va solicita aplicarea arestului preventiv. Dacă procurorul nu vine la judecătorul de instrucție, ei urmează să fie eliberați. Dacă vine, atunci el urmează să aducă probe în baza cărora solicită admiterea demersului privind aplicarea arestului preventiv”.

Un alt subiect - mortalitatea la femei din cauza cancerului de col uterin este aproape aceeași ca și mortalitatea după naștere. Cu toate acestea, mortalității de după naștere i se atrage prea multă atenție, pe când despre femeile care suferă de cancer de col uterin aproape că nu se vorbește. În această cheie MedNews a reflectat conferința științifico-practică „Screeningul cancerului de col uterin în Republica Moldova” un eveniment organizat vineri, 24 aprilie la care au participat peste 100 de ginecologi-obstetricieni și citologi din Moldova. Valentin Friptu, președintele Asociației medicilor obstetricieni-ginecologi din Moldova susține că procedura de colposcopie trebuie reanimată urgent, iar lipsa specialiștilor citologi poate suplinită doar prin organizarea de seminare de instruire în întreaga țara, conform Planului Național de screeaning cervical pentru 2014 - 2015.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG