Linkuri accesibilitate

David VANN, Legenda unei sinucideri


Tradusă în vreo 20 de limbi, premiată în SUA, Franţa, Spania, acum pe punctul de a fi ecranizată, Legenda… atestă aşadar naşterea unui (mai mult decât probabil) mare scriitor.

Rareori un debutant a stârnit atâta entuziasm – după ce a trebuit să aştepte vreo zece ani ca să-i fie acceptat manuscrisul cărţii de povestiri, odată publicată Legenda unei sinucideri, Litera, 2013, presa îl numeşte pe David Vann când „unul dintre cei mai buni scriitori ai generaţiei sale” (Le Figaro), când „un scriitor cu adevărat remarcabil” (The Irish Sunday Independent), când pur şi simplu „un clasic american” (The Sunday Times). Tradusă în vreo 20 de limbi, premiată în SUA, Franţa, Spania, acum pe punctul de a fi ecranizată, Legenda… atestă aşadar naşterea unui (mai mult decât probabil) mare scriitor.

Cele şase povestiri – dintre care cea mai scurtă are zece pagini, iar cea mai întinsă circa 180 – gravitează în jurul personajului, pe cât de fragil psihologic, pe atât de încrâncenat („Sunt nespus de fericit că trăiesc, zise tatăl”, după o tentativă de sinucidere!), al tatălui, a cărui sinucidere este nu doar întoarsă pe toate feţele, ci şi trăită pe propria piele de fiul-narator, operând astfel un soi de transfer de identitate: „Roy se sinucisese în locul lui, într-un schimb răspicat, şi din acest motiv Jim era responsabil de uciderea lui Roy. Nu aşa ar fi trebuit să stea lucrurile, dar, pentru că Jim fusese laş, pentru că nu avusese curajul să se sinucidă înainte de întoarcerea lui Roy, pierduse momentul (…) Şi Roy o făcuse”. Subtil joc de perspective, când dinspre tată spre băiatul de 13 ani („Şi, cu toate că acolo, alături, nu putea să fie fiul său, era totuşi fiul lui, neîndoielnic”), când dinspre băiat spre tată („Roy îşi privea tatăl care lucra cu chipul mohorât şi nebărbierit (…) Părea dur ca o imagine sculptată în piatră (…) Roy nu-l putea împăca pe acest tată cu celălalt, cel care plângea disperat şi nu avea în el nimic durabil”). Scurt de doi, de unde fiu-şi zice că „dacă tatăl lui are de gând să se sinucidă, [el] nu mai vrea să participe”, taică-său e conştient că Roy „venise ca să-l salveze pe el, pentru că îi fusese teamă că tatăl său avea să se sinucidă”.

Şi unul şi altul se salvează prin scris, al fiului – în numele tatălui.

13 aprilie ’15

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG