Linkuri accesibilitate

România: narațiunea lui Ponta sau cum poate deveni Iohannis aliatul premierului


De ce se tace la Cotroceni după întîlnirea dintre președinte și premier.

Premierul României își lansează propria sa poveste despre relația pe care o are cu președintele Klaus Iohannis. Victor Ponta nu spune totul dintr-o dată, ci dă drumul periodic unor bucăți, pe care electoratul le poate asambla ca pe un puzzle.

Luni, spre exemplu, după ce s-a întâlnit cu președintele la consultările pe care acesta le-a avut la Palatul Cotroceni aproape toată ziua, Ponta a relatat că a avut o discuție „mai puțin formală cu Iohannis, inclusiv despre ordinea constituțională din România și despre respectul pe care cele trei puteri în stat trebuie să și-l acorde una alteia.

Victor Ponta a ținut să spună că la finalul întâlnirii cu președintele acesta a fost de acord cu el. Adică Iohannis ar fi fost de acord cu faptul că între cele trei puteri ar fi necesară exact comunicarea despre care vorbește premierul, în așa fel încât „nu orice procuror să se apuce să ancheteze senatorii. „La asta m-am referit a încheiat Ponta, în așa fel încât lumea să înțeleagă că exact relația dintre procurorii anticorupție și parlamentari a discutat-o, desigur încercând să-l convingă pe Klaus Iohannis, că cei de la Direcția Națională Anticorupție (DNA) exagerează.

De fapt Victor Ponta vrea prin această narațiune să demonstreze două lucruri: în primul rând că îl susține public pe prietenul său, senatorul Dan Șova, fost ministru al Transporturilor, pentru care DNA cere arestarea preventivă, fiind acuzat de trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Și în al doilea rând că președintele este în aceeași tabără cu el, inclusiv în cazul Șova.

Când premierul a declarat că „nu orice procuror să se apuce să ancheteze senatorii de fapt a vrut să spună că Parlamentului i se poate cere socoteală doar prin intermediul Parchetului General, nu în mod direct de către DNA.

Mai multe adrese ale Direcției Naționale Anticorupție i-au fost trimise președintelui Senatului prin care i se cer “înscrisurile” privind cazul Dan Șova.

Chiar luni DNA a mai trimis o solicitare argumentată, în care mai adaugă pentru buna înțelegere a politicienilor că „refuzul de punere la dispoziția DNA a înscrisurilor solicitate constituie infracțiunea de obstrucționare a justiției (art 271, alin 1, lit.b Cod Penal) și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, aflat în alianță cu premierul Victor Ponta, a uzat până acum de toate instrumentele posibile pentru a-l scăpa pe Dan Șova de arestul preventiv.

De fapt la votul pentru reținerea acestuia, senatorii s-au pronunțat majoritar pentru arestarea lui, dar șeful Senatului a susținut că era nevoie de o majoritate calificată în acest caz.

Hotărârea Camerei Superioare a Parlamentului nu a fost încă publicată, în ciuda deciziei pe care a dat-o deja Curtea Constituțională. Este ceea ce așteaptă și DNA pentru a vedea în baza cărei legi, Dan Șova nu a putut fi arestat de către procurorii anticorupție

Premierul Victor Ponta și-a tras spuza pe tura lui astăzi după întâlnirea de la Cotroceni, lăsând să se înțeleagă că și președintele Klaus Iohannis împărtășește aceleași păreri în cazul Șova.

Premierul se grăbește, însă, cu supozițiile și crede că-l poate păcăli atât de simplu pe șeful statului. Pe de altă parte, Iohannis încearcă să se țină departe de scandalurile cotidiene din România și nu reacționează nici el, nici aparatul său de comunicare la ceea ce se întâmplă.

Tăcerea de la Cotroceni ar putea însemna, dacă se prelungește, că narațiunea lui Ponta e adevărată și că cei doi, premier și președinte, s-ar afla în aceeași echipă.

Politigraf

XS
SM
MD
LG