Linkuri accesibilitate

Traian Băsescu și unionismul în declarații (Adevărul)


Războiul informațional ca parte a războiului hibrid (Evenimentul zilei).

Într-un fel sau altul, comentariile zilei aduc în discuție recentele declarații unioniste făcute de Traian Băsescu după vizita la Chișinău. Propunerea sa a fost acum ca Republica Moldova și România să se unească fără Transnistria. Regiunea separatistă ar reveni Ucrainei, în schimbul unor teritorii care au făcut parte din sudul și din nordul Basarabiei. Într-un articol din Adevărul, intitulat Traian Băsescu și unionismul în declarații, Dan Nicu semnalează inadvertențe istorice: aceste teritorii, Sudul Basarabiei și fostul județ Hotin, nu au fost niciodată între granițele Republicii Moldova, nici chiar pe când era o republică sovietică. În consecință, un schimb de teritorii cu Ucraina ar presupune ca prim pas, într-un proces de unire, nu renunțarea la Transnistria, ci, dimpotrivă, cooptarea ei în noul stat rezultat din România plus Republica Moldova, pentru ca apoi să se poată negocia un schimb de teritorii cu Ucraina. Dan Nicu aduce în discuție și alte ciudățenii ale declarațiilor unioniste ale fostului președinte Băsescu: în zece ani de mandat, soluțiile sale au glisat de la unirea în cadrele Uniunii Europene, spre unirea pur și simplu a două state, apoi spre o scurtă renunțare la obiectivul însuși al unirii, pentru ca acum să se ajungă la această formulă, unire dar fără Transnistria.

Și Dan Nicu, dar și un alt comentator de pe blogurile Adevărul, George Damian, ajung până la urmă la ciudatele afirmații ale lui Băsescu împotriva luptei anticorupție în România. Fostul șef de stat a avertizat că, dacă se mai discută mult despre anticorupție (deci dacă se mai arestează mulți politicieni de calibrul Elenei Udrea), s-ar putea ca România să se găsească cu rușii la graniță. „Nu există țară mai nenorocită de guvernanți proști ca Rusia și de aceea amenințarea rusă este întotdeauna prezentă și reală atunci când România alege o cale democratică și liberală. De aceea Statele Unite au o politică nouă de combatere a corupției, în care văd principala cale de combatere a influenței ruse. Pe scurt, dacă vrei să oprești tancurile rusești, combați corupția, nu o ascunzi sub preș. Orice altă opțiune face jocul rușilor”, scrie George Damian în Adevărul.

În Evenimentul zilei, Iulian Chifu definește teoretic noțiunea de război informațional ca parte a noțiunii de război hibrid. Articolul devine însă util cititorilor când analistul trece la exemple concrete, din categoria postacilor angajați să transmită, pe diverse tonuri și nivele de subitilitate, mesajele dorite de Kremlin. Unul dintre vectori este în spațiul virtual românesc gruparea ctivă Nu vrem să luptăm împotriva rușilor. Programul grupării susține că americanii doresc cu orice chip să provoace războiul cu Rusia iar „dacă acest lucru se va întâmpla, România va fi țintă sigură a asaltului rusesc”. Suplimentar, cititorii acestor postări insistente sunt intoxicați cu ideea că Statele Unite și Uniunea Europeană au distrus pas cu pas România, că toți tinerii între 20 și 35 de ani vor fi înrolați și trimiși împotriva Federației Ruse și: „Vor muri pentru profitul americanilor care vor câștiga din vânzarea de arme.”

XS
SM
MD
LG