Linkuri accesibilitate

Agricultorii şi guvernul, la ora adevărului


La un protest al fermierilor în faţa guvernului
La un protest al fermierilor în faţa guvernului

În ajunul protestului anunţat de fermieri: în dialog cu preşedintele Uniunii Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”, Alexandru Slusari, şi cu ministrul Agriculturii, Ion Sula.

Principalele organizaţii de fermieri au anunţat pentru miercuri, 15 aprilie, noi proteste. De această dată, organizatorii spun că vor bloca, timp de o oră, principalele drumuri naţionale. Printre cerinţele lor sunt majorarea fondului de subvenţionare, demonopolizarea pieţei petroliere şi deblocarea procesului de creditare. Unul dintre organizatorul protestului a declarat Europei Libere că dialogul cu autorităţile a eşuat, după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pentru bugetul de stat. Valentina Basiul a căutat să afle cât de reale sunt cerinţele fermierilor de la preşedintele Uniunii Producătorilor Agricoli, „UniAgroProtect”, Alexandru Slusari, şi de la ministrul Agriculturii Ion Sula.

Alexandru Slusari
Alexandru Slusari

Alexandru Slusari: „Ieşim cu aceleaşi revendicări, doar că s-a mai adăugat încă o revendicare, care cred că este pertinentă pentru întreaga societate. Noi cerem ca băncile comerciale să întoarcă înapoi Băncii Naţionale acele miliarde care le-au fost oferite în urma problemelor şi crizei pe piaţa valutară”.

Europa Liberă: Credeţi că în acest fel veţi fi auziţi de cei de la guvernare?

Alexandru Slusari: „Noi n-avem altă ieşire. Asta este metoda la care am fost împinşi de autorităţi. Este un gest de disperare, prin care noi vrem să fim auziţi, să arătăm autorităţilor că: a) situaţia în agricultură este foarte dificilă şi fără măsuri de urgenţă noi nu putem mai departe să dezvoltăm acest sector şi b) promisiunile electorale care au fost făcute recent, în cadrul ultimei campanii electorale, trebuie să fie îndeplinite. Noi ne-am săturat să fim trataţi doar în

Este un gest de disperare, prin care noi vrem să fim auziţi...

calitate de electorat, de care politicienii uită a doua zi după alegeri. Noi am identificat şi soluţii cum pot fi realizate aceste promisiuni, nu doar umblăm cu cerinţe”.

Europa Liberă: Puteţi să ne spuneţi care ar fi soluţiile pentru majorarea fondului de subvenţionare, mai ales că cei de la guvernare se scuză că nu au bani.

Alexandru Slusari: „Noi am înaintat altă metodă de finanţare. Nu trebuie 610 milioane, lăsaţi 500 de milioane, sumă care a fost anul trecut; plus noi avem, începând anul 2015, acces la ENPARD, banii care ni se dau cu titlu de suport bugetar, bani nerambursabili care merg strict pentru agricultură. Găsiţi încă 350 de milioane, adăugaţi la fondul de subvenţionare şi în jumătate de an UE ne rambursează. Şi plus, redistribuiţi accizul de la motorină. Moldova este unica ţară în Europa unde ţăranii achită accizul. Acest acciz acum se duce în fondul rutier. Noi şi aşa avem majorări spectaculoase la fondul rutier cu 50%.

Agricultorii nu umblă pe drumuri, dar umblă pe câmpuri - atunci de ce plătesc fondul rutier?

Agricultorii nu înţeleg de ce accizul de la motorina care se toarnă în tehnica agricolă, cu care agricultorii nu umblă pe drumuri, dar umblă pe câmpuri, de ce aceşti bani se duc în fondul rutier. Iată noi dacă redistribuim accizul de la motorină, încă 350 de milioane aproximativ, iată poftim 1,2 miliarde. Pentru a face acest lucru e nevoie doar de voinţă politică”.

Europa Liberă: Domnul Slusari, am văzut că cei de la Agenţia de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură propun un nou regulament pentru subvenţionare, nu ştiu dacă a fost consultat şi cu dumneavoastră. Şi acolo spune că un fermier nu poate cere subvenţii dacă în ultimii trei ani a beneficiat de subvenţii de peste 6 milioane.

Alexandru Slusari: „Este clar că dacă noi rămânem la cifra de 610 milioane şi scoatem din această sumă datoriile pentru anul 2014, practic rămânem cu 170 de milioane mai puţin decât a fost în 2014. Când totul s-a scumpit, noi suntem sortiţi să lucrăm în condiţiile plafonărilor. Această sumă de 6 milioane nu este prea reuşită, în viziunea mea, dar ea rezultă din insuficienţa mijloacelor

Guvernul nostru, în loc să găsească hrană pentru cal, el dezvaţă calul să mănânce...

financiare. Asta este boala cronică pentru guvernul nostru. El în loc să găsească hrană pentru cal, mai mult, mai multe surse de subvenţionare, el cumva dezvaţă calul să mănânce”.

Europa Liberă: La protestele din 27 martie aţi spus că lăsaţi loc pentru dialogul cu autorităţile. A avut loc acest dialog?

