Linkuri accesibilitate

În căutarea timpului pierdut riști să dai cu capu-n sticlă. La propriu și la figurat.


Jurnalul săptămînal al Svetlanei Maftei.

Născută pe 13 octombrie, 1992 în satul Tartaul, raionul Cantemir. Gimnaziul și liceul îl face „acasă”, în satul de baștină, și în localitatea vecină. În 2014 își ia diplomă de licență de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM, „la pachet” cu aproape trei ani de experiență în același domeniu (IPN, Publika TV și Jurnal TV). În toamna aceluiași an, neplanificat, devine masterantă la Academia de Administrare Publică, iar puțin mai târziu bifează începutul celui de-al patrulea an de carieră, alături de echipa portalului Deschide.MD.

Luni

Mă trezesc fără alarmă speriată de-un vis în care întârzii. Îmi trezesc și calculatorul din care de obicei cade în „stand by” pe perna de-alături. Îmi zice că-i 06:40 și că ar fi de dorit să încep ziua de muncă.

Zece minute pentru facebook, analytics, metrica, meteo și news.yam. La 07:15 le reamintesc tuturor că începe Săptămâna Mare, iar la 07:34 îi bucur pe oameni cu vestea că de Paști va fi soare. Probabil e prima și ultima veste bună pentru această zi.

Restul e politică. Timofti pleacă în Turkmenistan unde nu știu ce-ar avea de căutat, dacă tot e o țară în care dictatura și corupția-i mai mare ca la noi. Leancă își închiriază oficiu lângă casa mea, dar nu mă invită și nici nu-mi dă voie să intru când am decis să merg neinvitată. Zic să văd măcar ce organizează Guvernarea asta a noastră pentru ziua de 7 aprilie. Nimic – răspunsul primit de la Primărie, Guvern și Parlament.

Spre seară dau pe facebook de-un ieduț în pampers, surprins la Aeroportul din Chișinău. Cică venea din America. Amuzant, or un fel de respiro care mă aruncă pe altă notă. Una care îmi dă curaj să-i spun lui Sorin și Vulcan că-mi joacă în cap ideea a două proiecte. A urmat o discuție lungă împotmolită într-o avalanșă de inspirație care venea din partea la tu’s trei. E târziu… mă pornesc acasă cu gândul să încep a citi cartea lui Ioahnnis ca să am cu ce mă laudă în Jurnalul săptămânal…. O deschid și adorm.

Marți

Mă trezesc fără alarmă speriată de același vis în care întârzii. E șapte aprilie. Somnambulă încă încep să-mi amintesc ziua aia, 2009. Eram mică și nici politica nu mă interesa, dar vroiam atât de mult în Piață. De fapt, eu tot timpul vreau acolo unde este tricolor, imn și voci în unison. E o zi în care parcă știrile-mi au ecou. Probabil unul născut din aceeași dezamăgire cu care l-au asaltat internauții pe Vlad Filat. Deși în 2009 el era altfel... îmi părea mie că era altfel. Ghimpu îi îndeamnă pe tineri să lupte până la capăt, iar comuniștii spun că „lovitura de stat” din 2009 a fost provocată de cei care au destrămat și URSS-ul. PD-ul n-am văzut sa scrie nimic.... PD-iștii erau comuniști pe atunci. Ion Sturza își anunță retragerea de pe arena publică politică, dar eu nu cred. Zice el că nu mai are rost să bați alarmă că guvernarea oricum o face pe-a ei. Dar a avut vreodată rost?

Spre seară o veste bună: Gaburici a avut note mai proaste ca ale mele, deci se poate ... doar că din păcate. Vulcan zice să mergem la o bere. O bere la care eu i-am spus cum în 2012 m-am pornit prin oraș cu un braț de CV-uri subsuoară și am ajuns la IPN, cum în concediul tradițional de două săptămâni mă angajasem la Publika, cât de repede i-am plăcut Natei când am decis să merg la Jurnal și cum o monedă de 10 aruncată în sus a decis pentru mine că trebuie să vin la Deschide.MD. El tot mi-a povestit multe, dar le-am uitat. Așa a trebuit. Am reținut doar lecțiile .... vechi, dar noi și utile. E 03:20 dimineața, ajung acasă și adorm fără cartea lui Iohannis.

Miercuri

07:13. N-am auzit alarmă. Mă trezește apelul lui Sorin. „- Fă ochi repejor că acuși dăm un breaking news”. Ca la armata, dar îmi place! Breakingul se lasă așteptat vreo 20 minute, timp în care reușesc să mai adorm de vreo trei ori. L-am dat... gata, i-am pus pe toți pe jar și mă duc mândră la oficiu. Nici nu știam ce mă așteaptă.

O zi fără politic.... o zi doar despre rețineri. În total 16 șefi au fost încătușați în dosarul care viza afaceri murdarea cu sănătatea noastră. Doar că încă n-am înțeles: CNA-ul chiar s-a pus pe treabă, sau trebuia cumva de acoperit mediatic asumarea răspunderii Guvernului față de Legea Bugetului de Stat.

Citesc la alții că Octavian Țâcu îl va susține pe Chirtoacă la locale. Să fie ăsta vreun semn că PPEM-ul lui Leancă ar putea susține PL-ul lui Ghimpu la locale? Poate, dar mi-ar fi cam greu să cred. E aproape 21 și mă gândesc să mă duc azi mai devreme acasă... poate totuși încep să citesc cartea lui Iohannis. Ajung, o iau, dar adorm fără s-o deschid.

Joi

Zi de Parlament. Asta înseamnă câteva știri publicate de acasă, apoi fuguța la Aleși. Mă pornesc în chinurile unor încercări disperate de a-mi aminti pe cine am visat. Știu doar că era deputat, or poate cred asta din simplul motiv că-i visez destul de des?

Apropo, îmi place să-i visez. În vis ei sunt deschiși, ușor de convins și informații pe surse îmi dau așa cum îmi place mie. Tot acolo, ei înțeleg că nu noi avem nevoie de ei, ci ei de noi. Ajunsă la Parlament constat: nimic deosebit, poate decât niște discuții de suflet.

În toată plictiseala, decid să revin la birou... parca mi-ar fi dor puțin dor de colegi. Ajung, dar sunt prea împrăștiată ca să dau vreo știre bună-bună. Am publicat niște galerii foto, poza cu banana din zooparlament și încă câteva știri care mai puțin mă reprezintă. E ziua în care ar trebuie să pun știri până la o oră mai târzie, dar cu cartea lui Iohannis cum rămâne? Doar mâine-i vineri și trebuie să spun că am început s-o citesc. Îl rog pe colegul meu Pavel Maftei, care acasă mi-i frate, să-mi țină locul „la datorie”.

Ajunsă acasă, încerc să fug din urma timpului vrând să reușesc multe, uitând că mi-am pus sticlă nouă la un geam din casă, pe care o dau jos cu fruntea. Zgomot și panică... M-am întins puțin să-mi cumințesc amețelile, dar m-au cumințit ele pe mine. Am visat că citeam cartea lui Ioahnnis.

Vineri

Trezirea la 06:00 și pornirea pe la clinici. Am ajuns la Sancos, unde un medic binevoitor s-a uitat de la un metru la mine și mi-a spus că nu-i grav. Asistenta lui mi-a pus puțină tinctură ... pare-mi-se de gălbenele și m-a pus să-i dau 150 de lei. Nu-mi pare rău de asta... sănătate să fie. Îmi pare rău că acum trebuie să cumpăr și să tai sticlă nouă, iar pentru asta trebuie TIMP.

Probabil cartea lui Iohannis mai așteaptă, de altfel că și multe alte lucruri importrante după care mereu fug, dar care niciodată nu mă așteaptă.

XS
SM
MD
LG