Alexandru Slusari: „Dialogul a fost un show ieftin şi foarte cinic. Săptămâna trecută, în cadrul şedinţei consiliului, am avut o discuţie cu reprezentanţii parlamentului. Au venit preşedintele parlamentului şi preşedintele comisiei pentru buget şi finanţe. Domnul Candu a fost cu noi ca pâinea caldă. Ne-a spus că sunt deschişi să dialogăm că toate uşile sunt deschise. Noi oricum am continuat pregătirea pentru proteste, dar cel puţin am reuşit să calmăm spiritele unor agricultori mai radicali, care propuneau să mergem imediat spre Chişinău, să punem corturi în faţa guvernului şi să stăm acolo atâta timp cât guvernarea n-a să înceapă a îndeplini cerinţele noastre. A doua zi noi am văzut că în mod

Uşa dialogului cu parlamentul s-a închis fără ca să fie deschisă...

foarte cinic guvernul îşi asumă răspunderea pentru toate bugetele şi politica fiscală şi, gata, uşa dialogului cu parlamentul s-a închis fără ca să fie deschisă”.

Europa Liberă: Mai speraţi că poate fi rectificat bugetul?

Alexandru Slusari: „Noi nu avem altă ieşire. Am ajuns în situaţia în care dacă în doi-trei ani nu facem un salt calitativ în dezvoltarea agriculturii, noi vom fi necompetitivi şi pe piaţa estică, şi pe piaţa vestică. Taxele vamale în scurt timp vor fi anulate cu UE pentru marea majoritate a producţiei agricole şi noi nu vom fi competitivi cu importatorii şi toţi agricultorii înţeleg acest lucru. Şi totodată din cauza crizei financiar-bancare noi am nimerit în anul curent în situaţia în care nu că nu putem să ne dezvoltăm, să

Sau ţara are nevoie de agricultori, sau statul n-are nevoie de fermieri şi ţărănime, ci de mai multe importuri...

facem investiţii, dar mulţi agricultori nu pot supravieţui. Creditarea s-a oprit, dar preţurile la produsele agricole au rămas pe vechi. Noi doi ani producem cu resurse mai scumpe şi când am aşteptat ca statul să ne dea o mână de ajutor, iată avem situaţia când fondul de subvenţionare se micşorează cu 180 de milioane. Acum a venit într-un fel momentul adevărului: sau ţara are nevoie de agricultori şi noi împreună cu statul facem tot posibilul pentru a moderniza ramura sau statul n-are nevoie de fermieri şi ţărănime, ci de import mai mult, că la import mai multe taxe se încasează.”

***

Ion Sula
Ion Sula

Ion Sula: „Noi ne-am exprimat care sunt poziţiile noastre, a Ministerului Agriculturii. Suntem şi noi de părerea agricultorilor şi ne dorim ca subvenţiile să fie cât mai mari şi să ajungă la toţi producătorii agricolo, dar, pe de altă parte, înţelegem că sunt şi posibilităţi limitate. Pentru anul 2015 avem un fond de subvenţionare mai mare comparativ cu cel care a fost în anul 2014. Acum ne axăm pe elaborarea regulamentului odată ce avem aprobată suma subvenţiei, în aşa fel ca în termen cât mai scurt să putem să oferim aceste subvenţii producătorilor agricoli. Din revendicările pe care le-au solicitat dânşii o parte noi le-am rezolvat, o parte urmează să le rezolvăm. La proiectul polonez s-a solicitat de a fi diminuată rata dobânzii, deja de la 3% am coborât-o la 2%,

O parte din revendicările fermierilor noi le-am rezolvat, o altă parte urmează să le rezolvăm...

urmează să semnăm manualul operaţional şi ulterior fermierii să poată să acceseze aceşti bani, care în premieră sunt oferiţi cu aşa o rată a dobânzii în Republica Moldova; proiectul „Livada Moldovei”, de 120 de milioane de euro, deja a fost ratificat în parlament; referitor la TVA pentru produsele de origine vegetală a rămas 8% în continuare; ceea ce ţine de accizul la carburanţi este o chestiune de lungă durată, care nu depinde de Ministerul Agriculturii, depinde de alte instituţii din stat”.

Europa Liberă: Sunteţi şi dumneavoastră de părerea că accizul la motorină trebuie să rămână, să zicem, în agricultură?

Ion Sula: „Părerea noastră e că în agricultură să putem să folosim carburanţi mai ieftini comparativ cu cei care se folosesc în alte scopuri. Dar este o chestiune de durată, de mai mulţi ani este în discuţie, urmează ca împreună cu celelalte ministere să putem să venim cu un mecanism cum am putea să ne întoarcem accizul respectiv”.

Europa Liberă: E real ca eventual pe parcursul acestui an să fie rectificat bugetul, astfel încât să fie daţi mai mulţi bani pentru subvenţii?

Ion Sula: „Totul este real. Noi căutăm surse nu numai din interiorul ţării, căutăm surse şi din afara ţării în aşa fel ca să putem să le oferim producătorilor agricoli bani sau resurse financiare pentru a se moderniza. Poziţia noastră este ca să dăm acces la subvenţii producătorilor mici şi mijlocii, deci să aibă acces mai mulţi producători”.

Carburanţi mai ieftini în agricultură - este o chestiune de durată...

Europa Liberă: Fermierii spun că anul acesta este destul de greu să ia credite la bancă, că instituţiile bancare, din cauza crizei financiare, nu mai dau aşa de uşor credite. Din datele de care dispuneţi, este adevărat acest lucru?

Ion Sula: „Noi nu suntem în drept de a ne implica în activitatea băncilor comerciale, dar din discuţiile pe care le avem cu băncile, spun că au resurse destule. Nu au oprit creditarea, în continuare agricultorii care sunt credibili pot să acceseze credite. Noi deja ne-am pus ca scop să elaborăm legea privind garantarea creditelor în agricultură şi să avem un fond de garantate a creditelor cât mai mare, ca să putem să ajutăm producătorii începători să poată să acceseze credite mai uşor de la bănci.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG